Sărbătoarea hramului Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

publicat la 7 august 2009 în Ştiri

Ziua de joi, 6 august a fost plină de haruri în Catedrala greco-catolică clujeană „Schimbarea la Faţă”, care, la sărbătoarea „Schimbării la Faţă a Domnului”, şi-a serbat hramul. În aceeaşi zi s-au împlinit şapte ani de la Ceremonia Întronizării în Scaunul Episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu. Cu acest prilej, PS Florentin a mulţumit credincioşilor pentru rugăciunile cu care l-au însoţit în anii de drum împreună, când, de la cârma Eparhiei, a condus pe calea mântuirii sufletele ce i-au fost încredinţate. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de către Episcopul Eparhial împreună cu Mons. Mihai Todea, Vicar General, mai mulţi preoţi, între care şi pr. Orfeo Povero, călugăr eremit din Comunitatea Piccola Famiglia della Risurrezione din Linaro – Italia.

Au fost prezenţi în Catedrală la ceas de sărbătoare: pr. Florin Bozântan, director al Departamentului de Teologie; pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj; pr. Jurek din Ordinul „Societăţii lui Isus”; pr. Marcelin Rotaru, spiritual al Seminarului Teologic; pr. Virgil Florian; pr. Mircea Marţian, paroh al Capelei „Sfântul Iosif”; pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal; pr. Teodor Lazăr, paroh la catedrală; pr. Anton Crişan, rector al Catedralei; diaconi, subdiaconi, seminarişti. De asemenea, au fost prezente Surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare împreună cu Maica Superioară Valentina, Surori ale Congregaţiei Maicii Domnului, fr. Dominic din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, membrii ai unor ordine de laici, un mare număr de credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi teologi. În cadrul celebrării a avut loc şi hirotonirea întru diaconie a subdiaconului Florin Isac, absolvent al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică.

image

În cuvântul la Sfânta Liturghie, PS Florentin a meditat asupra momentului în care Isus s-a schimbat la faţă înaintea celor trei apostoli, Petru, Iacob şi Ioan: „Faţa Lui – spun evangheliştii – a devenit mai strălucitoare decât soarele, iar veşmintele Lui erau luminoase. Această lumină nu vine de la soare, ci este o lumină interioară care transpare prin trupul Mântuitorului. Este transparenţa umanităţii în faţa divinităţii: Fiul lui Dumnezeu care este total transparent la voinţa Tatălui. El doreşte să ofere o rază din această lumină şi apostolilor, pentru ca ei să poată privi Chipul Său întotdeauna luminos. Hristos devine Lumină – aceasta este prima şi adevărata descoperire a lui Dumnezeu. El este Lumina – «Eu sunt Lumina lumii» – spune Hristos: lumină care înseamnă adevăr, bunătate, iubire; lumină pe care acum o simt şi apostolii, dar pentru ei este orbitoare – în faţa acestei lumini nu poate rezista privirea umană. (…) În faţa acestei lumini, omul trebuie să se schimbe la faţă – acesta este adevăratul sens al Sărbătorii ‘Schimbării la Faţă’.

Acest eveniment – a continuat PS Florentin – este fundamental pentru credinţa apostolilor: Petru va scrie: «Noi am văzut cu ochii noştri slava Sa pe munte». Coboară apoi acel nor luminos – paradoxal – un nor care emană lumină. Este acelaşi nor care coborâse odată asupra lui Moise pe Muntele Sinai, acelaşi nor luminos care însoţea poporul lui Israel în exodul său prin deşert, este norul, ca şi simbol al prezenţei divine. Din acest nor izvorăşte tunetul vocii lui Dumnezeu: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit, pe El să-L ascultaţi!» – este o poruncă adresată direct apostolilor şi prin apostoli, şi nouă, astăzi. Pe Hristos să-L ascultăm, nu numai auzindu-L, dar ascultând cuvântul Său, să-l şi împlinim. După acest moment al revelaţiei supreme, se face linişte. Apostolii, înspăimântaţi, acum văd în faţa lor doar un singur om pe care-l cunoşteau, omul Isus şi acest om îi invită să se ridice, să învie din temerea lor şi să nu spună nimănui ceea ce se întâmplase. Este o mărturie care trebuie să rămână în sufletele lor până la momentul în care El va cere ca ei să meargă până la marginile pământului şi să vestească cuvântul său. (…)

Ceea ce s-a schimbat cu adevărat în această scenă, este schimbarea la faţă a sufletelor ucenicilor, care au primit pentru câteva clipe marele har de a-L vedea pe Mântuitorul aşa cum era întotdeauna, în strălucirea luminii Sale. Este o anticipare a momentului Învierii. Ei trebuie să înveţe, prin această schimbare a propriilor suflete, că Mântuitorul va rămâne acelaşi şi pe Cruce, atunci când Îl vor vedea scuipat, biciuit, batjocorit, răstignit, să înţeleagă că este acelaşi, să-şi păstreze credinţa în El mai cu seamă în acele momente dificile. Momentul Schimbării la Faţă trebuie să schimbe atitudinea ucenicilor, să le deschidă ochii sufletului, ca ei să vadă dincolo de chipul uman prezenţa strălucirii divine, pe Dumnezeu prezent în om. Părinţii Bisericii spun foarte frumos: «Dumnezeu este ca apa» – adică se oferă fiecăruia după cât îi este de sete. Cui îi este sete de Dumnezeu, poate bea mai mult. Cel căruia nu îi este sete de Dumnezeu, va bea mai puţin. De aceea, troparul Sărbătorii Schimbării la Faţă este foarte semnificativ: «Pe munte Te-ai schimbat la Faţă şi ucenicii Tăi, pe cât au cuprins, au văzut gloria Ta, Hristoase Dumnezeule». Într-adevăr, gloria lui Dumnezeu se descoperă atât cât putem cuprinde.

Isus nu va răspunde cererii lui Petru de a permanentiza acest moment de contemplare a frumuseţii strălucirii divine. Apostolii trebuie să se întoarcă la viaţa pământească, la „orbirea” lor, la dificultăţile vieţii lor, dar, de acum înainte, trebuie să privească misiunea apostolică altfel, nu cu aceiaşi ochi, ci la lumina strălucirii divine la care sunt şi ei chemaţi, la lumina zorilor zilei a 8-a, ziua Răsăritului celui fără de apus. La aceasta suntem chemaţi şi noi în această zi de sărbătoare – să încetăm de a mai privi firul vieţii noastre doar la lumina problemelor imediate, a dificultăţilor pe care le avem, ci să privim la lumina acelei zile a bucuriei când vom putea privi faţa către faţă strălucirea lui Dumnezeu, nu pentru câteva momente, nu pentru a face colibe, ci pentru veşnicie, având unica colibă – sufletul nostru în care Dumnezeu să fie mereu prezent.”

image

Un izvor de har a fost şi cuvântul rostit de pr. Orfeo Povero din Italia, călugăr eremit a cărui viaţă este o continuă rugăciune în comunitatea în care trăieşte. După vizita la Cluj-Napoca din aceeaşi perioadă a anului trecut, împreună cu fraţi şi surori din comunitate, părintele a revenit în Catedrala clujeană, de această dată însoţit de un grup de laici din Linaro. Pornind de la „Schimbarea la Faţă” a Mântuitorului, Pr. Orfeo a arătat că raportul nostru cu Dumnezeu trebuie să fie o abandonare totală în faţa Domnului: „Schimbarea la Faţă este mântuirea din păcatul strămoşesc. (…) Raportul dintre Dumnezeu şi om este un raport între invizibil şi vizibil. Acum, prin întruparea Domnului, invizibilul este prezent în vizibil. Astfel, prin darul luminii ne-create, ne este dăruit Spiritul Sfânt, iar viaţa în Hristos este iluminarea progresivă a realităţilor noastre, prin puterea luminii ne-create. Acest proces cere de la noi o abandonare totală şi mai ales abandonarea eu-lui fiecăruia dintre noi, pentru ca, astfel, Eu-l dumnezeiesc să intre în noi. Această operă dumnezeiască pretinde o cooperare, pe care Sfântul Paul o exprimă prin cuvântul sinergia.

Trebuie, deci, ca realităţile noastre, eu-l nostru, să ajungă la actul lui Isac, la sacrificiu. Iată de ce Schimbarea la Faţă pretinde Răstignirea, dar, răstignirea eu-lui, precum Isus spune în Ghetsimani: «Nu voia mea, ci voia Ta să se facă». Iată de ce, astăzi, în Schimbarea la Faţă prezentată de Luca, Isus vorbea cu Ilie şi cu Moise despre Patimile Sale care trebuia să aibă loc în Ierusalim. Iată de ce, nu putem să participăm la lumina ne-creată a lui Dumnezeu, decât numai prin răstignire. Schimbarea la Faţă are loc înainte de Răstignirea lui Isus pentru că numai prin lumina Schimbării la Faţă putem să urcăm împreună cu Isus, cu Crucea în spate, Calvarul. (…) Nu este posibil să-L vedem pe Dumnezeu cel invizibil dacă nu experimentăm, încă de pe acum, lumina ne-creată, care poate să transforme întreaga noastră fiinţă. Iar Dumnezeu ne dăruieşte această profundă şi dumnezeiască experienţă în ascultarea, păstrarea şi împlinirea Cuvântului Său, în realitatea Tainelor pe care le celebrăm, şi în concretizarea întregii noastre existenţe în realitatea concretă şi practică a Crucii.”

image

Părintele a încheiat prin cuvintele: „Mulţumesc Sfintei Treimi că am avut posibilitatea să fiu prezent alături de voi, cei care sunteţi moştenitorii unei biserici de martiri şi sfinţi. Mă unesc cu voi în rugăciune şi în spirit, invocând puterea transformatoare a naturii noastre”. Ca un semn de mulţumire către PS Florentin, pr. Orfeo i-a oferit o mică icoană a lui Hristos Pantocrator, adusă din Italia, icoană pictată de călugăriţele din comunitate. La rândul său, PS Florentin a mulţumit pr. Orfeo, care, în anul 1984, l-a primit timp de trei săptămâni în mănăstirea lor, prilej cu care s-a edificat cu privire la viaţa lor de muncă şi rugăciune – cel puţin 8 ore de rugăciune pe zi.

Data de 6 august fiind în prima joi a lunii, Biserica a acordat Indulgenţă Plenară, conform decretului dat de Penitenţeria Apostolică pentru Anul Preoţesc (19 iunie 2009 – 19 iunie 2010). Pentru a fi îndeplinite condiţiile obţinerii Indulgenţei, în Catedrală s-au făcut rugăciunile stabilite, după care PS Florentin a dat binecuvântarea. În continuare, pr. Anton Crişan, vicar cu preoţii şi rector al Catedralei, a dăruit Preasfinţiei Sale Florentin, în numele preoţilor prezenţi, un frumos buchet de flori la aniversare, după care, Episcopului Eparhial i s-a cântat „La mulţi ani!” În amintirea momentelor de rugăciune-împreună şi comuniune în bucuria sărbătorii, PS Florentin a dat, în încheiere, tuturor credincioşilor, iconiţe cu imaginea „Schimbării la Faţă” pictată în absida Catedralei.

image

Viorica Sabo,
redactor mass-media

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *