Moaştele Fericitului Ieremia Valahul – „pelerinul iubirii” vor fi aduse şi în Cluj-Napoca

publicat la 23 mai 2008 în Ştiri

Fericitul Ieremia Valahul

Frate capucin din Napoli
(29 iunie 1556 – 5 martie 1625)

image002 Fericitul Ieremia s-a născut într-un cătun din Moldova (Valahia Minoră) – România – la 29 iunie 1556, din părinţii Stoica Costist şi Margareta, născută Bărbat. La botez primeşte numele de Ioan şi este primul din cei şase fraţi.

A primit în familie prima educaţie creştină, bisericească şi vocaţională. La 18 ani părăseşte patria şi merge în Italia "unde se află papa şi sunt călugări sfinţi".

Trecând Carpaţii prin pasul Oituz a ajuns în Transilvania şi trecând pe lângă Braşov a poposit la Alba-Iulia: aici a lucrat doi ani ca ajutor de zidar. A parcurs regiunile lucrând pe câmp şi cu ceea ce a câştigat a continuat călătoria. De la Alba-Iulia, însoţind un medic italian, pe Pietro Lo Iacomo, a traversat Iugoslavia şi a ajuns la Bari unde a lucrat într-o farmacie. A plecat de la Bari dorind să ajungă la Roma, dar luminat de providenţă s-a oprit la Napoli, unde a intrat în mânăstirea Capucinilor primind numele de Ieremia, la 8 mai 1578.

Fiind însărcinat să-i îngrijească pe fraţii bolnavi din mânăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, îi slujeşte timp de 40 de ani cu aleasă blândeţe şi mare dăruire. Clerici şi laici, îmbolnăvindu-se, cer să fie vizitaţi de fratele Ieremia; tocmai vizitând un bolnav în iarna anului jubiliar 1625, moare la 5 martie.

Imediat după înmormântarea fratelui Ieremia, invocând numele său şi trecând pe la mormântul lui, mulţi credincioşi au avut parte de minuni, motiv pentru care se găsesc 146 de documente cu mărturii directe.

De aceea la 25 septembrie 1627, papa Urban al VIII-lea a semnat începerea cauzei şi numirea comisiei pentru desfăşurarea procesului apostolic. În anul 1631 Sfântul Scaun a reluat cauza şi a iniţiat o nouă fază, apoi procesul de beatificare a fratelui Ieremia a avut o pauză vreme de câţiva ani buni, până în anul 1672.

La 29 decembrie 1674 este prezentată cauza la Congregaţia pentru Rituri şi papa Clement al X-lea ordonă să se deschidă cazul. La 3 martie 1677 papa Inocenţiu al XI-lea semna decretul de reîncepere a cauzei.

La 26 septembrie 1687 papa Inocenţiu al XI-lea vorbeşte despre eroicitatea virtuţilor slujitorului lui Dumnezeu Ieremia.

Aceste câteva date istorice au o mare însemnătate dacă ne gândim că în acel timp, acest frate român era necunoscut pentru România, care a dat un mare fiu Bisericii şi umanităţii.

După anul precizat mai sus el este dat uitării. Redescoperirea fratelui Ieremia, se conturează în mod progresiv, începând cu anul 1905; de acum conaţionalii săi încep să fie interesaţi de el căci constituie figura unui mare român. În relansarea şi creşterea interesului pentru fratele Ieremia, un rol deosebit l-a avut profesorul ortodox Grigore Manoilescu. Acesta din urmă, în anul 1946, se duce în Italia unde găseşte o biografie modernă despre fratele Ieremia realizată de Severini sub îngrijirea marelui filozof, Francesco Orestano, Un Eroe romeno in terraitaliana (Un erou român pe pământ italian). Această carte a reprezentat punctul de pornire în munca dificilă de cunoaştere şi redescoperire a unui erou român în cele ale zidirii duhovniceşti.

Meritul cel mai mare al acestui profesor este acela de a fi găsit mormântul fratelui, lucru care nu a fost deloc uşor, căci conventul în care a fost înmormântat, o dată cu trecerea anilor, a suferit multe schimbări, chiar şi arhitecturale. De aceea, cu mare greutate, şi ajutat de prof. Giulio Cremona, descoperă locul exact al mormântului.

La 16 iunie 1947, obţine autorizaţiile civile şi bisericeşti necesare pentru a putea efectua cercetări la mormântul fratelui Ieremia. Spre marea lor bucurie găsesc un sarcofag de marmură unde, într-un sicriu de lemn, zăceau rămăşiţele lui pământeşti. Lângă acest sicriu a fost descoperită şi o placă de marmură pe care erau scrise următoarele cuvinte: "Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q. Obyt di V Marty MDXXV".

La 18 decembrie 1959 papa Ioan al XXIII-lea îi declară eroicitatea virtuţilor.

La 30 octombrie 1983, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat pe fratele Ieremia Valahul la cinstea altarelor, declarându-l "Fericit", în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma. Cu acest prilej, papa l-a numit pe Ieremia "un fiu al României, a acelei nobile naţiuni care poartă în limbă şi în nume amprenta Romei […] Declararea ca fericit a acestui slujitor fidel al Domnului, după trei secole de tăcere misterioasă – a continuat Sfântul Părinte – este rezervată zilelor noastre marcate de o preocupare continuă, la nivel internaţional, pentru ecumenism şi solidaritate între popoare. Fericitul Ieremia Valahul, venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa Orientul cu Occidentul, trasând o punte simbolică între popoare şi între Bisericile creştine".

Apoi Sfântul Părinte a spus în limba română: "Adresându-mă vouă românilor în limba voastră, mă bucur că aţi cerut să fie aşezată pe candelabru această făclie aprinsă. În istoria voastră de două milenii atât de bogată, cu atâtea valori de credinţă, Ieremia este primul român care a fost oficial ridicat la gloria altarelor" (Ioan Paul al II-lea, 30 octombrie 1983).

Umil şi curajos, vesel şi harnic. Sfântul Ieremia se apropie de toţi, mari şi mici, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi bolnavi. În bolile cele mai grele, cei suferinzi recurg numai la el. În momentele delicate îi cer ajutorul medici şi infirmieri, invocându-l ca mijlocitor şi ocrotitor. În cazurile cele mai disperate i se încredinţează lui cei nefericiţi şi cei în necazuri.

Imitator fidel al Sfântului Francisc din Assisi, are o mare iubire faţă de Isus Răstignit, de Euharistie şi de Sfânta Fecioară Maria, pe care o numea "Măicuţa noastră".

FERICITUL IEREMIA, PROTECTORUL EMIGRANŢILOR

Asistăm astăzi la un spectacol neobişnuit care ne cuprinde. Toată lumea este într-o stare de itineranţă: popoare, rase, limbi care emigrează. Toţi aleargă spre nordul planetei sau spre naţiunile dezvoltate ale Occidentului. Culturi care se amestecă cu alte culturi creând o lume nouă şi pentru aceasta întreaga planetă devine o singură ţară. Şi estul nostru european, şi România emigrează spre Occident, cu preferinţe spre Italia, Spania, Franţa… Nu numai tinerii ies în căutarea unei culturii şi a unei vieţi noi, ci adulţi sau familii întregi se transferă în Occident cu speranţa de a găsi ceva mai bun care să poată da existenţei lor o şansă diferită de cea actuală.

Cu patru sute de ani în urmă, din Moldova, a plecat un tânăr în căutarea unei anumite şanse. Ion a lăsat ţara, familia, poporul său şi s-a dus la Napoli în căutarea împlinirii, pentru a se "pune în slujba unui mare domn".

Ajuns la Napoli, a întâlnit ceea ce dorea. Nu o muncă sigură, nu un salariu mare, nu bani pentru a trimite în ţară, pentru a construi o casă sau pentru a depozita în bancă, ci a întâlnit săracii, şchiopii şi bolnavii pe care i-a slujit timp de patruzeci de ani ca infirmier.

A intrat în Conventul Capucinilor, s-a făcut frate, a devenit sfânt.

Acum este protectorul României şi al tuturor emigranţilor, deoarece el a trăit şi a suportat toate vitregiile unuia care lasă ţara sa în căutarea împlinirii.

Şansa fericitului Ieremia a fost aceea că a întâlnit pe cineva pe care să slujească şi să iubească: motivul real pentru care a lăsat familia şi patria sa.

A ieşi din casă pentru a sluji şi iubi: idealul fiecărui creştin, al fiecărui emigrant; a sluji nu numai pentru a câştiga, ci şi pentru a iubi pe cel care este slujit pentru un câştig material.

Cerem acest har pentru emigranţi, prin mijlocirea fericitului Ieremia, protectorul României şi al tuturor emigranţilor.

Fraţii Capucini, OFMCap.

Pagini: 1 2 3 4

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *