Vizită pastorală în Roşia Montana şi Ponorel

publicat la 8 septembrie 2009 în Ştiri

Duminică, 6 septembrie a.c., Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a vizitat protopopiatul Munţii Apuseni, celebrând Sfânta Liturghie în biserica parohială „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Roşia Montana. Cu această ocazie, pr. Mircea Bude şi credincioşii din Roşia Montana – gazdele evenimentului, au avut ca invitaţi speciali pe pr. Marius Ungureşan, protopop de Cluj II, împreună cu un grup de credincioşi şi cu corul de copii „Glasuri curate” din parohia Floreşti de lângă Cluj-Napoca, cor însoţit de d-na Mihaela Ungureşan şi d-na prof. Anca-Mona Marias.

La eveniment au participat mai mult de 10 preoţi, sosiţi mai ales din parohiile aflate în Munţii Apuseni, credincioşii greco-catolici din Roşia Montana şi credincioşi din Baia de Arieş, Bistra, Câmpeni, Corna, Lupşa, Ponorel, ş.a. Între autorităţile locale prezente la celebrare s-a aflat dl. Eugen Furdui, primar în Roşia Montana. Preasfinţia Sa Florentin s-a adresat credincioşilor din Munţii Apuseni, spunând: „Am venit cu bucurie pe aceste meleaguri, nu pentru a căuta aurul care se află în munţi, ci pentru a căuta aurul din inimile dumneavoastră., aurul care este menit să vă asigure mântuirea sufletului. Scopul vieţii noastre este ca la timpul cercetării, atunci când Stăpânul viei va veni, să putem să-i oferim rodul de bună mireasmă spirituală al viei noastre, faptele noastre bune. Acesta este aurul pe care Dumnezeu, Stăpânul viei, îl aşteaptă de la noi”.

Copiii din corul „Glasuri curate” au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, prezentând şi un mini-concert la încheierea celebrării. Un moment emoţionant s-a datorat vocilor a doi solişti ai Corului Filarmonicii clujene care, prin cânt, au adus laudă lui Dumnezeu. În biserica monumentală au răsunat lucrări ca Ave Maria şi Panis Angelicus, iar la final, în interpretarea corului de copii, Imnul Eparhiei de Cluj-Gherla, totul ca o evocare a centrului de spiritualitate şi cultură românească care a existat în zona Roşiei Montana.

Mulţumind protagoniştilor acestor momente de delectare sufletească, PS Florentin a spus: „Să dea bunul Dumnezeu ca Biserica noastră să rămână, aşa cum se spune în Imnul Eparhiei noastre, ‘semn de biruinţă pentru neam, pentru credinţă’. Începând din anul 1754, de la deschiderea Şcolilor Blajului – răsăritul soarelui românesc la Blaj şi prin Şcoala Ardeleană care continuă să-şi arate roadele până în zilele noastre, întotdeauna Biserica Greco-Catolică a ştiut să alăture rugăciunii şi cultura pentru neam, pentru popor. Episcopul Petru Pavel Aron, de origine din Munţii Apuseni, a înţeles faptul că Biserica nu poate să lupte doar cu un Episcop cum era Episcopul Micu Clain, ci este nevoie să se ridice întregul popor la nivelul culturii europene. Este ceea ce a realizat Şcoala Ardeleană în acele vremuri tulburi, ale secolului al XVIII-lea, când multe alte provincii locuite de români aveau probleme chiar şi cu cititul în limba română. Să ne reamintim de rădăcinile adânci ale spiritualităţii de aici – să ne reamintim de ceea ce făcea pr. Simion Balint care avea un cerc de literatură, o revistă, în Roşia Montană. Să ne rugăm ca aceste rădăcini ale Bisericii şi neamului românesc să nu dispară, ci dimpotrivă să fie reînviate şi momentul artistic din această zi să fie un suflu în acest spirit”.

Pr. Mircea Bude a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin pentru vizită, amintind totodată realizările celor 3 ani de când păstoreşte credincioşii din Roşia Montana, în mod special lucrările de renovare a casei parohiale şi a bisericii, despre care a specificat: „Este una dintre cele mai mari biserici din Munţii Apuseni, ceea ce arată stăruinţa pe care au avut-o înaintaşii noştri de a zidi această biserică, care a rămas ca amintire vie a importanţei pe care a avut-o Biserica Greco-Catolică în Munţii Apuseni”. Părintele a adus mulţumiri speciale membrilor parohiei care, deşi puţini ca număr, şi-au adus o contribuţie însemnată la aceste realizări. Au fost aduse, de asemenea, mulţumiri tuturor celor care au susţinut material parohia pentru efectuarea lucrărilor.

În semn de mulţumire şi de apreciere, pr. paroh Mircea a dăruit Episcopului eparhial o icoană cu Sfânta Familie. La sfârşitul celebrării, Preasfinţia Sa a binecuvântat fiecare credincios, oferind iconiţe în amintirea sărbătorii. După celebrarea liturgică, la ieşirea din biserică, Episcopul şi preoţii s-au oprit şi la altarul de piatră pe care s-a celebrat Sfânta Liturghie greco-catolică, în aer liber, până în anul 1996 când, pe cale juridică, a fost recuperată biserica parohială, lăcaş de cult zidit în anul 1740 de către credincioşii greco-catolici. Totodată, a fost omagiată memoria pr. protopop Simion Balint, „cunoscutul luptător de la 1848 în contra insurecţiunii maghiare, fratele de arme al lui Avram Iancu şi Axente”, pentru care s-a făcut o rugăciune la mormântul aflat în apropierea bisericii.

Evenimentul s-a încheiat printr-o agapă fraternă, pregătită cu generozitate de către credincioşii din Roşia Montana. Mergând mai departe prin Munţii Apuseni, PS Florentin a făcut un popas şi în parohia Ponorel, păstorită de pr. Cristian Ioanette, unde a avut loc un moment de rugăciune în biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” şi a fost vizitată casa parohială aflată în construcţie.

V. S., redactor mass-media

image

image

image

image

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *