Binecuvântarea grotei cu statuia Sfintei Fecioare cu Pruncul la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului

publicat la 2 aprilie 2009 în Ştiri

Sărbătoarea Bunei Vestiri, celebrată în 25 martie 2009, a fost un prilej de bucurie pentru Surorile Congregaţiei Maicii Domnului (CMD) din Cluj-Napoca, în această zi fiind inaugurat un loc de rugăciune în curtea Mănăstirii de pe str. Fagului f.n.: o grotă cu statuia Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, care poate fi văzută încă de la intrarea în curtea mănăstirii, ca o invitaţie la rugăciune, ca un semn al prezenţei deosebite a Preasfintei Fecioare Maria într-un sfânt lăcaş ce îi este consacrat, Mănăstirea Maicii Domnului.

Programul sărbătorii a început prin Sfânta Liturghie în capela Mănăstirii, celebrată de către Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla. La masa Sfântului Altar au concelebrat pr. capelan Cristian David, cancelar eparhial, pr. Călin Bot, rector al Seminarului Teologic, pr. Jurek din Ordinul „Societatea lui Isus”, pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal, şi părinţii bazilieni – pr. Severian, pr. Arieşan Grigore.

În cadrul Sfintei Liturghii, Sora Maria Dominica, din CMD, a reînnoit, pentru următorii trei ani, voturile prin care şi-a oferit viaţa lui Dumnezeu prin mijlocirea deosebită a Sfintei Fecioare Maria, în Congregaţia Surorilor Maicii Domnului. Formula voturilor a fost rostită în mod solemn în faţa lui Dumnezeu, a Maicii Superioare Benedicta, a Episcopului Eparhial, a surorilor CMD, constând în hotărârea de a-şi continua drumul acestei vieţi privind neîncetat spre Preacurata Fecioară Maria, Mama Cuvântului divin.

În Cuvântul la Sfânta Liturghie, PS Florentin a oferit modelul Preasfintei Fecioare Maria, cea care a primit vestirea îngerului Gabriel, acceptând să fie, pentru lumea întreagă, Poarta spre mântuire. Preasfinţia Sa a arătat: „Maria rămâne, prin funcţiunea ei de mamă şi mijlocitoare, farul nostru călăuzitor spre mântuire. De aceea, Surorile Congregaţiei Maicii Domnului, care au pornit deja, de multă vreme, cu încredere, ca nişte luntriţe pe marea învolburată a lumii acesteia, călăuzite de lumina Mariei, spre malul liniştit al mântuirii şi al vieţii veşnice, au hotărât acum să aşeze, alături de Crucea luminoasă – semnul biruinţei noastre, care se află deja în curtea mănăstirii, şi statuia Preasfintei Fecioare Maria, far călăuzitor spre Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Ea ne oferă, prin Hristos, darul mântuirii, pentru că ei i s-a dat să fie mama lui Isus, Ieşua – Dumnezeu mântuieşte. Ea este cu adevărat Mama mântuirii şi Mama răscumpărării. Nu este doar o relaţie maternă, la nivelul unei sensibilităţi feminine pe care trebuie să o avem cu Maria, ci este un adevăr teologic pe care cu toţii trebuie să-l credem: prin Maria ne vine nouă tuturor, astăzi, mântuirea.

De aceea, rugându-ne, să-i spunem cu încredere: Maica lui Hristos, roagă-te pentru noi; Maica harului dumnezeiesc, roagă-te pentru noi; Maica Mântuitorului, roagă-te pentru noi; Casă de aur, roagă-te pentru noi; Poarta Cerului, roagă-te pentru noi; scăparea păcătoşilor, roagă-te pentru noi; ajutorul creştinilor, roagă-te pentru noi; far călăuzitor spre mântuire, roagă-te pentru noi; Mama Bisericii, roagă-te pentru noi. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi şi ne mântuieşte. Amin.”

După celebrarea liturgică, pr. Cristian David, capelan al mănăstirii, a mulţumit pentru împreuna-rugăciune Episcopului Eparhial, preoţilor concelebranţi şi tuturor participanţilor. Fiind o zi de sărbătoare închinată Maicii Domnului, programul din capela Mănăstirii s-a încheiat prin rugăciunea Litaniei Lauretane, după care s-a trecut la binecuvântarea Grotei şi a Statuii Sfintei Fecioare Maria.

Într-o procesiune având în faţă crucea şi două sfeşnice purtate de surori, credincioşii, surorile, preoţii şi Arhiereul s-au îndreptat spre locul unde a fost amenajată Grota Maicii Domnului, care atât prin construcţie cât şi prin cadrul pitoresc unde a fost amplasată aminteşte de apariţiile Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes. În faţa Grotei s-au cântat cântece mariane, s-a citit din Sfintele Evanghelii şi s-au rostit rugăciuni. După rugăciunea de binecuvântare, PS Florentin a stropit cu apă sfinţită şi a uns Statuia Sfintei Fecioare cu Mir, invocând lumina Spiritului Sfânt peste acel loc, ca el să devină izvor de har şi mângâiere cerească, „ca să fie tuturor celor ce se roagă în acest loc spre sănătate trupească şi sufletească, spre alinarea suferinţelor, înlăturarea necazurilor, întărirea credinţei şi împlinirea tuturor cererilor care sunt spre mântuirea sufletului”.

În Cluj-Napoca există locuri de închinare consacrate Preasfintei Fecioare Maria lângă capela părinţilor bazilieni de pe str. Gheorghe Lazăr – fost un centru de rugăciune în perioada de ilegalitate a Bisericii, la biserica parohială din cartierul Grigorescu, şi de acum credincioşii sunt invitaţi la o întâlnire specială, prin rugăciune, cu Mama Cuvântului Întrupat şi a noastră a tuturor, la grota Maicii Sfinte de la Mănăstirea Surorilor Maicii Domnului.

Viorica Sabo, redactor

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *