Pelerinajul tradiţional la Sighet – comemorarea mărturisitorilor adevărului

publicat la 9 mai 2010 în Ştiri

„Aici am putea celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fără a avea nevoie de un antimis.”
(Card. Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale)

Pelerinajul anual la Sighet, moment de comuniune în rugăciune al întregii Biserici Catolice din România, a reunit în acest an în jur de 4.000 de credincioşi greco-catolici şi romano-catolici din toată ţara, între care sute de preoţi şi persoane consacrate din Biserica Greco-Catolică. Pelerinii au sosit la Sighet sâmbătă, 8 mai 2010, pentru a onora memoria a patru Episcopi catolici martiri: Anton Durcovici (romano-catolic), Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu (greco-catolici), dar şi a tuturor mărturisitorilor credinţei creştine şi a opozanţilor regimului comunist ucişi la Închisoarea de la Sighet şi înmormântaţi – mai precis aruncaţi – în gropile comune din Cimitirul Săracilor, situat la cca 2 km de locul detenţiei.

La Sfânta Liturghie ce a fost celebrată, la fel ca în fiecare an, de PF Lucian Mureşan Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice, PS Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş împreună cu Episcopi greco-catolici şi romano-catolici din România, au participat doi reprezentanţi ai Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea: Eminenţa Sa Leonardo Cardinalul Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi Excelenţa Sa Arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.

Eparhia de Cluj-Gherla a fost reprezentată la comemorarea de la Sighet de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial împreună cu peste 30 de preoţi din Cluj-Napoca şi din alte protopopiate ale Eparhiei, multe persoane consacrate din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, Congregaţia Maicii Domnului, Societatea lui Isus ş.a., mulţi credincioşi tineri şi vârstnici veniţi în grupuri organizate împreună cu păstorii lor, sau individual, cu toţii fiind prezenţi aici, la aprox. 200 km de casă, pentru a da mărire lui Dumnezeu într-un loc devenit sanctuar de sfinţenie şi înaltă spiritualitate, simbol al luptei pentru libertate şi al luminii adevărului, lumină pe care întunericul n-a învins-o! Pelerinii din Eparhia de Cluj-Gherla, poate mai mult ca şi alţi credincioşi, au purtat în suflete şi amintirea IPS Iuliu Hossu, primul Cardinal al românilor, cel care 53 de ani a fost la cârma eparhiei, cel care a petrecut 5 ani la închisoarea din Sighet, evocând în memoriile sale faptele de eroism în credinţă şi trăire petrecute acolo.

Pelerinajul a început prin vizitarea fostei închisori, acum Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, după care, o procesiune condusă de Cardinalul Sandri şi Nunţiul Papal, urmaţi de Episcopi, sutele de preoţi şi mulţimea de credincioşi, au pornit spre Cimitirul Săracilor, pe drumul parcurs odinioară, noaptea, de călăi care duceau pe ascuns trupurile neînsufleţite ale celor care, din cauza dorinţei lor de Dumnezeu şi de bine pentru ţară au fost ucişi prin frig, foame şi torturi, au fost duşi şi azvârliţi în gropi comune, mii de tăcute jertfe ale setei de putere şi ale cruzimii omeneşti.

Drumul sumbru al morţii era acum îmbrăcat în verdele primăverii însorite, fiind parcurs în rugăciune şi cântec de preamărire a Domnului. Credincioşii exprimau acum bucuria Învierii lui Isus ca tămăduire a urmelor de lacrimi şi sânge, rugăciune pentru odihna sufletelor trecute la Domnul, dar şi speranţa în ridicarea la treapta altarelor a celor 4 Episcopi martiri. Cimitirul Săracilor, loc simbolic împrejmuit de un gard viu închipuind graniţele ţării, a devenit o imensă Catedrală, fiind celebrată aici, în continuare, Sfânta Liturghie în memoria tuturor celor care au cunoscut ororile închisorii din Sighet şi odihnesc aici: Episcopi, preoţi, politicieni de marcă, oameni de cultură, intelectuali, ţărani, muncitori, studenţi, cu toţii opozanţi ai regimului comunist.

imagine

Cuvântul la Sfânta Liturghie l-a avut Eminenţa Sa Leonardo Cardinal Sandri, care, mai întâi a mulţumit Preasfinţiei Sale Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş pentru primirea călduroasă şi pentru cuvintele de bun-venit şi a continuat, spunând: „Vouă tuturor, mai întâi Preafericitului Părinte Lucian, Preasfinţiilor Voastre, am onoarea şi bucuria de a vă transmite salutul şi binecuvântarea părintească a iubitului nostru Sfânt Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Îl simţim astfel pe Sfântul Părinte aproape de noi şi această apropiere spirituală ne dezvăluie o valenţă profundă a întâlnirilor noastre şi a întâlnirii de astăzi în special, aceea de a ne permite să simţim şi în bucurie, dar şi în suferinţă, sensul catolicităţii Bisericii. Aducându-I mulţumiri lui Dumnezeu, înălţăm rugăciunea noastră pentru Părintele şi Păstorul nostru universal, atestând astfel, deplina comuniune filială şi eclezială.

Ascultând cuvintele Sfintei Scripturi într-un astfel de loc, unde adierea Spiritului Sfânt răsfoieşte cu blândeţe paginile inimilor noastre, ne vin în minte cuvintele prin care, Isus, dezvăluie misiunea Sfântului Ioan Botezătorul. Cred că putem să ni le însuşim într-o astfel de ocazie: „Ce am venit să vedem aici? Trestie în bătaia vântului istoriei? Atunci ce am venit să vedem? Oameni îmbrăcaţi în haine moi? Cu siguranţă, nu! Fiindcă prin rupturile zdrenţelor cu care erau îmbrăcaţi cei de aici răzbătea doar strălucirea fără de prihană a veşmântului botezului lor.

Ce am venit să vedem cu adevărat? Ce am venit să celebrăm aici? Înainte de toate, fidelitatea. Suntem în faţa unui document istoric care ne dezvăluie, dacă ar mai fi fost nevoie, profundul, tainicul destin al Bisericii Greco-Catolice Române în mijlocul acestei naţiuni. Un destin de comuniune care uneşte de-a lungul timpului şi în mod cu totul special în acest loc, în suferinţă, Episcopi, dar şi mari intelectuali români, preoţi şi oameni politici, călugări şi poeţi, întru acelaşi spic de grâu, întru acelaşi ciorchine, o tainică proscomidie la dispoziţia Veşnicului Preot. Biserica Greco-Catolică a plătit pe deplin tributul său, fără să ezite, fără să-şi facă calcule şi sunt convins că toţi oamenii de bună-credinţă din această ţară ştiu acest lucru şi îl apreciază. Fiindcă, acceptând temniţa pentru Hristos, în prezenţa unor alternative ispititoare, au arătat adevărata faţă a acelui regim trecut. Zăbrelele celulelor lor, le-au revelat pe cele mult mai ascunse care se ridicau în jurul sufletului acestui popor.

Aici am putea celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie fără a avea nevoie de un antimis, deoarece suntem în chip tainic pe un astfel de acoperământ. Tot pământul din jurul nostru e un antimis: Valeriu Traian Frenţiu, Episcop de Oradea, Anton Durcovici, Episcop de Iaşi, Ioan Suciu, Administrator Apostolic la Blaj, Tit Liviu Chinezu, Episcop Auxiliar de Blaj, toţi împletesc, cu viaţa lor, icoana răstignirii Domnului. Toţi aceştia, împreună cu mulţi alţii, au dat şi au udat cu sângele lor acest pământ, depunând în tăcere sămânţa creştinilor şi noi ne întrebăm: suntem gata să culegem roadele? Ei şi-au făcut partea lor, o să facem şi noi partea noastră?

Prezentul, în ceea ce ne priveşte e strâns legat de viaţa şi moartea lor. Martirii ne aduc aminte de Crucea lui Hristos şi de faptul că ea ni se prezintă în orice viaţă trăită cu adevărat pe urmele Domnului. Iată centrul oricărei chemări creştine adevărate. Cu toţii suntem chemaţi să dăm mărturie. Nimeni nu îi poate reproşa Domnului că nu a primit acest dar.

imagine

Sunt conştient de faptul că sfârşitul unei epoci, nu a însemnat şi sfârşitul calvarului Bisericii Greco-Catolice Române, dar putem spune „Doamne, treacă de la mine acest pahar”, fără a spune în acelaşi timp cu Mântuitorului, „nu voia mea să se facă, ci voia Ta”? Această Biserică este puternică, deoarece este construită pe stâncă, o stâncă îmbogăţită de promisiunea lui Hristos că „porţile iadului nu o vor birui”. Este ca şi casa de care vorbeşte Isus în Evanghelie, casă bătută de vânturi şi de furtuni, dar care nu a căzut, fiindcă era construită pe stâncă. Şi de aceea, plini de speranţă, chiar dacă lacrimile ne curg pe faţă de multe ori, după cum bine ştiu, să înălţăm şi noi vocea la ceruri împreună cu psalmistul: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă, ia aminte la glasul rugăciunii mele când strig către Tine. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară”.

Încrederea noastră să o dăm doar lui Dumnezeu. Doar Lui şi nu oamenilor, la fel cum au făcut şi părinţii noştri, acelui Dumnezeu care, chiar în mijlocul încercărilor, ne şopteşte, „Nu vă mai gândiţi la ceea ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi. Iată, Eu fac un lucru nou, tocmai acum înmugureşte, nu-L vedeţi voi oare?”

Cum să nu ne gândim la seminariştii voştri, care la Roma, sau în seminariile din România, se pregătesc să-L slujească pe Domnul? La tinerii preoţi care, chiar în lipsa celor necesare, duc înainte cu mult curaj misiunea lor pastorală? Îi păstrez în inimă şi în rugăciune pe preoţii români, pe toţi confraţii lor greco-catolici, acum când ne apropiem de încheierea anului dedicat Preoţiei, dorit de Sfântul Părinte ca încurajare şi manifestare a stimei, afecţiunii şi recunoştinţei pe care întreaga Biserică le-o datorează. Cum să nu ne gândim la atâţia credincioşi care de multe ori, în lipsa locaşurilor de cult necesare, se adună în jurul preoţilor lor crezând cu tărie dreptatea care vine de la Dumnezeu şi care de multe ori este singura prezentă în preajmă.

Acestea sunt roade ale martiriului şi de aceea, celebrarea de astăzi să fie o celebrare a bucuriei, fiindcă dacă Domnul a construit Biserica Sa plecând de la 12 oameni fără salarii şi fără biserici, va găsi modul de a crea în această frumoasă ţară, un loc bine-meritat şi pentru mica, dar viguroasa Sa turmă. Aşa cum ne asigură şi Apostolul Pavel, „nici moartea dar nici viaţa, nici vreo altă făptură nu va putea să ne separe vreodată de dragostea lui Dumnezeu, în Hristos Isus, Domnul nostru”. Amin.

Luând cuvântul în continuare, PF Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a evocat importanţa locului în care avea loc celebrarea liturgică, amintind martirii şi mulţimea lor, dând şi un exemplu: „Au fost încarceraţi aici într-o singură noapte peste 80 de demnitari, foşti miniştri, academicieni, economişti, ofiţeri superiori, istorici, ziarişti, politicieni. Apoi au fost aduşi aici peste 50 de Episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici şi alţi demnitari arestaţi. Sighetul a devenit închisoarea elitei româneşti”.

imagine

Preafericirea Sa s-a adresat apoi distinsului oaspete, Cardinal Sandri: „Eminenţa Voastră, ne aducem cu toţii aminte, că în urmă cu 11 ani, în zi de sâmbătă, 8 mai 1999, bunul Papă, Ioan Paul al II-lea, la celebrarea Dumnezeieştii Liturghii în ritul bizantin român din Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, în prezenţa venerabilului nostru Cardinal Alexandru Todea, ne spunea: ‘Am venit să aduc omagiu unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin mărturia credinţei lor, făcând să înflorească pe el o civilizaţie inspirată din Evanghelia lui Hristos, un popor creştin mândru de identitatea sa, adesea apărată cu mare preţ, în chinurile şi vicisitudinile care i-au marcat existenţa.

Iată că ne aflăm, Eminenţă, pe acest pământ al mărturiei şi al fidelităţii faţă de Biserica cea Una, faţă de norma morală absolută. Acum, prea-veneraţii iubiţii mei, doi reprezentanţi ai Sfântului Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, Cardinalul Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi Nunţiul Apostolic în ţara noastră, au venit să se roage împreună cu noi şi să ne reamintească mereu că numai adevărul ne va face liberi. Că Hristos cel Înviat din morţi este libertatea noastră şi unicul Răscumpărător. Vă mulţumim că sunteţi cu noi în aceste minunate zile de timp Pascal.

La întoarcerea în Cetatea Vaticanului, vă rugăm, Eminenţă, transmiteţi Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, că prin aceste părţi ale frumosului nostru continent, sămânţa mărturisitorilor Evangheliei a rodit şi rodeşte în viaţa Bisericii Române Unite cu Roma, a fiilor ei credincioşi şi ataşaţi unităţii în credinţă şi iubire cu urmaşul lui Petru şi Păstorul Bisericii Universale.

PF Lucian a mulţumit, de asemenea, gazdei evenimentului, PS Ioan, Păstorul Eparhiei Maramureşului şi colaboratorilor Preasfinţiei Sale, pentru organizarea programului de comemorare şi a împărtăşit tuturor celor prezenţi „pacea lui Hristos întru Adevărul care ne face liberi”. După binecuvântarea de încheiere, şi cântarea imnului de biruinţă „Hristos a Înviat”, Înalţii Ierarhi oaspeţi, PF Lucian împreună cu Episcopii prezenţi, au ieşit de la altarul celebrării, printr-un culoar, prin mijlocul mulţimii, salutând, oferind credincioşilor binecuvântări şi cuvinte de încurajare.

În încheiere, prin generozitatea organizatorilor, a credincioşilor din Sighet şi din împrejurimi, toţi pelerinii veniţi din alte zone ale ţării au fost invitaţi la masă, fiind uitată pentru moment situaţia de criză pe care o traversăm, ca şi cum o nouă minune a lui Isus a înmulţit bucatele ca să ajungă tuturor. Ziua pelerinajului catolic fiind o zi în care porţile închisorii sunt deschise tuturor vizitatorilor (fără a se percepe vreo taxă de intrare), înainte de a pleca spre casele lor, pelerinii au mai făcut o vizită în închisoarea devenită muzeu, păşind pe urmele paşilor celor care acum, de sus, veghează în lumina lui Hristos, şi se roagă pentru destinele acestei ţări.

imagine

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet a fost gândit şi iniţiat încă din 1992, de către poeta şi fosta dizidentă Ana Blandiana şi realizat în următorul deceniu împreună cu soţul ei Romulus Rusan, şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri. Ei au depus o laborioasă muncă adunând şi ordonând un impresionant volum de documente şi mărturii, cu scopul de a restitui adevărul istoriei recente, falsificate în anii dictaturii comuniste. La parterul clădirii a fost amenajată o sală care prezintă martiriul Bisericii creştine, în particular şi al Bisericii greco-catolice. În anul 1995, Consiliul Europei a luat Memorialul sub egida sa, iar în anul 1998, a aşezat Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Viorica Sabo, redactor DIRMM

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *