PS Florentin la plenara Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (II)

publicat la 22 noiembrie 2010 în Ştiri

Plenara Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor sub semnul aniversării a 50 de ani de la fondare
– Partea a II-a –

Relatare a PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla de la Roma (vineri 19 noiembrie 2010):

Programul Plenarei Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a început luni 15 noiembrie 2010 şi a continuat până în 19 noiembrie şi ne vom referi în continuare la zilele de joi, 18 noiembrie şi vineri, 19 noiembrie. Joi, 18 noiembrie, programul a început de dimineaţă cu o rugăciune şi o meditaţie, la fel ca în fiecare zi, după care am primit prima întrebare concretă asupra căreia trebuia să reflectăm şi să oferim răspunsuri. Până în jurul orei 11 au fost discuţiile în plen, iar la ora 11.30, cu trei autobuze, am plecat în statul Vatican, pregătindu-ne pentru audienţa cu Sfântul Părinte, care a avut loc la ora 12.15, în Sala Clementină, una din cele mai frumoase săli, în care, de jur împrejur, sunt pictate în frescă virtuţile creştine. A fost un moment profund spiritual – aşa cum este întotdeauna întâlnirea cu cel care se află în tronul Sfântului Petru, persoana care pentru noi reprezintă semnul vizibil al unităţii Bisericii, fundamentul Bisericii şi Vicarul lui Hristos pe pământ.

Lucrările plenarei au continuat după-amiază, de la ora 16, cu a doua întrebare care a fost pusă spre reflexie şi discuţie. Programul zilei s-a încheiat în jurul orei 19.30 şi apoi a continuat vineri, în mod asemănător, începând cu rugăciune şi meditaţie, apoi de la ora 9.30 cu discuţii pe o temă care reprezenta a treia întrebare propusă membrilor Consiliului Pontifical spre dezbatere. Lucrările s-au încheiat la ora 12.30 cu concluziile din partea secretarilor şi a membrilor Consiliului Pontifical. Au avut loc şi scurte discuţii asupra acestor concluzii, după care au urmat mulţumiri, salutul adresat organizatorilor, traducătorilor, tuturor celor care au fost implicaţi în această acţiune şi o rugăciune finală, respectiv saluturile individuale către toţi membrii plenarei. Acesta a fost pe scurt programul ultimelor două zile din cadrul Plenarei Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor.

În toate zilele petrecute la Roma pentru plenara CPUC, am locuit la Casa del Clero Romano, în Traspontina, şi am avut bucuria de a servi masa în aceste zile cu alte patru persoane, respectiv cu Episcopul Hae-Jong Kim din Coreea de Sud şi cu Episcopul auxiliar de Dhaka, Teotonio Gomez din Bangladesh. Alături de noi s-au aflat doi episcopi din Conferinţa Episcopală a Braziliei, regiunea de centru, pentru că în aceste zile ei se află în vizită al limina la Roma. (Am aflat cu surprindere şi faptul că în cadrul Conferinţei Episcopale din Brazilia sunt 400 de episcopi, de aceea, vizita ad limina durează mai multe luni din an, până când toate regiunile din această ţară reuşesc să facă vizita).

Aş dori să mai spun faptul că în fiecare zi momentele de discuţie încep cu o rugăciune, un psalm, apoi o lectură din Evanghelie, după care, pe rând, câte unul dintre episcopii desemnaţi face 5-10 minute de reflexie asupra fragmentului biblic, se păstrează câteva momente de linişte pentru aprofundare, apoi se recită o rugăciune şi în încheiere se face rugăciunea Tatăl nostru. În fiecare zi am utilizat o altă limbă pentru rugăciune: ne-am rugat în franceză, engleză, germană, spaniolă, astfel încât marile grupuri lingvistice să fie cuprinse. Discuţiile s-au purtat în marea majoritate în limba italiană, dar au fost traduceri simultane în limba franceză, engleză, în germană şi în spaniolă.

Mă voi referi punctual la câteva idei de joi 18 noiembrie: aşa cum am mai amintit, întâlnirea plenară a avut două momente principale. Un prim moment, numit „noi vă informăm pe voi” în care s-au citit rapoarte: raportul preşedintelui, al secretarului, rapoarte asupra Bisericii Orientale, asupra situaţiei unor Biserici în particular, cum este Biserica Greco-Catolică din Ucraina, situaţia în Africa, în Orientul Mijlociu şi situaţia relaţiilor cu ebraismul, iar în al doilea moment – „voi ne informaţi pe noi”, pe baza unui document pe care a trebuit să îl studiem individual numit „Culegând roadele”, ni s-au pus câteva întrebări la care a trebuit să furnizăm răspunsuri, reflexii, soluţii posibile pentru continuarea dialogului.

O primă întrebare care ne-a fost adresată a fost referitoare la problema fragmentării actuale a diversităţii care există în lumea ecumenică şi care creează un aspect foarte complex în peisajul ecumenic actual. Cum ar trebui să răspundă Consiliul Pontifical la această nouă situaţie ecumenică şi care ar trebui să fie structura muncii sale pentru a putea răspunde acestei noi realităţi? – sigur, a fost o întrebare foarte complexă, foarte dificilă, pe care membrii Consiliului Pontifical au încercat să o abordeze fiecare din punctul său de vedere. Printre alte idei, s-a spus: „trebuie ca noi, catolicii, să ne întrebăm foarte bine ce dorim cu acest dialog, care este scopul acestui dialog şi cum să facem pentru a dobândi încrederea celor care încă sunt sub imperiul fricii sau prea timoraţi pentru a se deschide cu adevărat în acest dialog”. S-a subliniat o propunere din partea Arhiepiscopului Stanislav Hocevar, al Belgradului, din Serbia, care a propus să nu se uite monahismul, „să ne aducem aminte că Europa a fost încreştinată de către călugări” şi a propus o întâlnire între monahii orientali şi călugării occidentali, pentru a se încerca să se găsească soluţii şi noi căi pe drumul dialogului ecumenic. S-a subliniat diferenţa dintre ecleziologia Bisericii Catolice bazată pe un guvern universal şi ecleziologia orientală, care este mai mult bazată pe un guvern regional – deci de o parte există concepţia unei Biserici Universale şi de cealaltă parte, concepţia unei Biserici regionale, există diferenţa dintre un Papă şi un Patriarh. De asemenea, Episcopul Kim din Coreea de Sud a amintit o experienţă interesantă, în care a invitat pastori protestanţi la un moment de reculegere împreună cu cei catolici. După câteva zile de reculegere, la încheierea acestui timp, pastorii protestanţi i-au mulţumit pentru că au spus că au fost atinşi la suflet şi au înţeles mult mai bine cum se roagă Biserica Catolică.

O altă afirmaţie interesantă a fost aceea a Episcopului Michael Putney de Townsville, Australia, care vorbea despre dialogul cu penticostalii şi cu evanghelicii din zonă, şi care i-a întrebat pe câţiva lideri din aceste grupuri de ce nu acceptă unirea cu Roma. I s-a răspuns „cred că ar fi cel mai rău lucru pe care l-aş putea face în viaţa mea, dar mi-e frică de faptul că va trebui să-l fac”. Foarte interesantă această exprimare care arată tensiunea dintre o frică de a accepta comuniunea cu Roma şi faptul că totuşi, aceasta este soluţia cea mai potrivită. Excelenţa Sa a afirmat că trebuie să facem o distincţie: atunci când grupuri cu care dialogăm ecumenic urmăm prescripţiile Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, dar atunci când se pune problema de a adera sau a intra în deplină comuniune cu Biserica Catolică, atunci deja este o problemă a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

În finalul primei părţi a zilei a luat cuvântul Preşedintele Consiliului Pontifical, Arhiepiscopul Kurt Koch, care a subliniat faptul că, în cazul dialogului cu comunităţile ecleziale protestante există probleme etice, care de fapt sunt probleme antropologice, cum este hirotonirea femeilor sau problema homosexualităţii, problema procreaţiei, a vieţii. De aceea, consideră că dialogul cu aceste comunităţi ecleziale trebuie să se bazeze şi pe un discurs antropologic uman, arătând că există două tradiţii ale drepturilor umane: tradiţia drepturilor umane care vin din Anglia bazate pe tradiţia creştină, pe creaţie şi cele care vin din Franţa şi nu sunt derivate din tradiţia creştină, unde apare problema voinţei proprii, a libertăţii proprii. Conform acestei tradiţii, dacă un bărbat vrea să devină femeie atunci este liber să o facă. Deci Excelenţa Sa consideră că trebuie mai întâi pregătit terenul pe baze antropologice, pentru ca apoi să se discute problemele la nivel teologic.

Sesiunea a continuat după masă, de la ora 16, cu a doua întrebare care ne-a fost adresată, despre posibilitatea de a ajunge la o declaraţie ecumenică de consens: „care ar putea să fie contribuţia Consiliului Pontifical în elaborarea unei astfel de declaraţii şi ce formă ar trebui să aibă acest text?” Au fost avansate mai multe propuneri, s-a propus să fie un text comun despre credinţa baptismală, bazat pe noţiunea de renunţare la păcat şi profesiunea credinţei, o a doua propunere a fost un comentariu ecumenic la Simbolul Credinţei Apostolic, a treia propunere a fost un comentariu ecumenic la rugăciunea Tatăl nostru. Şi aici s-au exprimat foarte multe păreri din partea participanţilor la plenară, având în vedere că există o diversitate de parteneri de dialog. S-a pus problema terminologiei care va fi abordată în aşa fel încât să fie pe placul tuturor şi a sensului pe care cuvintele le vor avea pentru diferitele confesiuni creştine. O altă problemă subliniată a fost problema interculturalităţii, pentru că ne referim la Biserici şi comunităţi care nu sunt numai din Europa, ci sunt şi din alte continente, care au şi alte experienţe. Unii au spus să se înceapă cu ritul Botezului, alţii au afirmat că ar trebui să se înceapă cu rugăciunea Tatăl nostru. De asemenea s-a pus problema dacă aceste texte vor fi mai mult referitoare la dialogul cu protestantismul sau vor fi referitoare şi la Bisericile Ortodoxe. Secretarul Consiliului Pontifical, Excelenţa Sa Brian Farrell, a subliniat faptul că acest text se referă mai mult la comunităţile ecleziale protestante şi neo-protestante, respectiv şi la anglicani, tocmai pentru că, cu Bisericile Ortodoxe există o mai mare apropiere la nivelul credinţei. S-a mai subliniat şi faptul că roadele acestui dialog ar trebui să fie promovate prin colaborarea cu Conferinţele Episcopale pentru a putea ajunge la preoţi şi apoi la credincioşi, în aşa fel încât creştinii catolici să fie informaţi despre dialogul purtat până acum. De asemenea, Arhiepiscopul Stanislav Hocevar de Belgrad, a propus organizarea unui Sinod al Episcopilor despre ecumenism. Ideea a fost reluată în continuare şi de alţi vorbitori.

A luat cuvântul Cardinalul William Levada, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care a arătat că aceste documente au nevoie şi de o aprobare oficială şi a amintit faptul că, în cazul Botezului există o diversitate sacramentală, adică în Orient, Sacramentele de iniţiere (Botezul, Mirungerea şi Euharistia), se acordă toate odată, spre deosebire de Occident. A amintit că există comunităţi ecleziale creştine care au abandonat formula trinitară (în Australia), sau există şi alte devieri, deci va fi destul de greu de realizat în comun o declaraţie.

Programul zilei a fost încheiat de Preşedintele Consiliului Pontifical, Excelenţa Sa Kurt Koch, care a sugerat, tocmai datorită dificultăţilor pe care le prezintă Botezul în diferitele colţuri ale lumii, să se înceapă cu rugăciunea Tatăl nostru, chiar dacă fiecare dintre confesiuni poate avea o altă concepţie despre acest Tată. În final Excelenţa Sa a mulţumit tuturor participanţilor, (el nu a mai participat la ultima zi a plenarei CPUC, fiind convocat pentru a se pregăti împreună cu cei care erau pe lista noilor cardinali, pentru ziua de sâmbătă, 20 noiembrie, va avea loc, la 10.30, momentul înmânării beretei de Cardinali celor rânduiţi, între care este şi Preşedintele Consiliului Pontifical, Kurt Koch).

În ziua de vineri, 19 noiembrie, după momentul de rugăciune şi meditaţie în limba spaniolă am trecut la a treia întrebare, ultima dintre cele adresate nouă, şi anume privind poziţia catolică referitoare la ecumenism. Întrebarea a fost „care este sfatul pe care-l putem oferi Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu scopul de a menţine vie şi de a încuraja angajarea ecumenică a Bisericii Catolice?” – a fost de asemenea o întrebare foarte complexă, care ţine cont de semnele de oboseală şi de pierdere a entuziasmului în anumite zone ale Bisericii Catolice în problema dialogului cu partenerii occidentali. Aşa cum spunea un preot, „acum 400 de ani ne condamnam unii pe alţii la a fi arşi pe rug, astăzi, însă, participăm unii la slujbele de Crăciun ale altora. Poate că aceasta ar trebui să ne fie de ajuns”. S-a pus, sigur, şi problema formării de noi lideri în Biserici, promovarea ecumenismului prin normele directoriului ecumenic şi s-a subliniat importanţa ecumenismului în viaţa Bisericii şi institutele specializate în ecumenism din diferite zone ale lumii. S-a vorbit despre formarea ecumenică a preoţilor, a responsabililor ecleziastici şi a seminariştilor. De asemenea, s-a subliniat faptul că formarea doctrinară nu trebuie să se limiteze numai la timpul Seminarului, dar necesită şi o aducere la zi continuă, o formare continuă. Trebuie totodată să se pună accentul pe dimensiunea teologică şi istorică a ecumenismului şi mai cu seamă să se încurajeze ecumenismul de rugăciune, ecumenismul spiritual, de convertire a inimii şi de sfinţire personală. „O adevărată spiritualitate de comuniune, spunea Cardinalul Kasper, este aceea care ne permite să facem loc altora, fără însă a renunţa la propria identitate”. Ecumenismul spiritual trebuie să plece de la experienţa trăită, întrebându-se efectiv cum pot participa comunităţile locale mai deplin la unitatea pentru care Hristos s-a rugat.

S-a vorbit şi despre ecumenismul carităţii, ecumenismul în serviciul celorlalţi, puterea de a oferi anumite semne de speranţă. Mons. Marco Gnavi din Comunitatea Sant’Egidio a vorbit despre importanţa unui ecumenism spiritual care să caute să vindece rănile actuale ale umanităţii. Să nu fie doar un ecumenism teoretic, ci să fie un ecumenism care să plece de la răspunsuri pe care Biserica trebuie să le dea unor probleme actuale. A amintit şi de Catedrala în construcţie de la Cluj, care va fi dedicată „Martirilor secolului XX”, arătând că este un exemplu foarte bun de ecumenism, care poate fi urmat şi în alte zone ale lumii. S-a vorbit şi despre faptul că aşa-numita „oboseală ecumenică” este datorată şi lipsei unor lideri spirituali în ecumenism, care să poată aduce un nou elan în mişcarea ecumenică şi de aici necesitatea de a specializa tineri în domeniul ecumenismului. S-a repetat faptul că situaţia ecumenismului diferă foarte mult de la un continent la celălalt, sunt zone unde partenerii de dialog sunt secte foarte agresive, cu care uneori este foarte greu de intrat în dialog. De asemenea, este dificil de a avea un obiectiv comun, o metodologie unitară, tocmai pentru că dialogul depinde foarte mult de zone, de cultură, de mentalităţi, de tradiţie şi de gradul de secularizare. Ecumenismul este unit cu misiunea, este de fapt şi o premisă a misiunii, ca şi a evanghelizării.

După momentul încheierii timpului propus pentru dezbaterile celor trei întrebări, am primit deja textele rezumatelor principalelor idei care s-au concluzionat ca urmare a diferitelor intervenţii, atât pe baza primei întrebări cât şi pe baza celei de-a doua. Au fost câteva discuţii şi pe baza acestor concluzii, a fost o propunere care a venit din partea Mons. Gérard Daucourt, Episcop de Nanterre din Franţa, care spunea: „am avut un vis, şi anume faptul că Sfântul Părinte şi Patriarhii Ortodocşi, împreună cu Arhiepiscopul de Canterbury ar putea să semneze mesaje comune pentru Sărbătoarea Învierii Domnului, având în vedere că şi în anul 2011, această sărbătoare este celebrată împreună de majoritatea confesiunilor creştine”. S-a subliniat în câteva rânduri ideea de a pleca nu atât de mult de la situaţia actuală, cât să încercăm să facem un salt în timp asupra situaţiei de după deplina comuniune. Cum ar fi să ne închipuim pentru un moment că toate obstacolele teoretice şi practice au căzut şi să privim situaţia de atunci: Cum ar fi atunci când deplina comuniune va fi realizată? Să încercăm să facem un drum de reflecţie invers, de atunci spre acum, pentru că, evident, plecând la drum marcaţi de toate dificultăţile din prezent este destul de greu să putem ieşi din situaţia actuală.

S-a propus şi să învăţăm din ecumenismul sfinţilor, al martirilor şi al misticilor, toate aceste categorii care au reuşit să iasă din timpul lor şi să pătrundă într-un timp al lui Dumnezeu, acolo unde nu mai există diferenţe, acolo unde nu mai există rivalităţi sau concurenţe, un timp asemănător timpului escatologic, timpului final, timpului în care toate barierele vor cădea. De asemenea, s-a sugerat să se pună accentul pe ecumenismul spiritual, condiţia de bază pentru un ecumenism teologic şi social. De asemenea s-a reluat ideea unui dialog la nivelul monahilor de diferite confesiuni, tocmai pentru că ei sunt oameni de rugăciune şi oameni care nu au condiţionările canonico-pastorale pe care adeseori le au ierarhii, sau cele teologice, istorice pe care le au teologii.

Mă voi referi în final la momentul vizitei la Sfântul Părinte, momentul central al acestor zile la Roma. În ziua de joi, în jurul orei 12.15, am fost primiţi toţi participanţii la Plenara CPUC în sala Clementina. Sfântul Părinte a intrat împreună cu suita, am remarcat cu bucurie că era plin de energie, chiar întărit faţă de ultimele întâlniri pe care le-am avut. Mai întâi Sanctitatea Sa a ascultat cu multă atenţie discursul Preşedintelui Kurt Koch, iar apoi a făcut o intervenţie care a fost ulterior publicată şi în ziarul L’Osservatore Romano.

În cuvântul său, Preşedintele Consiliului Pontifical, Kurt Koch, a vorbit despre întreita coincidenţă din aceste zile, şi anume aniversarea Centenarului Conferinţei Mondiale asupra Misiunii, (care a avut loc la Edinburg şi care a fost considerată începutul drumului ecumenic în secolul XX), aniversarea a 50 de ani de la fondarea Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor şi instituirea, în acest an, a unui nou Dicaster pentru Evanghelizare. În continuare el a mulţumit Sfântului Părinte pentru primire, pentru audienţa acordată, arătând că Biserica are nevoie de un reînnoit elan misionar şi de o nouă şi generoasă deschidere interioară pentru „a primi harul divin”. De asemenea, a reluat cuvântul Pontifului cu privire la noul Consiliu Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, citând: „la rădăcina oricărei evanghelizări nu este doar un proiect uman de expansiune, de extindere, ci este şi o dorinţă de a împărtăşi darul nepreţuit pe care Dumnezeu doreşte să ni-l facă, participând la viaţa Sa însăşi, la viaţa divină”. Pentru Preşedintele CPUC, angajarea ecumenică trebuie pusă în sprijinul promovării mesajului de credinţă în societăţile moderne care sunt foarte secularizate, cu rolul de a trezi conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu şi a vesti public misterul divin. În final, Excelenţa Sa Kurt Koch a mulţumit Sfântului Părinte pentru mesajul de încurajare şi salutul pe care l-a transmis prin Cardinalul Secretar de Stat Bertone cu ocazia actului comemorativ din ziua de 17 noiembrie, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. „În timpul plenarei, spunea Excelenţa Sa, am avut ocazia să reflectăm asupra necesităţii unei noi faze în dialogul ecumenic, să aprofundăm idealul rugăciunii lui Isus „Ca toţi să fie una” (In 17, 21), să ne angajăm să ducem mai departe munca noastră cu devoţiune şi energie în slujba unităţii, care este în acelaşi timp şi un serviciu adus vestirii Evangheliei”.

În mesajul de răspuns al Pontifului Roman, după un salut adresat tuturor celor care erau de faţă şi exprimarea bucuriei de a putea întâlni membrii Plenarei Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a dorit să amintească pe scurt actul comemorativ al celor 50 de ani de la fondarea acestui dicaster şi etapele principale, respectiv, în 1960, înfiinţarea Secretariatului pentru promovarea Unităţii Creştinilor prin dorinţa Fericitului Ioan al XXIII-lea, iar apoi, în 1988, ridicarea acestuia la titlul de Consiliu Pontifical. A amintit şi numele celor care în aceşti ani au fost preşedinţi ai Consiliului Pontifical, începând cu Cardinalul Augustin Bea, apoi Cardinalul Johannes Willebrands, Cardinalul Edward Idris Cassidy şi în mod particular a mulţumit Cardinalului Walter Kasper, care a condus dicasterul în ultimii 11 ani. A mulţumit, de asemenea, membrilor dicasterului, consultorilor, oficialilor, colaboratorilor, tuturor celor care într-un mod sau altul au contribuit la dialogurile teologice, la întâlnirile ecumenice, la întâlnirile de rugăciune, în aceşti 50 de ani în care s-a acumulat o stimă şi o cunoaştere reciprocă mai bună cu diferitele Biserici şi comunităţi ecleziale, depăşindu-se multe prejudecăţi sedimentate de istorie. De asemenea, Pontiful Roman consideră că a existat un progres în domeniul dialogului teologic şi în domeniul dialogului carităţii. S-au dezvoltat diferite forme de colaborare, între care cele pentru apărarea vieţii, pentru salvarea creaţiei, pentru combaterea injustiţiei, precum şi o importantă şi o rodnică colaborare în domeniul traducerii ecumenice a Sfintei Scripturi.

De asemenea, Pontiful Roman a amintit despre proiectul numit Harvest project – proiectul recoltei, care şi-a propus să facă un bilanţ asupra rezultatelor obţinute în dialogurile teologice cu principalele Biserici şi comunităţi ecleziale de la Conciliul Vatican II până în actualitate. Este o lucrare preţioasă care a pus în evidenţă multe câmpuri de convergenţă, şi de asemenea, multe domenii în care este necesar să se continue aprofundarea şi reflexia. Mulţumind Domnului pentru toate aceste roade deja culese, Sfântul Părinte a încurajat pe cei prezenţi să continue angajamentul de promovare a unei primiri corecte a rezultatelor care s-au obţinut în dialogul ecumenic şi să facă cunoscut cu exactitate stadiul actual al cercetării teologice în serviciul drumului spre unitate. Unele persoane, spunea Sfântul Părinte, caută acum, mai ales în Occident, acest elan care s-a pierdut, dar este nevoie urgent să reînnoim interesul ecumenic şi să-i dăm o nouă incisivitate prin dialoguri. Sunt noi ameninţări care se prezintă lumii actuale cum ar fi noile interpretări antropologice şi etice, formarea ecumenică a noilor generaţii, fragmentarea scenariului ecumenic. De aceea, este esenţial să conştientizăm aceste schimbări şi să identificăm care sunt căile pentru a continua într-o manieră eficace voinţa Domnului, aceea „Ca toţi să fie una” (In 17, 21). Sfântul Părinte a amintit apoi şi de dialogul cu Bisericile Ortodoxe şi cu vechile Biserici Ortodoxe, punctând şi patrimoniul comun pe care-l avem şi faptul că actualmente, cu Bisericile Ortodoxe se abordează un punct crucial de reflexie şi anume „Rolul Episcopului Romei în comuniunea Bisericii”.

Sfântul Părinte a subliniat faptul că acţiunea ecumenică are o dublă direcţie, pe de o parte cercetarea convinsă şi făcută cu pasiune şi cu tenacitate pentru a regăsi întreaga unitate în adevăr şi a descoperi modele de unitate, în acelaşi timp a lumina anumite puncte obscure pentru ca să se poată realiza comuniunea şi unitatea. Aceasta se face prin dialogul teologic, dar mai cu seamă, a spus Suveranul Pontif, prin rugăciune şi penitenţă, prin ecumenism spiritual care constituie inima care bate de-a lungul întregului drum. „Unitatea creştinilor este şi rămâne rugăciunea, pentru că unitatea locuieşte în rugăciune”. Pe de altă parte, o altă direcţie este operativă, cea care rezultă din conştiinţa fermă că noi nu ştim ora când se va realiza unitatea între toţi discipolii lui Hristos şi nu putem să o cunoaştem pentru că unitatea nu o facem noi, ci o face Dumnezeu. Unitatea vine de sus, vine din unitatea dintre Tatăl cu Fiul în dialogul de iubire care este Spiritul Sfânt, de fapt unitatea înseamnă a fi părtaş la unitatea divină. Aceasta nu trebuie să ne descurajeze, nici să facă să se diminueze angajamentul nostru de astăzi, ci dimpotrivă, trebuie să ne facă mai atenţi la a surprinde semnele şi timpii Domnului, ştiind să recunoaştem cu recunoştinţă ceea ce deja ne uneşte şi lucrând pentru ca aceasta să se consolideze şi să crească. La final, chiar şi în drumul ecumenic, trebuie să ştim să lăsăm lui Dumnezeu ceea ce este numai a lui Dumnezeu, ceea ce doar El poate cerceta. Cu seriozitate, cu constanţă şi devoţiune să ştim să facem diferenţa între ceea ce este numai al lui Dumnezeu şi ceea ce este datoria noastră, ţinând cont de faptul că angajării noastre îi sunt caracteristice „şi acţiunea şi suferinţa şi activitatea şi răbdarea şi oboseala şi bucuria”. În final, Sfântul Părinte a spus: „Să invocăm cu încredere Spiritul Sfânt, care să conducă drumul nostru şi fiecare dintre noi să simtă cu reînnoită ardoare chemarea de a lucra pentru cauza ecumenică. Vă încurajez pe voi, toţi, să continuaţi opera voastră, pentru că acesta este un ajutor pe care îl aduceţi Episcopului Romei înspre împlinirea misiunii sale de slujire a unităţii. Ca şi semn de afecţiune şi recunoştinţă, vă împărtăşesc din inimă binecuvântarea apostolică”, a încheiat Sfântul Părinte în aplauzele întregii asistenţe.

Cu inimile pline de bucurie am ascultat acest mesaj care invită ca, în pofida tuturor dificultăţilor, să nu abandonăm în nici un fel drumul pe care deja am pornit şi să ne asumăm cu smerenie – fără a încerca să ştim timpul, încercând să intuim prin semne voinţa Domnului -, să ne asumăm zilnic atât acţiunea, cât şi suferinţa, atât activităţile cât şi răbdarea, atât oboseala cât şi bucuria, aşa cum frumos sublinia Papa Benedict al XVI-lea în mesajul său cu ocazia plenarei Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Nu ne rămâne decât să pornim din nou la drum cu sufletele pline de elan, bine-ştiind că lucrarea noastră este o lucrare voită de Dumnezeu şi de aceea, Dumnezeu este Cel care o conduce spre ceea ce este mai potrivit pentru momentul actual.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze această săptămână de reflexie asupra drumului ecumenic al Bisericii Catolice. Ne despărţim de Roma şi de ceilalţi membrii ai Consiliului Pontifical, păstrând în suflete speranţa unităţii după cuvântul foarte frumos al Sf. Apostol Pavel din întâia Epistolă către Corinteni: „Căci o pâine suntem, un trup suntem cei mulţi aşa cum toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (1Cor 10,17). Ne rugăm, în finalul acestor zile de reflexie pe care le oferim cu bucurie Bunului Dumnezeu, să fim cu toţii o pâine, care în acelaşi timp este şi jertfă şi comuniune, este şi Euharistie, adică jertfă de mulţumire oferită lui Dumnezeu. Iată, în aceste zile am încercat şi noi, să oferim fiecare micuţa noastră jertfă şi darul reflexiei noastre asupra drumului ecumenic, pentru ca, într-adevăr, cu toţii să putem fi una, aşa cum una suntem atunci când ne prezentăm la masa Altarului, prin Hristos cu care cu toţii ne cuminecăm formând un singur trup.

Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze drumul spre unitate al Bisericii şi spre împlinirea acelui ideal în care cu toţii credem şi care, pentru noi, creştinii catolici, este un drum de la care nu ne putem întoarce, un ideal spre care cu toţii tindem, pe care îl afirmă atât de frumos Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni: „Este un drum şi un Spirit precum şi chemaţi aţi fost la o singură speranţă a chemării voastre. Este un Domn, o credinţă, un Botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. Lui să-I fie cinstea, mărirea şi închinarea în toţi vecii vecilor” (Ef 4, 4-6). Amin, Aleluia.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *