Pr. prof. Ioan-Vasile Botiza a înviat pentru cer

publicat la 7 aprilie 2010 în Ştiri

imagineCu durere, dar consolaţi în credinţă, speranţă şi iubire, preoţii şi credincioşii greco-catolici îşi iau rămas bun de la pr. prof. Ioan-Vasile BOTIZA, care a părăsit această lume trecătoare în ziua de luni, 5 aprilie 2010 (aprox. la ora 21). Mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, teolog erudit, preot şi profesor de teologie în clandestinitate şi apoi, după 1990, fiind în corpul didactic al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, pr. Botiza a fost o flacără vie a rezistenţei Bisericii Române Unite cu Roma în timpul prigoanei comuniste, şi apoi, asemenea Sfântului Petru, a devenit o piatră la temelia Bisericii Greco-Catolice reînviate după 1989, participând activ la procesul ei de reconstrucţie.

Ca recunoaştere a meritelor sale, „pentru dăruirea, competenţa şi perseverenţa cu care a slujit cauza Bisericii lui Cristos”, în anul 2003, Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, i-a conferit titlul onorific de prelat papal. Miercuri 7 aprilie a.c., trupul neînsufleţit al părintelui a fost depus în capela Seminarului Teologic din Cluj-Napoca (str. Moţilor 24-26), unde este vizitat de toţi cei care doresc să îşi ia un ultim rămas bun şi să facă o rugăciune. În capelă se află în permanenţă preoţi care veghează la căpătâiul celui ce, cu pricepere şi iubire frăţească, i-a îndrumat pe cei mai mulţi dintre ei pe drumul preoţiei, fiindu-le profesor sau părinte spiritual.

Pr. Ioan-Vasile Botiza va fi înconjurat cu rugăciune în Catedrala Schimbarea la Faţă şi apoi însoţit pe ultimul drum de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, Mons. Mihai Todea, Vicar general, părinţii consilieri eparhiali, preoţi din întreaga Eparhie de Cluj-Gherla, precum şi profesori şi studenţi ai Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”. De asemenea, sunt aşteptaşi mulţi credincioşi care l-au cunoscut şi au fost luminaţi, pe calea credinţei, de învăţăturile sale.

Înmormântarea va avea loc joi 8 aprilie, când trupul îi va fi depus în Catedrala Schimbarea la Faţă, unde, de la ora 9, se va celebra Sfânta Liturghie, după care, aproximativ la ora 11, se va oficia Prohodul, conform prescrierilor specifice pentru Săptămâna Luminată. După celebrările din Catedrală, va urma depunerea în mormânt, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

La oficiile de înmormântare, Episcopul Eparhial şi preoţii vor purta ornate luminate, de culorile alb sau galben, simbolizând Învierea din morţi. Tradiţia spune că aceia care sunt chemaţi la Domnul în timpul Săptămânii Luminate, printr-un har special, se vor înălţa direct spre cer. Aşa cum porţile Iconostasului din fiecare biserică rămân deschise în timpul Săptămânii Luminate, prin Învierea lui Hristos şi cerurile au fost deschise sufletelor care se înalţă din această viaţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace cu sfinţii şi cu drepţii!

V.S.- redactor DIRMM

Părintele Ioan Vasile Botiza – repere biografice

S-a născut în anul 1926, în localitatea Dej, jud. Cluj. Simţind chemarea pentru slujirea Domnului, ca fiu al Bisericii Greco-Catolice, după absolvirea liceului George Bariţiu din Cluj-Napoca, în anul 1946, a urmat, tot la Cluj, cursurile Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, până la desfiinţarea ei abuzivă de către regimul comunist, în anul 1948, odată cu scoaterea în ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice. Până în anul 1955 a fost arestat de mai multe ori şi condamnat pentru convingerile sale religioase, executând peste doi ani de închisoare şi muncă forţată în diverse penitenciare şi la construcţia canalului Dunăre – Marea Neagră.

În anul 1955 s-a căsătorit cu profesoara Maria Balmoş, şi au avut trei copii. În anul 1972 a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca, şi a profesat ca inginer mecanic, la I.C.P.I.A.F. Cluj-Napoca, până la pensionare, în anul 1986. În paralel cu studiile inginereşti şi-a continuat în clandestinitate şi studiile teologice, fiind hirotonit preot în anul 1972. Din acel moment a servit ca preot în clandestinitate în diverse puncte liturgice din oraş, fiind îndrumător spiritual pentru mulţi credincioşi rămaşi fideli Bisericii Greco-Catolice. A desfăşurat şi o intensă activitate didactică în clandestinitate, împreună cu colectivul de preoţi-profesori din Eparhia de Cluj-Gherla. Astfel a contribuit la formarea unei întregi generaţii de noi preoţi, pregătiţi să continue munca pastorală a generaţiei sale.

După 1990 a făcut parte din corpul didactic al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. În calitate de preot conferenţiar, a îndrumat în studiul Sfintei Scripturi şi al liturgicii mai multe promoţii de studenţi, astăzi preoţi ai Eparhiei. Lor le-a dedicat şi lucrările „Introducere în studiul Sfintei Scripturi” şi „Elemente de liturgică creştină orientală”. A fost preocupat continuu de actualizarea limbajului scrierilor sfinte, pentru a face accesibil mesajul divin credinciosului modern. A realizat o traducere remarcabilă a Psalmilor lui David, „Cartea Psalmilor sau Psaltirea”. A desfăşurat şi o intensă activitate pastoral-publicistică prin articole pe diverse tematici în revistele „Viaţa Creştină” şi „Deşteptarea Credinţei”.

A servit ca preot şi îndrumător spiritual în câteva puncte liturgice din Cluj-Napoca până în ultimii ani, când sănătatea l-a obligat să se retragă. Pentru dăruirea, competenţa şi perseverenţa cu care a slujit cauza Bisericii lui Cristos, în anul 2003, Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, i-a conferit titlul onorific de prelat papal. Bunul Dumnezeu, pe care L-a iubit atât de mult încât i-a consacrat întreaga viaţă, l-a înviat la viaţă veşnică în a doua zi a Sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Cristos.

Maria Ligia,
Ioan Sebastian
şi Lucian Augustin Botiza

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *