PS Florentin la întâlnirea ecumenică din Paphos, Cipru (II)

publicat la 22 octombrie 2009 în Ştiri

Corespondenţă a Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, despre desfăşurarea întâlnirii Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, în Paphos, Cipru:

Lăudat să fie Isus Hristos!

Ciprul, o piatră preţioasă în mijlocul unei mări de smarald, o insulă mereu cu zâmbetul pe buze, mereu soarele este sus, pe cer, şi chiar dacă înăuntru uneori atmosfera este încărcată, afară, întotdeauna atmosfera este senină. Aceasta, cu siguranţă, ne ajută şi pe noi în discuţiile pe care le avem.

Ziua de marţi, 20 octombrie, a început cu celebrarea liturgică de la ora 7.30, în camera amenajată la hotel – pentru că la biserică nu se putea ajunge din cauza grupului de protestatari. Am celebrat Sfânta Liturghie împreună cu cei doi cardinali prezenţi la lucrările Comisiei de dialog, Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, şi Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, împreună cu toţi ceilalţi Episcopi şi preoţi, respectiv profesori laici, din cadrul acestei comisii, şi un grup de 5 surori de Bethleem. După celebrare, am servit micul dejun pe terasă şi apoi ne-am pregătit pentru cea de-a IV-a sesiune de lucru.

Programul zilnic se desfăşoară astfel: după Sfânta Liturghie de la ora 7.30 urmează micul dejun şi între 9-10.30 se desfăşoară prima sesiune de lucru; între 10.30-11 este o pauză când ieşim puţin şi pe terasă şi urmează a doua sesiune de dimineaţă, între 11-12.30, iar la ora 13 luăm masa de prânz. Sesiunile de după-amiază încep la ora 16.30 până la ora 18, după care urmează o nouă pauză şi apoi sesiune între 18.30-20; programul zilei se încheie la ora 20 cu masa de cină.

În ziua de 20 octombrie, de la ora 16.30, am fost invitaţi să vizităm mănăstirea Sf. Neophytos, care se află la circa 10 km nord-est de oraşul Paphos, la 412 m deasupra nivelului mării. Este un peisaj foarte frumos – există în aceste locuri o piatră seacă pe care cresc arbori, mai ales conifere, ei formează o pădure destul de rară. Într-o asemenea vale mai lungă (12 km), se află această mănăstire, care a fost întemeiată prin stabilirea Sfântului Neofit în acea zonă.

Sfântul Neofit s-a născut în anul 1134 în oraşul Lefkara. De mic copil a fost educat în spirit creştin; la 18 ani, când părinţii au dorit să îi aranjeze o căsătorie, el a fugit de acasă la o mănăstire, pentru că dorea să ducă o viaţă monastică. După câţiva ani a fost trimis la studii, a mers şi în Ţara Sfântă, apoi din nou la mănăstire, unde a început să fie eremit. La un moment dat ar fi vrut să treacă din nou marea dar nu a găsit nicio corabie să plece. În contextul de atunci a fost arestat, iar după ce a fost eliberat şi-a căutat un loc unde să poată să trăiască viaţa de eremit aşa cum îşi dorea. În anul 1159, şi-a săpat o grotă în locul unde acum este mănăstirea şi a trăit circa 25 de ani ca şi eremit – era un om mic de înălţime dar foarte puternic în rugăciune şi care a rămas faimos şi prin rugăciunile şi scrierile sale.

În zonă se mai păstrează doar câteva grote din vremea Sfântului Neofit; mănăstirea a fost construită mult mai târziu. Încă din vremea vieţii Sfântului Neofit a început să vieţuiască în acea zonă o mică comunitate monastică şi apoi au rămas câţiva călugări care au continuat tradiţia vieţii eremitice într-o mică locaţie. Este o mănăstire foarte frumoasă, care are în centrul ei biserica de piatră, în stil gotic, de construcţie romană, care a fost acoperită în întregime cu frescă din care acum se mai văd doar câteva părţi. Biserica a fost ridicată în secolul al XVI-lea, de către un călugăr libanez. În anul 1750 au fost redescoperite relicvele Sfântului Neofit. În prezent în acest loc se află un complex monastic.

Am discutat cu unul dintre cei 8 călugări care sunt vieţuitori în această comunitate şi am întrebat: „Cum se face că într-o mănăstire atât de mare sunt doar 8 călugări?”, iar călugărul, foarte înţelept, mi-a dat un citat din Sfântul Zenovie şi mi-a spus: „mai bine o comunitate mică de oi, decât o comunitate mare de capre”, făcând aluzie la citatul de la Matei (25,32-33), cu paralela dintre oi şi capre.

Mănăstirea avea un muzeu foarte frumos şi o mică clauzură, ca o grădină a raiului, cu două fântâni în centru. Am întrebat şi despre programul de rugăciune şi mi s-a spus că ei se trezesc la ora 6 dimineaţa şi au oficiul în biserică, oficiul este mai lung, se celebrează şi Sfânta Liturghie, după care fiecare merge la lucrul său, şi mai au o rugăciune în comun seara, când fac Vecernia. În sala de mese călugării au icoane foarte frumoase şi muzeul mănăstirii este foarte frecventat.

În încheierea vizitei, făcută între orele 16.30-18.30, ne-am rugat în biserică, după care am vizitat ermitajul şi grotele în care se aflau icoane cu o simbolistică cu totul aparte. De exemplu, era o icoană cu eremitul care este luat în braţe de către îngeri şi dus în sus spre Dumnezeu – simbolul ascensiunii spirituale. Erau multe icoane, multe simboluri ale credinţei care ne invită la rugăciune şi mai ales, o atmosferă ecumenică, deschisă, caldă, am putut discuta cu călugării fără nici o barieră, ca şi cum ar fi fost catolici deşi sunt ortodocşi, ne-am simţit foarte bine şi am fost foarte bine primiţi. Reîntorcându-ne la muncă, am reluat sesiunea a IV-a de seară şi apoi a urmat cina.

Astăzi, miercuri, 21 octombrie, întreaga zi am avut toate cele 4 sesiuni, a fost o zi plină, iar mâine, în locul celei de-a 3-a sesiuni de după-amiază, vom vizita un sit arheologic în oraşul Paphos.

Trebuie spus că, din exterior, se poate spune că lucrările merg destul de greu, tocmai pentru că sunt foarte multe discuţii. Cu siguranţă nu vom termina de analizat documentul, pentru că sunt foarte multe observaţii de o parte şi de alta, se citează mult Sfinţii Părinţi, dar este o atmosferă de lucru bună, de respect reciproc, de ascultare a părerilor celorlalţi şi chiar de interes. Suntem de multe ori uimiţi şi catolici şi ortodocşi să constatăm faptul că despre aceleaşi documente şi scrieri avem interpretări uneori total diferite. Sigur, fiecare comisie are tendinţa apologetică de a lăsa ceea ce nu îi convine, de a lua doar ceea ce este în favoarea ei, dar în acelaşi timp trebuie să fim modeşti şi întotdeauna corecţi faţă de document.

Este necesar deci să căutăm adevărul obiectiv şi să fim echilibraţi, adică să nu se dea citate numai de o parte ci şi de cealaltă, desigur dacă acestea există. Mai există o tendinţă de a se face o lectură anacronică, adică evenimente sau documente scrise în primele secole sunt citite la lumina teologiei actuale şi a unor interpretări care au fost ulterioare la ceea ce s-a spus. Aceasta este o eroare din punct de vedere istoric. Documentele trebuie citite în contextul perioadei în care au fost scrise şi interpretate ca atare.

Trebuie spus, de asemenea, că documentul pe care lucrăm s-a dovedit adesea repetitiv sau chiar incorect la anumite detalii. Anumite paragrafe au fost eliminate, pentru că redactarea documentului s-a făcut la Creta de către două comisii, una de limbă engleză şi una de limbă franceză, cu membri catolici şi ortodocşi în fiecare dintre aceste comisii. Astfel s-au elaborat două documente cu structuri diferite, unul în limba engleză şi unul în limba franceză şi apoi, aceste două documente au fost puse împreună. Dacă documentul în limba engleză mi s-a părut foarte bine structurat şi cu un fir coerent, nu acelaşi lucru se poate spune despre documentul în limba franceză. Orice teolog ştie că un document de studiu începe cu o bază biblică şi apoi se trece la tradiţia patristică, la fapte istorice, la fapte ale Bisericii.

Partea a doua a documentului s-a dovedit de mai multe ori inadecvată, tocmai pentru că are tendinţa de a face anumite afirmaţii în cadru general, care nu sunt adevărate decât pentru o perioadă de timp şi nu pentru întregul mileniu pe care îl studiem, sau sunt valabile numai într-o regiune şi nu se pot generaliza. Sigur că o mai bună abordare biblico-istorică, pe perioade de timp, ar fi fost mai potrivită, ne-am dat seama de acest lucru abia acum. Dezbaterea este mai mult de tip patristic, istoric şi canonic, de multe ori se apelează chiar la scrierile în limba latină sau în limba greacă ale părinţilor apologeţi.

Pot să spun că am foarte mult de învăţat şi mă bucur mult de această experienţă, într-o atmosferă în care majoritatea membrilor Comisiei de Dialog Teologic sunt profesori, persoane de o înaltă ţinută teologică, şi care îşi apără în mod onest punctul de vedere, păstrând în acelaşi timp severitatea, deschiderea. Sigur că există un patos pe care fiecare îl are în susţinerea propriei idei, dar în momentul în care cei doi co-preşedinţi iau o decizie, toată lumea o acceptă şi nu există nici un fel de resentiment. Problemele care se discută rămân în cadrul acestei aule; când ieşim la masă, în pauze, sigur că se pot continua discuţiile, dar fără nici un resentiment, ci dimpotrivă. Eu cred că a spune lucrurile sincer şi pe faţă de multe ori ne apropie şi ne ajută să înţelegem poziţia celuilalt.

Să îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, în continuare, să ne lumineze, să îi lumineze pe cei în drept şi în primul rând pe cei doi co-preşedinţi, pentru că ei au cuvântul cel mai greu, Cardinalul Kasper şi Mitropolitul Zizioulas, dar şi pe ceilalţi mari teologi, cum este Mitropolitul Kallistos Ware care, cu calmul său englezesc, de multe ori are darul de a reda linişte şi pace adunării, spunând adevăruri profunde, sau idei teologice cu totul deosebite, interpretări ecumenice sau diferite cuvinte cheie; are un vocabular care denotă un om de înaltă spiritualitate şi de profundă gândire teologică. De asemenea, din partea delegaţiei catolice sunt prezenţi Arhiepiscopul Minnerath Roland, din Franţa, Arhiepiscopul Bruno Forte, Preasfinţitul Dimitrios Salachas, care are intervenţii foarte bune şi punctuale. Există şi o problemă mai veche, care apare şi rămâne deschisă, problema dintre Patriarhia de Constantinopol şi Patriarhia de Moscova, care uneori generează opinii diferite chiar şi între membrii Comisiei Ortodoxe. Dar, repet, în general atmosfera este bună, este o atmosferă de lucru în care se merge la documente, la texte, se interpretează aceste texte şi se caută în mod sincer adevărul.

De aceea, vă invit în continuare la rugăciune, pentru ca lumina Spiritului Sfânt să lucreze în sufletele noastre, să putem găsi, dincolo de voinţa noastră, voinţa lui Dumnezeu. Cu toţii speram că discuţiile despre primul mileniu creştin vor merge mult mai uşor, şi vom avea o bază de discuţie pentru cel de-al doilea mileniu, care are multe controverse şi va fi mult mai dificilă, dar nu a fost aşa. Se merge greu şi pe primul mileniu şi probabil nu vom termina documentul; ca urmare, va fi o posibilă întâlnire şi în anul următor pentru a finaliza acest document.

Suntem cu toţii conştienţi de porunca Mântuitorului lăsată nouă tuturor, adresată în primul rând apostolilor, dar prin apostoli şi nouă, astăzi, şi anume idealul unităţii: „pentru ca toţi să fie una, precum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, pentru ca lumea să creadă” (Ioan 17,21). Această unitate este aşadar o necesitate – pentru ca lumea să creadă – tocmai acum când trăim într-o lume secularizată, o lume care se îndreaptă spre cu totul altceva decât credinţa, o lume care este ameninţată de alte curente religioase, spre alte religii decât cea creştină. Noi trebuie să realizăm idealul unităţii, să fim un imbold „pentru ca lumea să creadă”. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *