Campus în parohia „Sf. Fecioară Maria” Grigorescu

publicat la 10 septembrie 2011 în Ştiri

Unul dintre ultimele campusuri estivale susţinute de ASTRU în această vară a fost cel organizat în parohia greco-catolică Sfântă Fecioară Maria din Grigorescu. Prima zi a fost cea în care cei 19 participanţi au făcut cunoştinţă şi au început să închege grupul. Bansurile cu care preşedintele ASTRU, Raluca Fernea, şi animatoarea Baciu Anda i-au ajutat pe copii să se trezească au fost atât de îndrăgite, încât până şi în ultima zi copiii mai doreau să le mai facă o dată.

Cateheza ţinută de părintele paroh Popa Marius a fost una specială pentru copii, care la terminarea acesteia au început să reprezinte printr-un desen parabola semănătorului. Numeroasele ateliere organizate în cea de a doua parte a zilei i-au derutat pe aceşti copii, neştiind ce să aleagă, fiind pasionaţi de toate activităţile prezentate. Dintre aceste ateliere menţionez confecţionarea de cercei, broşe, brăţări şi suporturi de lumânări. Ziua s-a încheiat cu o Liturghie ţinută de părintele Popa Marius.

imagine

A doua zi a fost una însorită, în care programul a putut să se desfăşoare aşa cum a fost gândit de către animatori. Dimineaţa a început cu o rugăciune urmată de jocuri, activităţile propuse de broşura campusurilor estivale din acest an şi cateheza ţinută tot de părintele paroh. După-masa i-a aşteptat pe cei 24 de participanţi cu un joc de tipul căutătorii de comori. Fiecare echipă a fost nevoită să treacă 5 probe, plus întrebările vrăjitorului pentru a află unde se află următoarea probă. După premierea echipei câştigătoare, copiii împreună cu animatorii au participat la Liturghia de la ora 17.00.

imagine

Cea de a treia zi a acestui campus a început cu Liturghia de la ora 9.00, celebrată în cadrul sărbătorii Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Prin intermediul predicii, părintele a încercat să le prezinte copiilor şi o parte din cateheză care trebuia ţinută în acea zi. După Sfânta Liturghie, copiii au pornit la drum, însoţiţi fiind de animatori, spre Muzeul Etnografic al Transilvaniei Romulus Vuia, unde ghidul le-a prezentat o parte a parcului şi le-a răspuns la întrebări. Întorşi înapoi la biserică, copii au participat la cateheza ţinută de seminaristul şi animatorul Mihai Moruţan, iar apoi animatorii Simionaş Mihaela şi Taloş Oana au pregătit atelierul de pictură. Mai apoi, copiii au participat la un concurs de desene pe asfalt, crearea de semene de carte şi alte jocuri.

imagine

Campusul s-a încheiat cu decernarea premiilor şi acordarea diplomelor de către secretara ASTRU Laura Sopon şi a părintelui paroh Popa Marius, în prezenţa părinţilor şi a credincioşilor veniţi la Liturghia de la ora 17.00. Mulţumim frumos ASTRU CLUJ pentru tot sprijinul acordat şi animatorilor: Raluca Fernea, Laura Sopon, Mihai Moruţan, Anda Baciu, Mihaela Sopon, Mihaela Simionaş şi Oana Taloş!

Paul Sopon

via Cluj.ASTRU.ro

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *