Zile de reculegere spirituală pentru pregătirea Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Hristos la Cluj

publicat la 14 decembrie 2009 în Ştiri

PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, invită preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii la Catedrala Schimbarea la Faţă, în perioada 15-17 decembrie 2009, pentru a lua parte la programul de Exerciţii Spirituale de pregătire pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos. Reculegerea din acest an are ca şi titlu mesajul central al colindelor: „Astăzi s-a născut Cel făr’de-nceput cum au zis prorocii” – şi invită la meditaţie asupra vestirii naşterii lui Isus, asupra modului în care Buna Veste a Naşterii unui Mântuitor pentru întreaga omenire se propagă prin filele Scripturii.

Programul va începe zilnic prin Sfânta Liturghie celebrată de la ora 18 şi în continuare, de la ora 19.15, PS Florentin va prezenta tema aleasă pentru fiecare seară. Meditaţiile vor fi însoţite de imagini tematice. În prima zi, marţi, 15 decembrie, tema este „Primul Vestitor al Naşterii Domnului” şi meditaţia va porni de la citatul biblic: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (cf. Geneză 3,15). Miercuri, 16 decembrie, tema va fi: „Vestitori din Vechiul Testament” şi citatul: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (cf. Isaia 7,14).

În ultima zi, joi, 17 decembrie, titlul meditaţiei este „Vestitori din Noul Testament”, fiind ales spre aprofundare cuvântul Arhanghelului Gabriel către Preasfânta Fecioară Maria: „Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. (…) Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Spiritul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (cf. Luca 1,31-32.35). Programul ultimei seri se va încheia cu un timp de Adoraţie Euharistică în faţa Sfântului Sacrament al Altarului, pentru a îmbrăca în lumina rugăciunii mesajul spiritual al serilor de reculegere, pentru a primi adânc în suflet vestea cea bună care anunţă şi pentru noi, cei de astăzi, apropiata naştere a Mântuitorului, ca o lumină gata să răsară în întunericul vieţii noastre.

Preasfinţia Sa ne cheamă să spunem împreună cu Psalmistul: „Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, că El este ajutorul şi apărătorul nostru şi în El se va veseli inima noastră, că în Numele cel sfânt al Lui am nădăjduit” (cf. Psalm 32,19-20), şi ne invită să participăm la cele trei zile de pregătire spirituală prin cuvintele: Hristos ni se dăruieşte pe măsura dorinţei noastre de a-L primi; dacă dorim ca Sărbătoarea Naşterii Domnului din anul 2009 să devină izvor de haruri şi binecuvântări pentru Biserică şi pentru fiecare dintre noi, să ne purificăm sufletele de orice întinare şi cu smerenie plină de încredere să ne deschidem larg poarta sufletelor, ca să intre Împăratul măririi! Sărbători fericite cu sfântă bucurie întru slujirea Domnului care vine să ne slujească!

Viorica Sabo, redactor DIRMM

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *