Zile de Spiritualitate Mariană organizate de Congregaţia Surorilor Maicii Domnului la 90 de ani de la întemeiere

publicat la 18 mai 2011 în Ştiri

imagineCongregaţia Surorilor Maicii Domnului (CMD) organizează, în perioada 19-22 mai 2011, la Cluj-Napoca, Zile de Spiritualitate Mariană. De câţiva ani deja, s-a început organizarea – în luna mai – a acestor Zile de Spiritualitate Mariană, însă în acest an manifestarea are, pentru surorile CMD, o conotaţie particulară, în 2011 Congregaţia aniversând 90 de ani de existenţă.

În tradiţia Bisericii Catolice, luna mai este dedicată cinstirii Preasfintei Fecioare Maria. Din acest motiv, Maica Domnului şi Mama Bisericii, Patroana Congregaţiei, pe care Surorile şi-au ales-o drept model de urmat şi ocrotitoare, este aceea spre care va fi îndreptată în mod deosebit atenţia participanţilor la programul Zilelor de Spiritualitate Mariană, realizat ca o îmbinare de conferinţe şi rugăciune.

În primele două zile, 19-20 mai, la Mănăstirea Maicii Domnului (de pe str. Romul Ladea nr. 6), sunt programate, de la ora 17, două conferinţe. Joi, cea susţinută de pr. Cristian David, consilier eparhial şi capelan al Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca, cu tema „Sfânta Fecioară Maria, Regina Martirilor”, iar vineri, pr. Călin Bot, rector al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” va prezenta conferinţa: „Sfânta Fecioară Maria în scrierile Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea”. Fiecare conferinţă va fi urmată de un moment de rugăciune închinată Preacuratei Fecioare Maria, în capela Mănăstirii Surorilor CMD.

Manifestarea va continua sâmbătă, 21 mai, de la ora 17, în Aula Cardinal Iuliu Hossu din Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, unde va avea loc prezentarea: „File din istoria Congregaţiei Maicii Domnului”, expunere însoţită de imagini. Prin aceasta surorile doresc să prezinte în sinteză modul în care, pe parcursul celor 90 de ani de existenţă – din care 40 de ani de prigoană comunistă, surorile CMD au încercat să transpună în realitate scopul şi misiunea acestei Congregaţii apostolice, conform viziunii fondatorului său, Mitropolitul dr. Vasile Suciu, care a dorit să întemeieze „o instituţie chemată să concurgă (…) în cea mai largă măsură la rezolvarea problemei mari şi ardente de a apropia Neamul nostru cât mai mult de Domnul prin credinţă vie”.

În cadrul Zilelor de Spiritualitate Mariană va fi cuprinsă şi Sfânta Liturghie arhierească celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, duminică, 22 mai, de la ora 10.30, în Catedrala episcopală (de pe B-dul Eroilor nr. 10), răspunsurile fiind date de corul Surorilor CMD. Ciclul manifestărilor desfăşurate sub privirea ocrotitoare a Maicii Preacurate şi dedicate cinstirii sale se va încheia la Mănăstirea Maicii Domnului duminică, 22 mai, de la ora 17, prin conferinţa Preasfinţiei Sale Florentin, Episcopul eparhial, cu tema: „Preasfânta Fecioară Maria, Mamă şi model pentru familia creştină”.

Toţi cei care doresc să o cunoască mai bine pe Preasfânta Fecioară Maria şi să se încredinţeze mijlocirii ei puternice şi ocrotirii ei materne sunt aşteptaţi cu deschidere şi căldură sufletească de Surorile CMD, care, şi prin organizarea acestor Zile, doresc să ofere un loc de întâlnire cu Dumnezeu, de contemplare a iubirii şi măreţiei lucrării Sale mântuitoare.

Congregaţia Surorilor Maicii Domnului
Biroul de Presă al Episcopiei de Cluj-Gherla

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *