Voluntariat cu trupa de clovni

publicat la 16 mai 2011 în Ştiri

Tinerii astrişti au răspuns invitaţiei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, Compartimentul Adopţii şi Post-adopţii, de a participa la proiectul „Ziua familiei” în 13 mai 2011. Acest eveniment a constat în oferirea unor momente recreative copiilor, asigurându-le prin jocuri şi cântece condiţii optime pentru a socializa şi a simţi că aparţin unei familii mai mari în care sunt iubiţi şi protejaţi.

Trupa de clovni le-a pregătit copiilor multe surprize captivante. Programul a început cu parada clovnilor, dar momentul de prezentare nu a mai fost necesar deoarece copiii recunoscuseră deja cele cinci personaje colorate, de la evenimentele anterioare la care clovni ASTRU au luat parte. Au urmat jocuri, bansuri şi cântece, care i-au antrenat pe copii şi i-au apropiat şi mai tare de clovnii animatori. Din program nu au lipsit momentul de face-paiting şi modelarea baloanelor, care încercau să imite animalele dragi copiilor.

imagine

Apoi a venit timpul ca micuţii participanţi să îşi arate măiestria culinară prin prezentare diferitelor prăjituri, pregătite dinainte cu ajutorul părinţilor. Fiecare familie a primit o diplomă prin care îi erau recunoscute meritele deosebite. Programul s-a încheiat cu o nouă sesiune de dans şi jocuri, antrenând o atmosferă de voie bună şi haz. Bucuria şi inocenţa micuţilor i-au „contaminat” pe clovni, care s-au prins în joc şi au zburdat, pierzându-se printre copii.

Acest eveniment a fost şi un prilej de „încălzire” pentru astrişti, care se pregătesc pentru Întâlnirea Eparhială a copiilor, ce va avea loc pe data de 28 mai 2011 la Floreşti. Îi mulţumim lui Dumnezeu, că ne oferă astfel de şanse de a ne folosi talanţii pentru binele celor mici, care ne învaţă cum să zâmbim frumos.

Maria Simionaş

imagine

via Cluj.ASTRU.ro

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *