Anunţ: Ziua Naţională a României, Zi a Unităţii şi Înfrăţirii

publicat la 30 noiembrie 2007 în Ştiri

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a făcut un apel către preoţi şi credincioşi, ca în ziua de sâmbătă 1 Decembrie a.c., Ziua Naţională a României, să participe la programul oficial al manifestărilor dedicate marelui eveniment.

Sâmbătă, 1 decembrie a.c., atât la Catedrala "Schimbarea la Faţă"-unde va fi prezent Episcopul Eparhial, cât şi în Capela "Sfântul Iosif" a Catedralei din P-ţa Cipariu, după Sfânta Liturghie de la ora 9.00, se va face rugăciune specială şi va fi redată înregistrarea vocii Vestitorului Unirii, Cardinalul de vie memorie Iuliu Hossu, pe atunci Episcop român-unit de Gherla, cel ce va repeta şi în acest an, cuvintele rostite în 1 Decembrie 1918, mulţimilor adunate la Alba-Iulia: "A biruit dreptatea!"

img607

În ziua sărbătorii Marii Uniri, Preasfinţia Sa Florentin, însoţit de Mons. Mihai Todea, Vicar General Eparhial, mai mulţi preoţi, credincioşi şi studenţi teologi, împreună cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi cu autorităţile locale, vor participa la ceremonialul militar organizat la ora 10.00, la monumentul lui Avram Iancu din Cluj-Napoca. Delegaţia Bisericii greco-catolice va depune o coroană de flori în cinstea celor care au contribuit la împlinirea visului de veacuri a tuturor românilor, Marea Unire.

În după-masa zilei de sâmbătă 1 dec. a.c., de la ora 16.00, Ierarhul de Cluj-Gherla va de faţă, de asemenea, la ceremonialul în cinstea Zilei Naţionale organizat de autorităţile locale din municipiul Dej.

Preasfinţia Sa Florentin a îndemnat credincioşii Eparhiei de Cluj-Gherla, să participe în număr mare la manifestările oficiale organizate în cinstea Zilei Naţionale a Românilor, pentru a-şi exprima bucuria de români şi creştini, şi pentru a da o mărturie despre prezenţa şi implicarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice la realizarea Marii Uniri.

Ierarhii, preoţii şi credincioşii greco-catolici au avut un rol important, dovedit de documentele vremii, alături de Biserica Ortodoxă, în pregătirea împrejurărilor care au dus, în 1 Decembrie 1918, la proclamarea Rezoluţiei Unirii în faţa celor peste 100.000 de participanţi veniţi de pe întreg întinsul teritoriilor locuite de români (v. Anexa 1).

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României coincide, pentru credincioşii greco-catolici, cu vizita moaştelor Sfântului Andrei în Eparhia de Cluj-Gherla, mai precis, în loc. Dej.

Începând cu seara de 30 nov. a.c., Biserica greco-catolică "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din loc. Dej, va fi gazdă, pentru o noapte, a moaştelor Sfântului Andrei, "cel dintâi chemat" dintre Apostolii lui Hristos. Sosirea sfintelor moaşte, programată la ora 23.00, va fi precedată de o Sfântă Liturghie Arhierească celebrată de PS Florentin Crihălmeanu. Va urma un program de Adoraţie Euharistică şi rugăciune care va continua până dimineaţă. Grupul de adoraţie euharistică "Triumful Inimii Neprihănite" din Cluj-Napoca, format din studenţi şi tineri şi coordonat de pr. Anton Crişan Consilier Eparhial, vor fi prezenţi, alături de credincioşii din Dej la noaptea de rugăciune în prezenţa binecuvântată a moaştelor marelui sfânt.

Unitatea naţională a decurs şi din unitatea creştină, din înfrăţirea celor două confesiuni, ortodoxă şi greco-catolică din Transilvania, în lupta pentru idealul de veacuri al românilor, reîntregirea patriei. Apostolul Andrei, "Cel dintâi chemat", (a căui pomenire se face în Biserica bizantină în 30 noiembrie), este un simbol al unităţii creştine, fiind considerat cel care a adus credinţa creştină pe teritoriul vechii Dacii. Astfel, credincioşii sunt invitaţi să trăiască bucuria unităţii în semnificaţia ei cea mai adâncă – unitatea în Isus Hristos, Domnul nostru.

Viorica Sabo, redactor
Departamentul mass-media

Anexăm: Cardinalul Iuliu Hossu – Vestitorul Unirii.

Pagini: 1 2

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *