Anunţ: Familia umană şi familia divină, minunatul dar al vieţii

publicat la 11 aprilie 2011 în Ştiri

Ciclu de conferinţe cu Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla

Intrând în ultimele două săptămâni ale Postului Mare, Biserica îşi intensifică programul de pregătire spirituală, invitându-i pe credincioşi la purificare sufletească, la mai multă rugăciune şi la un mai profund dialog despre semnificaţia momentului central al religiei creştine – marea Sărbătoare a Învierii Domnului nostru lui Isus Hristos, fixată în calendarul liturgic la data de 24 aprilie 2011. Urmând tradiţia anilor precedenţi din această perioadă a Postului, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, va prezenta un ciclu de conferinţe însoţite de proiectarea unor imagini reprezentative, ce vor avea loc în Catedrala episcopală din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10), în perioada 12-14 aprilie 2011, după Sfânta Liturghie de la ora 18.

În contextul Anului Familiei în Eparhia de Cluj-Gherla, tema aleasă pentru zilele de reculegere este „Familia umană şi familia divină, minunatul dar al vieţii”. Primele două meditaţii vor fi axate pe interpretarea unor fragmente evanghelice, urmând ca în cea de-a treia zi, textul propus spre meditare să fie un citat din Enciclica Evangelium Vitae, dată în anul 1995 de Servul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea – care, după cum se ştie, la 1 mai 2011 va fi declarat Fericit al Bisericii. În prima zi, marţi, 12 aprilie, conferinţa Preasfinţiei Sale Florentin va avea titlul „Moartea dătătoare de viaţă – naşterea Bisericii”, iar fragmentul propus spre meditare este: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume ca prin El viaţă să avem” (1Ioan 4,9).

Miercuri, 13 aprilie, tema zilei va fi „Viaţa comunităţii apostolice – familia Bisericii primare”, cu textul din Faptele Apostolilor: „Inima şi sufletul mulţimii celor care au crezut erau una… şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre Învierea Domnului Isus Hristos şi mare har era peste ei, toţi” (Faptele Apostolilor 4,32.33). Joi, 14 aprilie, credincioşii vor putea să aprofundeze tema „Familia – ‘sanctuarul vieţii’ în sprijinul culturii vieţii”, în lumina cuvintelor Papei Ioan Paul al II-lea, citatul pentru această zi fiind: „Familia, sanctuarul vieţii, locul în care viaţa e primită, apărată şi se dezvoltă, are un rol hotărâtor în construirea culturii vieţii” (cf. EV nr. 92).

În acest timp dominat de căutarea unui câştig material, deseori legitim datorită crizei pe care o parcurge societatea, porţile Catedralei Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca se deschid pentru cei dornici să se elibereze de problemele şi preocupările cotidiene, pentru a primi în suflet un mare câştig spiritual, prin participarea la programul propus de PS Florentin. Astfel, credincioşii vor putea experimenta în viaţa lor promisiunea Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga vouă!” (Luca 12,31).

Redăm, în încheiere, îndemnul şi urarea Preasfinţiei Sale, în apropierea ceasului de mărită sărbătoare: „Celui ce în trup omenesc S-a întrupat şi cu moartea pe moarte a călcat, Domnului Hristos – Soarele luminat, ce prin Jertfa Sa ne-a mântuit din păcat şi minunatul dar al vieţii veşnice ne-a dat, să-I cântăm cu bucurie: Tu eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, mărire Ţie! Vă doresc zile de sărbătoare binecuvântate şi luminate de strălucirea Celui Înviat, cu suflete pline de harul primăverii în credinţă, pentru ca, împreună cu marea familie a Bisericii creştine unită în bucuria cântării de învingere, să exclamăm şi noi: HRISTOS A ÎNVIAT!”

V.S.- DIRMM
Episcopia de Cluj-Gherla

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *