PS Florentin la întâlnirea ecumenică din Paphos, Cipru (III)

publicat la 24 octombrie 2009 în Ştiri

Corespondenţa Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, despre întâlnirea Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, în Paphos, Cipru:

După ce miercuri, 21 octombrie, am avut o zi de lucru plină, joi 22 octombrie, am început prin celebrarea liturgică în sala improvizată, însoţiţi de cântările angelice ale celor 5 surori de Betlehem, care în fiecare dimineaţă animă celebrarea liturgică, după care am luat micul dejun şi am intrat din nou în lucru. Dimineaţă am revăzut o parte din paragrafele care au fost recorectate şi au fost completate cu anumite propuneri, sau modificate. În partea a doua a dimineţii s-a discutat despre comunicatul care va fi făcut public. După masa de amiază, la ora 16, ne-am întâlnit din nou pentru a încheia redactarea comunicatului, astfel încât toată lumea să fie de acord cu el.

De la ora 17, am fost conduşi de către Mitropolitul de Paphos, Gheorghios, la situl arheologic din Paphos, un sit destul de mic, dar important. Biserica creştină din Cipru se consideră a fi prima Biserică din Europa – Ciprul a intrat în Uniunea Europeană din luna mai a anului 2008. În acest mic sit, care se află în localitatea Paphos, se găseşte o coloană de marmură de 1,30m, de care se spune că a fost legat Sfântul Pavel şi bătut – după cum este scris în Faptele Apostolilor. În apropierea acelei coloane s-a construit o mare bazilică, care se crede că avea 7 abside, şi era din secolul al IV-lea. Din cauza extinderii ei şi a construcţiilor auxiliare, se crede că a fost biserica mitropolitană din Paphos în perioada creştină timpurie. Se presupune că biserica a fost dedicată Apostolului Pavel şi era pavată cu un mozaic foarte frumos, unde apare şi monograma creştină. Această biserică mitropolitană mare a fost distrusă de către arabi în secolul al VII-lea. A continuat să existe aici o zonă de rugăciune cu mici biserici din piatră. Acum au rămas doar aceste mozaicuri, care sunt în afara bisericii actuale, dar constituie o mărturie a artei creştine din acel timp.

Biserica Panagia Chrysopolitissa este o biserică mică, pe care Mitropolitul a fost de acord să o dea romano-catolicilor pentru ca şi ei să celebreze în ea Liturghia lor. Faptul că într-o biserică ortodoxă celebrează şi o comunitate romano-catolică este un gest deosebit, mai mult decât ecumenic. Am întâlnit astfel cele două extreme: pe de o parte sunt contestatarii, dar ei nu sunt din zonă, iar pe de altă parte populaţia de aici, care este foarte mult în favoarea ecumenismului, şi există aceste gesturi care se fac la nivelul ierarhiei pentru a contribui la buna înţelegere locală. Biserica este unul dintre monumentele bizantine cele mai remarcabile, se află în mare parte pe locul unde era acea bazilică mitropolitană, a fost construită în secolul al XI-lea şi apoi în secolul al XIII-lea a fost completată şi restructurată. În timp, au mai intervenit şi alte modificări ale construcţiei: fresca este din secolul al XI-lea dar completată în secolul al XIII-lea şi al XV-lea, până în secolul al XVI-lea. De asemenea, biserica are un iconostas foarte frumos, cu icoane datând din secolul al XVIII-lea.

Ne-am îndreptat apoi spre reşedinţa Mitropolitului Gheorghios, care a oferit o mică recepţie. Mai întâi ne-am îndreptat spre biserica dedicată Sfântului Grigorie Teologul şi am participat cu toţii la slujba Vecerniei, unde câţiva cantori au cântat foarte frumos cântările liturgice, iar Mitropoliţii şi Arhiepiscopii stăteau în strane pe o parte şi pe cealaltă, pe o parte ortodocşii, pe cealaltă parte catolicii. Biserica avea un iconostas complet acoperit cu foiţă de aur, interiorul era în întregime pictat cu frescă, exista un amvon îmbrăcat în aur cu o scară laterală foarte frumoasă, şi era o atmosferă de reculegere, de rugăciune. Ne-am bucurat pentru că eram la a treia rugăciune pe care am făcut-o împreună, desigur în afara rugăciunilor de scurtă durată de la începutul fiecărei întâlniri. Ne-am îndreptat apoi spre reşedinţa mitropolitană, unde am fost primiţi cu multă bucurie de către Mitropolitul Gheorghios şi de către Arhiepiscopul Hrisostomos, care este capul Bisericii Ciprului. După câteva momente de comuniune, ne-am aşezat şi am ascultat o alocuţiune din partea Mitropolitului Gheorghios, din partea Arhiepiscopului Hrisostomos şi apoi răspunsul de mulţumire din partea Cardinalului Kasper, respectiv a Mitropolitului Zizioulas. S-a făcut şi un schimb de cadouri, aşa cum se face de obicei în astfel de ocazii; cu toţii am primit un foarte frumos basorelief din argint, care reprezintă scena din Faptele Apostolilor capitolul 13, atunci când Pavel şi Barnaba se aflau la Paphos. Mai mult decât atât, Mitropolitul ne-a spus şi un detaliu interesant, faptul că autorul a ţinut foarte mult să apară şi chipul Arhiepiscopului pe acest mozaic, aşa că unul dintre apostolii din mulţime are chipul Arhiepiscopului de Cipru, care fusese mai înainte Mitropolit la Paphos.

Ciprul este o ţară binecuvântată şi pe drept cuvânt numită şi ea Ţară Sfântă, pentru că aici au trăit mulţi sfinţi dintre care voi aminti câţiva: în primul rând Sfântul Apostol Pavel, care a venit în Cipru pentru evanghelizare, Sfântul Apostol Barnaba, despre care se spune că era iudeu-elenist de origine cipriotă, care în anul 14 după Hristos locuia în Ierusalim. El l-a însoţit pe Paul în prima sa misiune apostolică şi a predicat Cuvântul lui Hristos în Asia Minoră. În parte, l-a însoţit pe Pavel şi în timpul celei de-a doua misiuni, şi apoi a venit în Cipru împreună cu nepotul său, Marcu, şi au lucrat pentru a împărtăşi Cuvântul lui Dumnezeu şi a-i încreştina pe locuitori. A murit martir, prin lapidare (omorârea cu pietre de către iudei) în oraşul său natal, în Salamis, Cipru. Corpul său a fost aşezat în cimitirul din Salamis.

Alături de aceşti sfinţi pe care îi cunoaştem, mai există alţi câţiva sfinţi care s-au născut şi au trăit în Cipru: Sfântul Heraclides, Episcop de Tamassus, Sfântul Neophytos, Sfânta Irina, sora Sfântului Spiridon; alţi sfinţi care s-au născut în Cipru, dar au trăit atât în Cipru, cât şi în afara Ciprului: Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Demetrianos, Sfântul Polydoros care a murit martir în Efes. Există şi sfinţi care s-au născut în Cipru, dar au trăit în afara hotarelor Ciprului: Sfântul Ioannis Eleimon, Patriarh al Alexandriei, Sfântul Gheorghe Hozevitul, care a fondat mănăstirea care se află pe valea dintre Ierihon şi Ierusalim, Sfântul martir Filumene. De asemenea, Sfântul evanghelist Marcu se spune că ar fi trecut prin Cipru. Există şi sfinţi care nu sunt de origine cipriotă, dar au trăit mult în Cipru: Sfântul Lazăr, marele Sfânt Epifanie, care este şi fondatorul Bisericii autocefale de Cipru, marele Sfânt Ilarion, Sfântul Artemon, şi ultima categorie sunt aceia care au vizitat Ciprul: Sfântul Pavel, Sfântul Barnaba, Sfinţii Constantin şi Elena, Sfântul Nicolae şi alţi sfinţi.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă de cordialitate, s-au făcut schimburi de daruri, atât la nivel material cât şi la nivel spiritual, cu îmbrăţişări fraterne şi o atmosferă foarte plăcută, după care ne-am întors la hotel pentru cină şi o parte dintre membri comisiei s-au întors la munca lor.

La încheierea lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, desfăşurate în aceste zile în Paphos, Cipru, putem spune că a fost o întâlnire rodnică, care a avut caracterul accentuat a unei întâlniri de lucru teologice, la care cu toţii am regretat că nu am avut mai mult timp pentru aprofundare. S-a lucrat pe texte, cu motivaţii, cu interpretări, cu discuţii care au fost tot timpul la un nivel academic ridicat, la un nivel de politeţe remarcabil, astfel încât consider că a fost o întâlnire benefică, chiar dacă nu am reuşit să parcurgem decât câteva dintre punctele acestui document de lucru. Tocmai pentru că nu s-a încheiat lucrul, Comisia a decis să aibă o nouă întâlnire în anul următor, în perioada 20-27 septembrie 2010, găzduită de Cardinalul Arhiepiscop de Viena, Christoph Schonborn.

Nu ne rămâne decât să îi mulţumim lui Dumnezeu, convinşi fiind că unirea Bisericilor nu o facem noi, aici, la masă, ci numai Bunul Dumnezeu, pentru că Biserica este a Lui, este Trupul Fiului Său, Isus Hristos. De aceea suntem convinşi că harul Spiritului Sfânt este cel care, la momentul potrivit, va putea realiza unirea. Ceea ce ne dorim este să nu fim nicidecum o piedică, ci dimpotrivă, să putem fi un instrument, un motor, cu disponibilitate, cu deschidere pentru această lucrare a Spiritului Sfânt, pentru ca „toţi să fie una”. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu, să putem aduce mărire Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *