Lansarea pastoralei de Paşti 2006

publicat la 18 aprilie 2006 în Ştiri

Mesajul Episcopului de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, transmis prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, marţi, 18 aprilie a.c., la sediul Episcopiei de pe str. Moţilor, nr. 26:

1. Prezentare a Scrisorii Pastorale

 

Iubiţi creştini,

În acest an vă invit să medităm împreună asupra unei întrebări esenţiale a vieţii noastre, pe care desigur, cu toţii, ca şi creştini, ne-o punem, anume: "ce să fac pentru a moşteni viaţa veşnică?" – Este o întrebare pe care Isus a primit-o din partea unui învăţător al legii, la care a răspuns, mai întâi trimiţând spre cuvântul Sfintei Scripturi şi apoi, oferind o pildă.

Pilda Bunului Samaritean este aceea care ne invită să medităm asupra iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. A cunoaşte şi a avea încredere în iubirea lui Dumnezeu, este fundamentul existenţei creştine, ne spune Papa Benedict al XVI-lea, în prima sa Enciclică, "Deus Caritas Est". A descoperi încrederea în iubirea lui Dumnezeu constituie, de fapt, fundamentul credinţei noastre, de aceea, am dorit ca împreună cu credincioşii noştri să facem un parcurs, plecând de la această întrebare, "ce să fac pentru a moşteni viaţa veşnică?" şi încercând apoi să aplicăm modelul pe care Isus ni-l oferă în viaţa noastră. Mai întâi, Isus priveşte în sufletul acestui om şi vede faptul că el se limitează doar la a repeta cuvintele Scripturii. Isus îl întrebase "cum citeşti?" nu "ce citeşti?" adică, "cu ce spirit citeşti ceea ce citeşti?", pentru a-l invita să nu se oprească la Dumnezeu – Cuvântul, la Dumnezeu – Lege, ci să ajungă la Dumnezeu – Iubire.

Credinţa noastră, spune Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în acelaşi document, nu este generată de o idee, de o ideologie sau o etică, ci este o întâlnire cu o persoană, cu o persoană vie, cu Dumnezeu. A descoperi în viaţa noastră pe acest Dumnezeu care ne iubeşte, înseamnă a trece de la o credinţă formală, la o credinţă cu adevărat trăită. Acestui om, Isus nu îi răspunde direct la întrebarea formulată de el "ce să fac?", ci îi spune cum trebuie să fie, pentru că, paradoxal, verbul vieţii noastre nu este "a face" – deşi suntem foarte preocupaţi de ceea ce facem – verbul vieţii noastre este "a fi" din care derivă de fapt verbul "a trăi". Mai apoi, Mântuitorul confirmă răspunsul corect al învăţătorului legii, arătând că este drept – "fă aceasta şi vei trăi" cu alte cuvinte, "trăieşte ceea ce faci, nu fii doar actor ci fii şi trăitor a ceea ce faci". În continuare, învăţătorul legii, punând întrebarea "cine este mie aproape?", se descoperă că nu cunoaşte adevărata iubire. Isus nu răspunde acestei întrebări, ci oferă o pildă, a milostivului samaritean: un călător cobora de la Ierusalim – centrul cultual spre Ierihon – un centru comercial al vremii şi pe drumul pustiu este atacat de tâlhari. El suportă atât o agresiune fizică prin care i se ia tot ceea ce posedă, cât şi un abandon, într-o stare gravă între viaţă şi moarte, la marginea drumului. Pe lângă acest călător aflat în situaţie gravă, trece un preot şi un levit, simboluri ale legii vechi, dar fără să se oprească. Mai apoi, pe acelaşi drum trece un samaritean. Trebuie precizat că în vremea aceea, samaritenii erau într-o ostilitate faţă de iudei, din cauza diferenţelor de cult. De aceea, chiar şi a spune unuia dintre iudei samaritean, era considerat o jignire. Ei bine, acest om aflat într-un loc străin, de alt neam, se opreşte asupra celui rănit, îi îngrijeşte rănile, îi toarnă untdelemnul iertării şi vinul euharistic, ia asupra sa rănile lui ca şi cum ar fi fost propriile răni şi apoi îl suie pe "bunul său" adică îl ia în braţe şi îl conduce la casa care îi primeşte pe toţi. În mod simbolic, este ceea ce Mântuitorul face pentru fiecare dintre noi, adică se apleacă asupra rănilor păcatelor noastre, le ia asupra Sa şi ne conduce la Cruce – casa care îi primeşte pe toţi, Crucea – locul în care toate păcatele noastre, ale tuturor oamenilor de pretutindeni şi dintotdeauna sunt primite şi transformate apoi în iubire. Nu este însă totul. Samariteanul doreşte să se îngrijească în continuare de acest om şi a doua zi, plecând, el lasă gazdei doi dinari, ca să se poată îngriji de cel rănit. Aici pilda simbolizează timpul care urmează, timpul Bisericii, Casa care îi primeşte pe toţi, în care El, Divinul Samaritean a lăsat cei doi dinari, adică Cuvântul Scripturilor şi Sfintele Taine, prin care supraveghetorul casei, adică preoţii, păstorii, vor trebui să continue misiunea de îngrijire a tuturor celor răniţi din această lume. Pilda se încheie cu o întrebare: dacă învăţătorul legii întrebase "cine este mie aproape?", Isus întreabă "cine este aproapele celui căzut între tâlhari?", schimbând astfel perspectiva, unghiul de vedere. De fapt, cel care întrebase, se identificase imediat cu samariteanul – adică "pe cine trebuie să ajut eu?". Isus însă, îl invită să se pună în locul celui care a fost rănit şi să întrebe "cine are nevoie de ajutor în această lume? Cum am fost eu ajutat atunci când am fost în nevoie?" Învăţătorul legii răspunde imediat, recunoscând că acela care a avut milă faţă de el a fost cel mai aproape dintre cei trei. De aceea, Isus îi spune şi lui şi la fel nouă astăzi, "mergi şi fă şi tu asemenea!".

 Pe de o parte am dorit să ofer bunilor credincioşi un mesaj prin care să înţeleagă marele mister al răscumpărării noastre din păcat – Divinul Samaritean, care a luat asupra Sa toate rănile noastre şi le-a purtat spre Casa care îi primeşte pe toţi, adică mai întâi Crucea şi apoi, prin Cruce se naşte Biserica. Am dorit, de asemenea, să ofer credincioşilor un model de acţiune: Isus, prin acest cuvânt, ne face pe toţi apostoli, "mergi şi fă şi tu asemenea Divinului Samaritean".

Trebuie să ştim că mai înainte de a putea iubi pe celălalt, trebuie să îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu. Din iubirea faţă de Dumnezeu izvorăşte iubirea faţă de cel de lângă noi. Primul pas este a cunoaşte iubirea lui Dumnezeu în viaţa noastră, a ne recunoaşte păcatele, apoi a privi în jur să vedem cine este cel care are nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nu îl definim noi, ci se defineşte el în raport cu noi. Găsind pe aceia care au nevoie de ajutorul nostru, să identificăm în chipul lor, chipul lui Hristos rănit, care aşteaptă ajutorul nostru. Astfel, vom putea să ne deschidem sufletul şi să ajutăm pe oricine şi oricând, nu după criterii legate de rudenie, prietenie, de partid, naţiune sau alte asemenea, ci după iubirea mult-milostivă a Domnului nostru Isus Hristos.

Fie ca Acela care a luat asupra Sa, pe Cruce, toate păcatele noastre ca şi Samaritean mult-milostiv, să ne binecuvânteze cu iubirea Sa, şi să ne ajute să putem face şi noi asemenea Lui, acceptând că suntem răniţi de păcat, dar dorind vindecarea şi dorind să oferim iubirea noastră tuturor. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem trăi în această lume mult încercată încă prin rău, prin suferinţă şi prin durere şi să putem învia împreună cu Cel Înviat spre gloria Tatălui, prin iubirea Spiritului Sfânt. Amin.

SĂRBĂTORI FERICITE!

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

† Florentin

2. Mesaj special de Paşti

 

Lăudat să fie Isus Hristos!

 

Iubiţi credincioşi,

o nouă Sărbătoare a Învierii Domnului, nou moment de reflecţie asupra credinţei noastre. Întotdeauna, Învierea Domnului nostru Isus Hristos, centrul credinţei creştine, ne invită să ne aducem aminte că suntem prezenţi şi noi în misterul Crucii. Suntem prezenţi, poate nu aşa cum am fi dorit – alături de Cruce, ca şi Apostolul Ioan şi ca Preasfânta Fecioară Maria, ci suntem prezenţi prin păcatele noastre, pe lemnul Crucii în timpul Patimii Mântuitoare.

Trăim această Sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos într-un complex istoric mult încercat şi desigur, ne gândim cu toţii la toate acele persoane care vor trăi aceste sărbători poate fără casă, fără domiciliu, sau fără multe din obiectele personale, care au dispărut din cauza inundaţiilor, dar în primul rând, cu durere în suflet faţă de cei care au trecut dintre noi, care au murit din cauza acestor evenimente neplăcute prin care a trecut şi ţara noastră.

Iubiţi credincioşi,

Învierea Domnului ne invită să privim spre momentul final, să ştim că durerile prezente nu se compară cu bucuria finală. De aceea, conştienţi de păcatele noastre, conştienţi de durerile şi suferinţele noastre, să privim spre acel moment în care El, va reveni în gloria strălucirii Sale şi ne va invita pe toţi să intrăm în Casa Tatălui. Condiţia de acces în Casa Tatălui este credinţa noastră şi încrederea în iubirea Sa.

Vă doresc tuturor, Sărbători Binecuvântate, Sărbători luminate cu bogate haruri, trăite în mod creştinesc, în primul rând amintindu-ne de Cel care a murit pentru a Învia şi apoi amintindu-ne şi de aproapele de lângă noi, de toţi cei care sunt săraci, în suferinţă, de toţi cei care au nevoie de sprijinul şi ajutorul nostru.

Tuturor vă doresc o Sărbătoare plină de har şi binecuvântată întru Învierea Domnului.

HRISTOS A ÎNVIAT!

† Florentin