Hramul bisericii Ss. Petru şi Pavel – vizită pastorală la Dej

publicat la 1 iulie 2010 în Ştiri

imagineÎn biserica protopopială greco-catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din oraşul Dej s-a celebrat duminică, 27 iunie 2010, Sfânta Liturghie arhierească, cu ocazia serbării hramului. În cadrul celebrării liturgice, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a oferit Prima Sfântă Împărtăşanie celor 4 copii pregătiţi pentru acest moment de către pr. Laurenţiu Biriş, protopop de Dej, gazda evenimentului. Tot în această zi sărbătorească pentru comunitatea greco-catolică din Dej, PS Florentin a acordat diplome şi distincţii omagiale, între care Diploma şi Medalia „Sfântul Iosif” pentru Mons. Alexandru Nicula, prelat papal, mărturisitor al credinţei, care la vârsta de 97 de ani continuă să fie un stâlp al Bisericii.

Un moment special a fost binecuvântarea, de către PS Florentin, a celor 4 clopote ale bisericii, care de acum înainte vor constitui, prin sunetul lor, o invitaţie la rugăciune: „Să fie sunetul acestor clopote izbăvire de păcat şi, de asemenea, alungarea tuturor tulburărilor din viaţa noastră. Sunetul clopotului ne anunţă şi ceasul: ne anunţă că va veni o oră când va trebui cu toţii să ne prezentăm în faţa Tronului Ceresc pentru a da socoteală despre ceasurile vieţii noastre, despre modul în care le-am petrecut”.

Predica Preasfinţiei Sale Florentin la Sfânta Liturghie i-a avut în centru pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: Sfântul Apostol Petru se află la Poarta Împărăţiei, el este cel căruia Isus i-a spus „Ţie îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor”. „El nu primeşte doar puterea de a lega şi de a dezlega, putere pe care o primesc toţi apostolii, Petru a primit în plus puterea de a deschide Împărăţia Cerurilor. De asemenea, în timpul vieţii apostolice a lui Petru, Isus îi schimbă numele: ‘Tu eşti Simon, Fiul lui Iona, de acum înainte te vei chema Chefa – Petros’, (adică Piatră), iar la timpul rânduit, când Petru spune ‘Tu eşti Fiul Dumnezeului celui viu’, Isus îi va răspunde ‘Tu eşti Petru şi pe această Piatră voi edifica Biserica Mea şi puterile răului nu o vor dărâma'”.

„Petru primeşte marele har de a fi stânca Bisericii. Astăzi se mai pune la îndoială acest dar al lui Petru, dar cuvântul lui Hristos este fără echivoc. Este adevărat că piatra Bisericii este Hristos, El este piatra din capul unghiului, piatra de boltă – de aceea pe cupolele bisericilor se vede chipul lui Hristos Pantocrator. Hristos este cu adevărat Capul al cărui Trup suntem noi, Biserica, dar Biserica are nevoie şi de o piatră de temelie pe care să se zidească. Dacă Hristos este piatra de sus, Petru este piatra de temelie. În Evanghelia de la Luca, Isus îi adresează un cuvânt numai lui Petru: ‘Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă încerce, dar eu m-am rugat pentru tine, ca tu oarecând, întorcându-te, să întăreşti pe fraţii tăi’. Iată, credinţa lui Simon Petru izvorăşte din această rugăciune pe care Isus o face numai pentru el. Isus nu îi spune lui Petru că nu va cădea, nu îi spune că el are calităţile cele mai înalte, dar îi garantează întoarcerea la credinţă: ‘Când te vei întoarce, întăreşte pe fraţii tăi'”.

„Garanţia credinţei lui Petru vine din rugăciunea lui Isus. Nu vine din inteligenţă proprie, nici din forţă proprie, ci vine de la Dumnezeu, aşa cum Isus a spus-o. Iată de ce Biserica Catolică astăzi vorbeşte de Petru ca fiind primul între apostoli, un rol pe care nici un altul nu îl poate avea. Rolul lui Petru rămâne unic, pentru că, aşa cum spune Conciliul Vatican II: ‘Semnul vizibil al unităţii Bisericii lui Hristos este Petru şi urmaşii lui’. Dar alături de Petru este şi Pavel, al cărui rol a fost de asemenea important. Ştim că Pavel a fost un mare persecutor al Bisericii şi el o recunoaşte de mai multe ori, dar, pe drumul Damascului, când mergea cu scrisori tocmai pentru a aresta creştinii, ziua la amiază i se arată o lumină atât de puternică încât îl doboară de pe cal şi acolo aude cuvântul lui Isus. Astfel se petrece întoarcerea lui Pavel spre credinţă. Din marele persecutor al creştinilor, el devine marele Apostol”.

„Pavel aduce un element esenţial credinţei – deschide credinţa creştină pentru toţi, nu numai pentru iudei, pentru ca nu cumva această credinţă în Hristos să rămână o nouă sectă a iudeilor, aşa cum erau fariseii, saducheii sau chiar şi esenienii. Creştinismul este mult mai mult decât o sectă iudaică şi Pavel este primul care merge în călătorie spre păgâni, pentru a le propovădui credinţa în Hristos. Putem spune că prin Pavel, credinţa creştină câştigă în catolicitatea ei, în universalitatea ei. Iată, deci, cei doi Corifei care stau la fundamentul acestei biserici protopopiale: Petru, Corifeul Apostolilor şi garanţia dreptei-credinţe, şi Pavel, Apostolul Neamurilor şi cel care dă nota de catolicitate a credinţei noastre”.

imagine

Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel a fost şi o invitaţie la a comemora mulţimea creştinilor care, începând din secolele Bisericii primare, au murit pentru credinţa lor în Biserica lui Petru şi a lui Pavel. Între aceştia se află şi martirii şi mărturisitorii Bisericii Greco-Catolice, cei care au fost amintiţi la Sfânta Liturghie cu speranţa de a-i vedea cât mai curând ridicaţi la cinstea altarelor, ei fiind martirizaţi tocmai pentru că au dorit să păstreze comuniunea cu Biserica Romei. PS Florentin l-a amintit pe Episcopul Ioan Suciu, care în ziua de 27 iunie a anului 1953, murea la închisoarea din Sighet, spunând în continuare: „toţi aceştia, între care şi înaintaşul nostru de pie memorie, Cardinalul Iuliu Hossu, întâiul purpurat al neamului românesc, au murit în detenţie sau în domiciliu obligatoriu, pentru un singur fapt: ei nu au fost de acord să semneze o hârtie. Pentru că nu au fost de acord să rupă o legătură de suflet şi credinţă, această legătură cu Petru – Episcopul Romei şi cu urmaşii lui”.

„De aceea, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, a numit Biserica noastră Biserica Martirilor pentru unitatea credinţei, cu un dublu rol: unitatea credinţei, adică comuniunea cu Biserica Romei, pe care porţile răului nu au putut-o înfrânge cu toate încercările lor, dar şi unitatea în credinţă a neamului românesc, un ideal care rămâne încă neîmplinit, un ideal pe care l-au avut înaintaşii noştri alături de acela al unităţii naţionale, pe care Eminentul nostru Cardinal l-a văzut împlinit, şi l-a proclamat el însuşi cu vocea sa, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, nu întâmplător şi locul săvârşirii Unirii cu Biserica Romei”.

Pornind de la exemplul iluştrilor înaintaşi, PS Florentin a invitat ca „împreună cu aceşti copilaşi îmbrăcaţi în haine albe, încununaţi cu cununa victoriei, să ne mărturisim şi noi credinţa noastră şi ataşamentul faţă de urmaşul lui Petru astăzi în Tronul Romei, Papa Benedict al XVI-lea. Să ne manifestăm şi noi prin viaţa noastră credinţa noastră, şi să păstrăm această comuniune care ne asigură de fapt viaţa în credinţă, iar atunci când ni se va cere socoteală, să putem spune şi noi din tot sufletul cu Eminentul nostru Cardinal de pie memorie: ‘Credinţa noastră este viaţa noastră'”.

După celebrarea liturgică a fost oferită Diploma „Sf. Iosif” d-lui avocat Victor Toma, care a sprijinit Biserica. Totodată, Episcopul de Cluj-Gherla a oferit medalii care poartă chipul Pontifului Roman Benedict al XVI-lea şi imaginea Bisericii San Pietro pr. protopop Laurenţiu Biriş şi pr. Isidor Moholea. În încheiere, dl. primar al Municipiului Dej, Costan Morar, împreună cu consilieri locali, au acordat titlul de cetăţean de onoare, post-mortem, pentru cinstirea pr. Emil Oprea, care în data de 18 iunie 2010 a fost condus pe ultimul drum, fiind trecut în cel de-al 101-lea an de viaţă, mărturisitor al credinţei.

Astfel, în zi de sărbătoare, au fost omagiaţi mărturisitorii credinţei. PS Florentin i-a amintit şi pe acei „preoţi vrednici care au ţinut piept furtunii persecuţiilor”, între care pr. Alexandru Nicula, pr. Pop Ioan, care a fost un mărturisitor al credinţei la Dej, îndemnând: „să avem un gând de rugăciune şi pentru IPS George Guţiu, care se află la Cluj, bolnav dar puternic în credinţă, celebrând zilnic Sfânta Liturghie. Şi să ne amintim cuvântul pe care Excelenţa Sa l-a spus atunci când era judecat la Tribunal şi i s-a cerut ultimul cuvânt de om liber înainte de a intra la ispăşirea pedepsei de închisoare pe viaţă. Excelenţa Sa a răspuns: ‘Doresc să mi se socotească ultimul cuvânt de om liber, următoarele: Cred într-Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică'”.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *