Seară de rugăciune ecumenică Taizé

publicat la 1 mai 2010 în Ştiri

Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj în colaborare cu Departamentul pentru tineret din cadrul Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice de Cluj-Gherla organizează luni, 3 mai 2010, începând de la ora 19, o seară de rugăciune ecumenică Taizé, cu participarea tuturor grupurilor Taizé din municipiul Cluj-Napoca şi a Fratelui James, responsabil pentru România în cadrul comunităţii Taize.

Programul care se va desfăşura la Capela Sf. Iosif din cadrul complexului catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, va cuprinde cântece Taizé, lecturi biblice, meditaţie şi un cuvânt din partea Fratelui James. La sfârşitul rugăciunii, tinerii participanţi sunt invitaţi să rămână la o discuţie împreună cu ceilalţi tineri şi cu Fratele James.

Această vizită a Fratelui James face parte din vizita anuală pe care doi fraţi din Taizé o fac în lunile aprilie-mai în România în pregătirea grupurilor care vor petrece vara în comunitatea Taizé. Anul acesta vizita a început în 27 aprilie la Topoloveni, Argeş, a continuat în 29 aprilie la Caransebeş şi în 30 aprilie la Timişoara. În luna mai fraţii vor merge la Galaţi, Cluj-Napoca, Braşov, Târgu Mureş, Zalău, Odorhei, Oradea, Sibiu, Târgu Jiu şi Bucureşti.

Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de o sută de fraţi, catolici şi de diverse origini protestante, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, comunitatea este o „parabolă a comunităţii” ce doreşte ca prin viaţa proprie să fie un semn concret al împăcării între creştinii divizaţi şi între popoarele separate.

Cu trecerea anilor, numărul tinerilor care merg la Taizé a continuat să crească. Ei sosesc de pe toate continentele pentru a lua parte la întâlnirile săptămânale. Surorile Sf. Andrei, o comunitate catolică internaţională întemeiată acum şapte secole, Surorile Ursuline poloneze şi Surorile Sf. Vincenţiu de Paul şi-au asumat o parte din sarcinile privind primirea tinerilor.

Responsabilii ai Bisericii vin de asemenea la Taizé. Astfel, comunitatea i-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al II-lea, trei Arhiepiscopi de Canterbury, Mitropoliţi Ortodocşi, paisprezece Episcopi luterani din Suedia şi numeroşi pastori din lumea întreagă.

Din 1962 încoace, fraţi şi tineri trimişi de Taizé au continuat să meargă, cu o mare discreţie, în ţările din Estul Europei pentru a-i vizita pe cei care au fost izolaţi între propriile frontiere.

Pentru detalii şi informaţii:
– Codruţa Fernea, Preşedinte ASTRU Cluj – tel. 0744.164669
– Pr. Cristian Goia, Consilier eparhial pentru tineret – tel. 0729. 884.887

imagine

via Cluj.ASTRU.ro

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *