Vizita ad limina a Episcopilor din România (marţi, 9 februarie) I

publicat la 11 februarie 2010 în Ştiri

A doua zi a vizitei ad limina Apostolorum – marţi, 9 februarie 2010:

Conferinţa Episcopală Română la Congregaţiile pentru Cler şi pentru Doctrina Credinţei

Ziua de marţi, 9 februarie 2010, a doua zi din cadrul vizitei ad limina Apostolorum a Conferinţei Episcopale Române la Roma, a început cu vizita la Congregaţia pentru Cler, după care Episcopii au vizitat Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi în continuare Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, iar după-amiază, în partea a II-a a zilei, Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor şi Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace.

Această zi a început pentru Episcopii de rit oriental cu Sfânta Liturghie celebrată în Colegiul Pio Romeno, după care Episcopii s-au deplasat în Piaţa Pius al XII-lea pentru întâlnirea cu reprezentanţii Congregaţiei pentru Cler. Aici, membrii Conferinţei Episcopale din România au fost primiţi de Excelenţa Sa Piacenza Mauro, Arhiepiscop secretar al acestei Congregaţii, însoţit de subsecretar şi de un alt oficial (în lipsa Prefectului acestei Congregaţii, Cardinalul Prefect Claudio Hummes, care din motive binecuvântate nu a putut fi prezent la această întâlnire).

Cuvântul introductiv l-a rostit Excelenţa Sa Mauro, spunând mai întâi câteva cuvinte despre vizita ad limina, ca şi moment de graţie pentru toţi cei prezenţi, moment în care universalul se întâlneşte cu particularul şi cu realităţile locale din diferitele Dieceze. Apoi a dorit să ne vorbească despre Anul Preoţiei în care ne aflăm, pus sub semnul aniversării naşterii la cer a Sf. Paroh de Ars, Ioan Maria Vianney, în care avem o imagine a identităţii preotului, a importanţei persoanei preotului tocmai datorită identităţii sale sacerdotale. Diferite Dieceze şi-au asumat o muncă pastorală deosebită în acest an prin scrisori pastorale, printr-o atenţie mai mare la pastorala vocaţională, pentru a-i ajuta şi pe laici să conştientizeze rolul pe care îl au preoţii şi să colaboreze cu ei pentru împlinirea ministerului lor sacerdotal. Cea mai urgentă necesitate este aceea de a descoperi identitatea preotului – omul lui Dumnezeu, care trebuie să fie plin de Dumnezeu, pentru a-L putea oferi pe Dumnezeu omului; cel care acţionează în persoana lui Hristos. El este cel care trebuie, deci, să îl arate pe de o parte pe Dumnezeu omului, iar pe de altă parte, trebuie să conducă pe om la Dumnezeu, prin Euharistie şi Împăcare. Preotul trebuie să fie un om al Euharistiei şi al Reconcilierii. De asemenea, se simte necesitatea continuării formării sacerdotale pe care seminariştii o încep în cadrele formative, continuarea formării preoţeşti prin formarea permanentă. Este nevoie de o dezintoxicare periodică de spiritul lumii, pentru a se umple de spiritul lui Dumnezeu, atât la nivelul ascetic personal, cât şi la nivelul formării doctrinare. O formare sintetică cu o bună spiritualitate, care să izvorască din buna doctrină şi să ajute la redescoperirea zelului pastoral. Aceasta se naşte din intimitatea cu Dumnezeu şi de aceea trebuie ca preotul să lase în planul său formativ un spaţiu adecvat lui Hristos, un spaţiu adecvat rugăciunii.

De asemenea, s-a subliniat exigenţa carităţii pastorale, care trebuie să fie o linie directoare în formarea sacerdotală. Preotul trebuie să găsească în cadrul formării şi motive raţionale pentru misiunea sa, prin urmare, printr-o ecleziologie şi o cristologie bine fondate se oferă de fapt şi motivaţii suficiente pentru misiune. Tocmai pentru că această misiune nu este doar o profesie sau doar o muncă de funcţionar, ci este mult mai mult, este o vocaţie, o chemare, care trebuie tratată ca atare: o chemare din iubire, la care răspunsul trebuie să fie pe măsură. Sfântul Părinte îl va proclama, spunea Excelenţa Sa, pe Sf. Ioan Maria Vianney patron al preoţilor. Deci nu doar, aşa cum era până acum, patron al parohilor, ci el va deveni patronul preoţilor din întreaga lume. Aceasta pentru că tipologia Sf. Ioan Maria Vianney trebuie tradusă în formarea preoţească şi se consideră că ea corespunde exigenţelor dintotdeauna pentru un adevărat preot, deci poate reprezenta „tipul preotului”.

imagine

Secularizarea actuală, care cunoaşte atâtea curente negative: indiferentismul, subiectivismul, juvenismul, pansexualismul, care sunt distructive pentru societate, pentru creştini şi pentru preot, uneori ne înfricoşează, dar să ne amintim că şi Sf. Ioan Maria Vianney a trăit într-o societate distrusă de secularismul izbucnit odată cu Revoluţia franceză, şi totuşi el a găsit o cale care ducea spre Dumnezeu, pe care a putut conduce multe persoane. Mulţimile mergeau să-L vadă pentru că spuneau despre el: „mergem să-L vedem pe Dumnezeu într-un om”.

Congregaţia pentru Cler a încercat în acest an să ofere preoţilor materiale ample pentru exerciţii spirituale, care nu trebuie înlăturate odată cu încheierea Anului Preoţiei, tocmai pentru că elanul în pregătirea preoţească, în formarea permanentă, trebuie să continue toată viaţa. În luna martie va avea loc o Sesiune Ştiinţifică despre preot şi apoi, în luna iunie, Anul Preoţiei se va încheia prin momentul grandios de întâlnire a preoţilor din multe zone ale lumii cu Sfântul Părinte. Scopul acestui an, aşa cum s-a amintit, a fost să dea un nou elan preoţiei, aducându-ne aminte că şi misiunea laicilor în lume se bazează pe formarea preoţilor, astfel încât şi laicii catolici, indiferent de meseria lor, fie că sunt jurnalişti, artişti, muncitori, economişti, oameni politici, să aibă undeva, în sprijinul lor, un bun preot, un bun capelan sau un bun paroh, formator al conştiinţelor.

Aşadar, o bună formare a preotului poate avea o consecinţă pozitivă asupra întregii societăţi. De asemenea, s-a amintit importanţa unei pastorale vocaţionale, cu centre de Adoraţie Euharistică, cu centre de rugăciune, astfel încât tinerele vocaţii să fie atrase de slujirea preoţească, dar şi preotul să fie „înfăşat” în rugăciune, în adoraţie, pentru a-şi aprofunda propria spiritualitate. Trebuie, în acelaşi timp, să fim atenţi să nu clericalizăm laicii, dar nici să nu-i laicizăm pe preoţi, este necesar un echilibru cu ei.

A luat cuvântul IPS Arhiepiscop Ioan Robu, preşedintele Conferinţei Episcopale, care a vorbit despre iniţiativele pastorale organizate în cadrul Conferinţei Episcopale din România, despre cele 5 întâlniri pentru Exerciţii Spirituale cu preoţii din diferite Dieceze, mai concret, câte 10 preoţi din fiecare Dieceză şi Eparhie din România, în aşa fel încât vor putea participa la întâlnirile stabilite în diferite localităţi mari din România peste 700 de preoţi de diferite rituri şi naţionalităţi. De asemenea, în acest An al Preoţiei s-au elaborat materiale documentare menite să-i ajute pe preoţi să fie mai fideli misiunii lor, biografii ale unor personalităţi ale Bisericii, s-au reeditat unele cărţi cu conţinut spiritual pentru preoţi, respectiv alte materiale prin diferite mijloace de informare.

PS Virgil, Secretarul Sinodului Bisericii Arhiepiscopale Majore de Făgăraş şi Alba-Iulia, a luat cuvântul în continuare şi a vorbit despre problema preoţilor căsătoriţi şi a preoţilor celibatari din cadrul clerului Bisericilor de rit oriental. A expus pe scurt, pe lângă iniţiativele amintite, şi alte iniţiative din cadrul Anului Preoţiei, propunând Sfântului Părinte, la sugestia Preafericitului Lucian (care nu a putut participa la această întâlnire), ca alături de figura Sfântului Ioan Maria Vianney să fie pusă şi o figură tipologică orientală, amintind despre Sf. Ioan Gură de Aur, care a scris în sec. IV Tratatul despre preoţie – o temă pe care a meditat-o îndelung. De asemenea, a ridicat şi o altă problemă, pe aceea a emigranţilor, spunând că peste 5 milioane de români au emigrat în alte ţări şi că astfel a apărut o necesitate pastorală, dar Biserica Greco-Catolică nu are suficienţi preoţi celibatari pentru a-i trimite în sprijinul acestor emigranţi, ca urmare s-au trimis în diferite Dieceze latine şi preoţi căsătoriţi, aceştia rămânând sub jurisdicţia Episcopului latin al locului, din punct de vedere al pastoralei şi al misiunii lor, dar rămânând liturgic sub autoritatea Arhiepiscopului Major. Excelenţa Sa a încheiat adresând o invitaţie în România reprezentanţilor din conducerea Congregaţiei pentru Cler, care să-i ajute să cunoască mai bine realităţile clerului celibatar şi căsătorit din Biserica Greco-Catolică.

În continuare a vorbit PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, amintind că este cel mai vechi în această sarcină, de Ordinar al Diecezei sale, mai înainte de a fi Episcop. „Realitatea de astăzi – spunea Excelenţa Sa -, este fondată pe trecut, există atâţia mărturisitori şi atâţia martiri care au luptat în timpul perioadei comuniste”. Dacă astăzi, în noile realităţi, Seminariile sunt căutate, să nu uităm că sacrificiul şi crucea au purtat-o înaintaşii noştri şi aceasta ne conduce spre o înviere spirituală. Preasfinţia Sa a amintit şi de modul în care Biserica Greco-Catolică a ştiut să pregătească preoţi şi episcopi în clandestinitate. De asemenea, a exprimat recunoştinţa faţă de Sfântul Părinte, faţă de Congregaţia pentru Cler, care au fost alături de Biserica noastră din România, şi ne-au încurajat mereu pe drumul formării. Problema emigraţiei, problemă de mare actualitate în România, a creat dificultăţi în familii, şi de aceea există necesitatea de a fi alături de aceste familii, prin preoţi. Se poate spune – un fapt interesant -, că dintre românii care au emigrat în afara ţării, unii tineri au intrat în Seminarii, în ţările în care se află împreună cu familiile lor. De asemenea, Excelenţa Sa a menţionat că trebuie să fie recunoscător misionarilor italieni, care au adus credinţa în zona Moldovei acum câteva secole, „dar noi astăzi suntem gata să răspundem necesităţilor pe care le au alte ţări din Europa, şi putem trimite preoţi fidei donum în diferite ţări europene, de asemenea, putem da o mână de ajutor pentru pastoraţia emigranţilor şi pentru misiuni. Sunt peste 50 de preoţi din Dieceza de Iaşi trimişi în astfel de misiuni pastorale în diferite ţări. De asemenea, sunt şi mulţi preoţi străini care ajută în diferite sectoare ale pastoraţiei în ţara noastră. Deci, Biserica noastră a primit, dar acum este în măsură să şi ofere Bisericii Catolice”.

În continuare a vorbit Preasfinţitul Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, referindu-se la diferitele iniţiative organizate cu ocazia Anului Preoţiei, Exerciţiile Spirituale, Cursurile de Vară cu preoţii, de asemenea amintind despre timpul persecuţiei Bisericii şi formarea în clandestinitate, şi despre faptul că el însuşi a fost preot clandestin timp de peste 25 de ani. „Actualmente preoţii întâlnesc diferite dificultăţi în societatea românească: pe lângă secularismul agresiv este şi dificultatea existenţială, necesitatea completării veniturilor necesare pentru întreţinerea familiilor preoţilor, mai cu seamă pentru preoţii din parohiile mici, puţin numeroase, în contextul în care Biserica Greco-Catolică nu a primit integral patrimoniul său de la stat şi de la Biserica Ortodoxă, şi este obligată să investească foarte mult la nivelul edificiilor şi al construcţiilor de biserici”.

O altă problemă care a fost amintită de către PS Florentin (subsemnatul), este faptul că, în prezent, în Biserica Greco-Catolică avem un cler în mare parte tânăr, între 25-40 de ani, un cler care în majoritate este căsătorit şi are anumite dificultăţi care cer o atenţie cu totul specială, fiind necesar un sfat şi desigur un sprijin din partea reprezentanţilor Congregaţiei pentru Cler.

A luat cuvântul şi Preasfinţitul Anton Coşa, Episcopul de Chişinău, o Biserică nouă, care are 5 preoţi diecezani şi se bucură de o atenţie specială, o adevărată solidaritate din partea Bisericilor Catolice vecine, în particular Dieceza de Iaşi, care a venit în ajutorul lor cu 7 preoţi. Se merge înainte, dar nu fără o oarecare dificultate.

În continuare a luat din nou cuvântul secretarul Congregaţiei pentru Cler, Mons. Piacenza Mauro, pentru a mulţumi Episcopilor pentru tot ceea ce fac pentru clerul lor, pentru buna colaborare care există, pentru simţul unităţii şi pentru aceste momente de generozitate, de schimb de daruri, care se concretizează prin trimiterea de preoţi în ţări străine sau în alte Biserici, acolo unde este nevoie.

În tezaurul misterios al Bisericii este importantă şi perioada persecuţiei, acceptată şi trăită cu multă răbdare şi cu multă speranţă, dar care îşi arată roadele abia acum, după atâţia ani. „Să nu uitaţi mărturia martirilor şi să o amintiţi mereu generaţiilor tinere, pentru ca ei să fie conştienţi de această moştenire” – ne-a invitat Excelenţa Sa Mauro. Această bogăţie este un dig de protecţie împotriva valurilor secularizării care vin din partea lumii, dar este de mare importanţă şi pentru a putea înţelege mai bine tipologia sacerdotală, figura preoţească a clerului greco-catolic, alături de figura preotului de rit latin. Totodată, este foarte bine-venită, pentru că ar putea demonstra bogăţia celor doi plămâni prin care respiră Biserica Catolică. Ar fi util, a recomandat Excelenţa Sa, să se ilustreze o astfel de figură şi să se trimită un profil sau mai multe asemenea profile, biografii, pentru a fi publicate apoi în diferite limbi, într-un volum cu figuri exemplare preoţeşti.

Problema clerului obosit sau epuizat, care s-a mai ridicat în această discuţie, este o problemă de actualitate, pentru că sunt mulţi preoţi care au de la 5 la 12 parohii, munca este foarte stresantă şi este multă ca şi volum. Să ne reamintim însă că întreaga gândire a Bisericii subliniază că bogăţia interioară este cea care trebuie să-l alimenteze pe preot, acesta este exemplul lui Isus: prioritatea este intimitatea cu Divinitatea; un preot care arde de Dumnezeu va putea încălzi cu această căldură a iubirii lui Dumnezeu foarte multe alte persoane. Chiar fără a avea numeroase titluri academice, poate face adevărate miracole în credinţă, ca şi Sf. Ioan Maria Vianney.

De asemenea, Excelenţa Sa a avertizat că în munca cu preoţii trebuie să ţinem cont de fragilitatea generaţiei actuale, o fragilitate care se manifestă şi în cadrul instituţiei familiei, în căsătorie, o fragilitate care nu trebuie să ne mire a generaţiei ce este străină de angajamente profunde de lungă durată. De aceea, ar fi necesară o perioadă de pregătire, de aprofundare a vocaţiei, mai înainte de formarea seminarială, pentru a putea să se accentueze rolul pe care rugăciunea îl are în statura identităţii preotului. Având în vedere timpul care a trecut repede, Excelenţa Sa a amintit că va încerca să răspundă în scris celorlalte probleme care au fost puse de Episcopii români.

La încheierea acestei întâlniri, aşa cum s-a făcut la fiecare Congregaţie, preşedintele Conferinţei Episcopale, IPS Ioan Robu, a mulţumit pentru primirea cordială şi a oferit o icoană pe sticlă Excelenţei Sale Mauro, secretarul Congregaţiei pentru Cler.

imagine

În continuare, de la ora 11, am fost primiţi la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, de către însuşi Cardinalul William Joseph Levada, prefectul Congregaţiei, împreună cu Mons. Ladaria Ferrer Louis Francisco, Arhiepiscop secretar, şi Mons. Damiano Marzotto Caotorta, subsecretar.

Eminenţa Sa a urat bun-venit fraţilor Episcopi din România şi Moldova şi a mulţumit pentru vizita pe care o efectuează Înalţii prelaţi în acest Dicaster foarte important al Curiei Romane. De fapt, trebuie să ştim că după Secretariatul de Stat, prima structură curială care apare în cadrul Congregaţiilor este Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Eminenţa Sa dorea ca în cadrul acestei întâlniri să facă anumite observaţii cu privire la promovarea şi apărarea doctrinei credinţei catolice în general şi în particular precum şi alte probleme disciplinare.

Înalt Preasfinţia Sa Ioan Robu, în calitatea sa de preşedinte al Conferinţei Episcopale, a dat cuvântul Înalt Preasfinţitului Gyorgy Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba-Iulia, care este Episcopul responsabil, în cadrul Conferinţei Episcopale, în acest domeniu. Excelenţa Sa Jakubinyi a mulţumit Cardinalului prefect pentru prezenţa sa, spunând că aceasta denotă importanţa care este acordată Conferinţei Episcopale din România. A făcut în continuare o scurtă trecere în revistă a celor 20 de ani de democraţie şi a vorbit despre instituţiile de învăţământ teologic din cadrul Bisericilor Catolice sui iuris, respectiv greco-catolice din teritoriul României.

După acest cuvânt de prezentare generală, Cardinalul Levada a vorbit despre vigilenţa necesară însoţirii clerului pentru a garanta o învăţătură corectă din punct de vedere doctrinar. De aceea, spunea Eminenţa Sa, „noi suntem aici pentru a vă asculta, nu suntem împotriva unor speculaţii teologice, dar atenţie la anumite extreme, pentru că noi, în colaborare cu Congregaţia pentru Educaţia Catolică, considerăm că este nevoie să examinăm învăţătura unor profesori, mai cu seamă a acelora care trebuie să înveţe, să formeze în diferite instituţii teologice, predând adevărata doctrină a Bisericii”. Apoi a adresat o întrebare asupra contextului în care se află Biserica noastră, un context majoritar ortodox, în care nu se poate trece cu vederea şi aspectul ecumenic.

În continuare a luat cuvântul Mons. Marzzoto, subsecretarul Congregaţiei, care a spus cum Congregaţia pentru Doctrina Credinţei urmăreşte mişcarea ecumenică şi face uneori anumite precizări sub forma unor studii sau note. Au avut loc mai multe simpozioane internaţionale cu tema Primatul lui Petru în primul mileniu, respectiv în al II-lea mileniu, şi s-au redactat anumite puncte de reper, la care nu se poate renunţa, în privinţa primatului lui Petru. O a doua modalitate de a interveni este prin anumite documente mai autoritare: au fost anumite discuţii legate de acel pasaj din documentul Lumen Gentium, nr. 8 – „Biserica lui Hristos subzistă în Biserica Catolică” – şi modalitatea în care acesta a fost interpretat de anumiţi preoţi catolici, respectiv de către alte Biserici. S-a amintit şi documentul despre Declaraţia Dominus Iesus din anul 2000 şi despre răspunsurile asupra unor probleme ecleziologice din anul 2007.

Luând cuvântul, Preasfinţitul Anton Coşa a amintit situaţia dificilă din punct de vedere ecumenic din Moldova şi a cerut anumite lămuriri la care Mons. Marzzoto a amintit punctul de vedere al Bisericii Catolice cu privire la relaţia şi apelativele Bisericilor Ortodoxe. A amintit de asemenea şi despre documentul „Scrisoare despre Bisericile surori”. Au fost atinse probleme de ecleziologie, probleme de fond ale doctrinei, probleme care vizează de fapt unitatea în credinţă, situaţii particulare în care se poate aminti apelativul Biserici surori. Au fost amintite, de asemenea, întâlnirile Comisiei Teologice Mixte între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, lucrările de la Belgrad şi Ravenna, în care au fost studiate probleme legate de primatul Sfântului Petru.

imagine  

Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcop de Oradea, luând cuvântul, a amintit despre problema clerului căsătorit care se află în pastoraţie în teritoriul latin, necesitate apărută odată cu emigraţia unui număr mare de români în teritoriile occidentale. S-a discutat problema clerului căsătorit în Diecezele latine, cerând Congregaţiei să înţeleagă această situaţie şi cerând opinia Cardinalului prefect.

Eminenţa Sa Cardinalul Levada a spus că Biserica acceptă disciplina Bisericilor Orientale, şi că există o instrucţiune – care este normă disciplinară – ca să existe o linie de acord comun, tocmai din cauza unor temeri care au apărut în Bisericile locale de rit latin. Există şi situaţii în care se pot acorda dispense de la această normă, mai cu seamă atunci când este vorba despre necesităţi pastorale ale emigranţilor. Dar a subliniat că această problemă necesită în continuare un studiu aprofundat şi un contact bun cu reprezentanţii Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.

S-au abordat şi alte probleme privind ecumenismul, privind formulări ale altor Biserici despre Biserica Catolică şi s-a exprimat speranţa ca, printr-un dialog suficient de lucid şi realist, să se poată trece peste aceste dificultăţi, reamintindu-se faptul că într-o bună zi, Domnul ne va chema pe toţi împreună la unitate.

Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic de Lugoj, a arătat că, uneori, în cadrul Comisiei Teologice Mixte de Dialog Internaţional, Biserica Greco-Catolică era privită într-un mod cu totul aparte, dar Servul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea Apostolică la aniversarea Tricentenarului Unirii cu Biserica Romei, a numit Biserica Greco-Catolică din România Biserica martiră pentru unitate, pentru că, de fapt, mărturisitorii timpului persecuţiei au suferit tocmai pentru că nu au vrut să renunţe la unitatea lor cu Episcopul Romei, cu urmaşul lui Petru, cu Papa.

Cardinalul prefect Levada a încheiat această întrevedere amintind câteva cuvinte despre aşa-zisul „uniatism”, respectiv despre auto-cefalie în Biserica Ortodoxă, exprimându-şi dorinţa ca dialogul la nivelul doctrinei să poată continua, un dialog în adevăr, un dialog sincer, care să poată conduce spre o bună rezolvare a problemelor. Întrevederea la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei s-a încheiat prin cuvântul de mulţumire al preşedintelui Conferinţei Episcopale din România, care a oferit un dar din partea Episcopilor prezenţi.

† Florentin Crihălmeanu
Episcop de Cluj-Gherla

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *