Rusalii 2006 – Sfinţirea Monumentului Rezistenţei Anticomuniste

publicat la 9 iunie 2006 în Ştiri

Biserica se naşte din nou la Sărbătoarea „Coborârii Spiritului Sfânt” când o grupă de copii vor primi pentru prima dată Sfânta Euharistie (Împărtăşanie).Comunităţile Credinţă şi Lumină din România desfăşoară în această zi acţiunea „Anunţă şi Împărtăşeşte”

Duminică, 11 iunie a.c., de Sărbătoarea „Coborârii Spiritului Sfânt” (Rusaliile), Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, va efectua o vizită pastorală în Parohia „Mănăştur 1 Vest”, unde se va serba şi hramul Bisericii nou construite pe str. Mareşal Antonescu f.n.. Cu acest prilej, o grupă de 14 copii vor primi din mâna Episcopului „Prima Cuminecare Solemnă”. În ziua de Rusalii Biserica va renaşte prin aceşti copii, care vor fi uniţi cu Isus Hristos, prezent de acum în viaţa lor prin Trupul şi Sângele Său. Sfânta Liturghie va începe la ora 9.30 şi va fi prezidată de către PS Florentin, alături de care vor concelebra Pr. Ovidiu Lăpuşte, paroh al Parohiei Mănăştur 1 Vest împreună cu mai mulţi preoţi invitaţi. Va fi prezentă întreaga comunitate parohială, credincioşi din alte parohii clujene precum şi surorile din Ordinul „Sfântul Iosif al Apariţiei” – sufletul parohiei greco-catolice din Mănăştur. O prezenţă specială, de cca. 60 persoane, va avea Asociaţia „Credinţă şi Lumină”, ce va desfăşura acţiunea „Anunţă şi Împărtăşeşte”. Cu acest prilej membri asociaţiei se vor prezenta şi vor vesti credincioşilor din Mănăştur specificul activităţilor pe care le întreprind. Responsabilul naţional al Comunităţilor „Credinţă şi Lumină”, Mircea Oltean, ne-a relatat: „Credinţa şi Lumină este o mişcare comunitară răspândită în 75 de ţări, a cărei preocupare este de a ajuta persoanele handicapate mental şi familiile lor să-şi găsească locul în Biserică şi în societate. În România există 9 comunităţi, una dintre acestea, denumită „Isus – Lumina Lumii”, funcţionează în cadrul Parohiei „Mănăştur 1 Vest”. Vor participa la sărbătoarea Rusaliilor în Biserica din Mănăştur, reprezentanţi ai mai multor comunităţi „Credinţă şi Lumină” pentru a lansa o invitaţie la solidaritate. Pe lângă prezentarea Asociaţiei, va avea loc un program de cântece. De asemenea, mici realizări ale tinerilor cu handicap: iconiţe, felicitări, lucruşoare artizanale, vor fi puse la dispoziţia credincioşilor, solicitându-li-se astfel sprijinul, un sprijin moral dar şi un sprijin material pe care-l pot aduce prin cumpărarea acestor obiecte.”

În ajunul Rusaliilor, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla va participa la dezvelirea MONUMENTULUI REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE

Sâmbătă, 10 iunie a.c., de la ora 9.00, PS Florentin Crihălmeanu Episcop de Cluj-Gherla, Mons. Mihai Todea Vicar General Eparhial, împreună cu un grup de preoţi şi studenţi teologi vor celebra, alături de fraţii ortodocşi, ceremonia de dezvelire şi sfinţire a MONUMENTULUI REZISTENŢEI ANTICOMUNISTE amplasat în Cluj-Napoca la intersecţia străzilor Bariţiu şi Emil Isac. Ceremonia va cuprinde şi defilarea unei gărzi de onoare şi discursuri în memoria luptătorilor anticomunişti. Episcopul greco-catolic va lua parte la inaugurarea acestui simbol al eroismului, la invitaţia Preşedintelui Comitetului de Conducere a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), Filiala Cluj, Dr. Traian Neamţu. Reprezentanţii Eparhiei de Cluj-Gherla împărtăşeşc bucuria AFDPR, de a fi onorată printr-un semn vizibil şi în Cluj-Napoca, memoria luptătorilor care de multe ori cu preţul vieţii au apărat identitatea, libertatea şi credinţa neamului românesc greu încercat. Fiind interzisă în perioada dictaturii lui Ceauşescu, Biserica Greco-Catolică a participat, ca instituţie, la lupta de eliberare de sub urgia comunistă, scriind pagini luminoase în istoria rezistenţei. Festivitatea va fi un prilej special pentru a evoca, împreună cu memoria tuturor luptătorilor anticomunişti şi memoria martirilor şi mărturisitorilor greco-catolici, între care Episcopii Iuliu Hossu, Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan şi mulţi alţii. Cu toţii au luptat pentru noi Rusalii, care să înnoiască, să lumineze această ţară şi să o purifice cu focul iubirii Spiritului Sfânt.

Viorica Sabo, redactor
Departamentul Mass-Media