Anunţ: Întâlnirea Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla

publicat la 27 mai 2011 în Ştiri

„Lăsaţi copii să vină la mine…” (Lc 18,16)

Departamentul pentru tineret al Episcopiei de Cluj-Gherla şi Asociaţia ASTRU-Cluj, organizează pentru copiii din parohiile Eparhiei de Cluj-Gherla, o zi pe care să o petreacă împreună şi în prezenţa lui Isus Hristos, Domnul, care şi azi spune: „Lăsaţi copii să vină la mine…” (Lc 18,16), – cuvinte ce reprezintă motoul întregii pastoraţii a copiilor. Cea de-a V-a ediţie a Întâlnirii Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla este aşteptată din nou cu nerăbdare de cei peste 600 de copii, care vor participa la momentele spirituale, dar şi recreative, în care au ocazia să-l cunoască mai bine pe Isus prin intermediul rugăciunii, jocului şi al cântecelor.

Anul acesta, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din localitatea Floreşti – Protopopiatul Cluj II, va găzdui, în data de 28 mai, Întâlnirea copiilor ce se va desfăşura sub tema: Isus iubeşte familia mea! Tema este în sintonie cu tema anului pastoral – Anul Familiei, în Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla. Raluca Fernea, preşedintele Asociaţiei Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj a declarat: „Organizarea acestei întâlnirii presupune o mobilizare de resurse umane impresionante, dar efortul merită, fiind convinşi că investind în copii, investim în tinerii de mâine şi în viitorul Bisericii noaste”.

Copiii, împreună cu însoţitorii lor sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 9.00, la Şcoala Generală din localitatea Floreşti, jud. Cluj unde va avea loc primirea participanţilor. De la ora 10.00 se va desfăşura un program de animaţie şi pregătire pentru Sfânta Liturghie arhierească ce va avea loc la ora 11.00 şi va fi celebrată de Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, împreună cu preoţii din Eparhie. Răspunsurile la Liturghie vor fi date şi în acest an de corul de copii „Allegria” al capelei „Sf. Iosif” din Cluj, dirijat de Cristina Nagy. După prânz, de la ora 13.30, este programat un program cultural-recreativ – Festivalul copiilor, îmbinare de animaţie, bansuri, concursuri, jocuri şi o tombolă. Tinerii animatori s-au pregătit mult pentru a aduce zâmbetul pe feţele copiilor; ei vor purta costume de clowni. Sunt pregătite programe artistice, desene pe asfalt cu reprezentări ale temei întâlnirii, concursuri variate – de perspicacitate sau întreceri sportive, ş.a. Între numeroasele surprize pentru copii, vor fi şi mici premii, care să îi bucure şi să le rămână ca amintire.

În încheiere, PS Florentin împreună cu pr. Cristian Goia, coordonator al Departamentului de tineret şi pr. Marius Ungureşan, Protopop de Cluj II, vor oferi fiecărui grup de copii diplome, moment după care Icoana copiilor va fi înmânată solemn Protopopiatului care va găzdui viitoarea ediţie a Întâlnirii.

imagine

În Exortaţia apostolică Familiaris consortio, Fericitul Ioan Paul al II-lea, menţiona: „Îngrijindu-se şi nutrind o gingaşă şi puternică afecţiune pentru orice copil care vine pe lume, Biserica îşi îndeplineşte o datorie fundamentală, căci este chemată să redescopere şi să arate în istorie pilda şi munca lui Cristos Domnul, care a voit să pună copilul în centru împărăţiei lui Dumnezeu: «Lăsaţi pe copii să vină la mine… căci a unora ca acestora aparţine împărăţia lui Dumnezeu».

Primirea, iubirea, stima, angajarea multiplă şi unitară – materială, afectivă, educativă, spirituală – pentru oricare copil care vine pe lume vor trebui să constituie totdeauna o notă distinctivă, la care nu se poate renunţa, pentru creştini şi în special pentru familiile creştine. În felul acesta copiii, în timp ce vor putea creşte «în înţelepciune, în vârstă şi har înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor», vor aduce contribuţia lor preţioasă la edificarea comunităţii familiale şi pentru sfinţirea însăşi a părinţilor lor”.

Prima ediţie a Întâlnirii Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla a fost organizată în data de 9 iunie 2007, la sediul Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice din Cluj-Napoca şi de atunci organizarea a trecut rând pe rând prin protopopiatele Eparhiei (v. anexa – scurt istoric).

Biroul de presă
al Episcopiei de Cluj-Gherla

Pentru detalii şi informaţii:
Pr. Cristian Goia,
Coordonatorul Departamentului pentru tineret – tel. 0729884887
Raluca Fernea,
Preşdinte ASTRU Cluj – tel. 0740420210

* * *

imagineEDIŢIILE ÎNTÂLNIRII COPIILOR DIN
EPARHIA DE CLUJ-GHERLA

Editia I
9 iunie 2007, Cluj Napoca
Tema: Isus – prietenul copiilor
Participanţi (copii, însoţitori şi animatori): 456

Ediţia II
7 iunie 2008, Beclean
Tema: Isus ne iubeşte pe fiecare
Participanţi (copii, însoţitori şi animatori): 657

Ediţia III
23 mai 2009, Sângeorz Băi
Tema: Isus e bucuria mea
Participanţi (copii, însoţitori şi animatori): 762

Ediţia IV
29 mai 2010, Bistriţa
Tema: Haideţi copii la Maria!
Participanţi (copii, însoţitori şi animatori): 911

Ediţia V
28 mai 2011, Floreşti
Tema: Isus iubeşte familia mea

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *