Deschiderea noului an universitar pentru învăţământul greco-catolic clujean

publicat la 5 octombrie 2011 în Ştiri

imagineLuni, 3 octombrie 2011, prin Sfânta Liturghie celebrată în capela Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, a fost deschis în mod solemn anul universitar 2011-2012. În cadrul jertfei liturgice, Mons. Mihai Todea, Vicar general eparhial, a transmis binecuvântarea Preasfinţiei Sale Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, pentru acest nou început de drum. La masa sfântului altar, alături de Mons. Todea, au concelebrat părinţii formatori din cadrul Seminarului Teologic şi părinţii profesori de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeş-Bolyai. Cadrele didactice, seminariştii şi studenţii Instituţiilor de învăţământ greco-catolic clujean prezenţi la celebrare s-au rugat pentru anul de studiu care a început, unindu-se în numele lui Isus şi astfel Domnul s-a făcut prezent în mijlocul lor.

În meditarea Evangheliei zilei, tinerii studenţi au fost călăuziţi de pr. formator Cristian Langa, care i-a încurajat şi îndemnat să îl urmeze pe Hristos, Cel care a spus ucenicilor Săi: „Voi nu sunteţi din lume, chiar dacă sunteţi în lume”. Părintele a explicat: „E o mare mângâiere acest verset pentru întărirea în mersul împotriva curentului. E mai uşor, fără îndoială, să te laşi dus de curentul apei şi mai anevoios, categoric, să lupţi împotriva curentului. Dacă urmezi curentul te îneci în marea lumii. Dacă mergi împotriva curentului, urcând cu opinteli pe cursul râului, te întâlneşti cu Izvorul tuturor bunurilor, cu Fericirea deplină. Şi voi aţi acceptat, mai conştient sau mai puţin, această provocare şi această chemare, în ciuda tuturor obiecţiilor, a părerilor contrare şi a preocupărilor pentru viitorul incert”.

„Chiar dacă avem de combătut în noi aceleaşi greşeli, este important să ne opunem abrutizării sufletului, indiferenţei care se resemnează faptului că ‘aşa suntem făcuţi’. Şi aţi făcut bine apucând această cale. ‘Căci oamenii vor avea totdeauna nevoie de Dumnezeu, chiar în epoca domniei tehnologice a lumii şi a globalizării: nevoie de Dumnezeul arătat în Isus Cristos, cel care ne-a permis să fim astăzi împreună, în Biserica Sa, spre a învăţa de la El şi prin El viaţa adevărată şi pentru a păstra şi a face rodnice criteriile adevăratei umanităţi. Acolo unde omul nu îl mai percepe pe Dumnezeu, viaţa devine goală, totul devine insuficient’ (Scrisoarea Papei către seminarişti la încheierea Anului Preoţiei, 18 octombrie 2010)”.

Pornind de la mesajul evanghelic al zilei, din Evanghelia lui Luca 6,24-30, pr. Langa a dat studenţilor câteva îndrumări pentru noul an universitar, îndemnându-i mai ales să respecte în orice împrejurare porunca iubirii: „Un cuvânt al Evangheliei de astăzi, adesea prea necorespunzător înţeles şi prea lesne evitat, este: Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt. Un înţeles mai rar amintit este: arată că poţi încasa, suporta, primi mai mult decât poate el da, lovi. Povestea tata (nn. – pr. Tertulian Langa, mărturisitor al credinţei) de un episod în închisoare, când miliţianul a descoperit pe pereţii carcerei scrijelite printre cuiele sârmei ghimpate: ‘Nu ne puteţi voi chinui cât putem noi suferi’, semnat ‘Seneca’, descoperire care l-a constrâns pe miliţian la deschiderea unei anchete pentru identificarea… ‘banditului Seneca'”.

„Pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa – că indiferent de ce te-ar lipsi, nu este în stare să te sărăcească, cele ce sunt de preţ şi importante pentru tine nu sunt la îndemâna lui, la cheremul lui, la furtul lui… Cine ne va separa de iubirea lui Cristos? Care este cea mai mare dintre porunci? De ce aduc în discuţie această întrebare, de ce interesează să o reamintim acum, în acest cadru şi în acest moment specific? Pentru că numai în lumina ei, a acestei porunci – de a iubi pe Dumnezeu cu toată puterea şi mintea şi inima -, sunt şanse de a putea trăi unitar şi armonios aspectele ce îşi dau întâlnire în pregătirea şi formarea unui student, în speţă la teologie. Spunea Sf. Augustin: dacă taci, taci din dragoste; dacă vorbeşti, vorbeşte din dragoste; dacă mustri, mustră din dragoste, dacă ierţi, iartă din dragoste. Parafrazându-l, aş spune: dacă studiezi, nu o fă fără dragoste; dacă asculţi profesorul/studentul, nu o fă fără dragoste; dacă meditezi şi repeţi, nu o fă fără dragoste, dacă te rogi, nu o fă fără dragoste. Căci toate acestea, când lipseşte dragostea din motivaţia cu care sunt făcute, se simt”.

„Credinţa creştină are o şi dimensiune raţională şi intelectuală, esenţială. Fără această dimensiune, credinţa nu ar fi ea însăşi. Studiaţi, aplicaţi-vă raţional şi intelectual, cu dăruire şi cu dragoste. Dragostea pe care am invocat-o are două direcţii: una, spre Dumnezeu, căci nu se poate vorbi despre El fără a-L cunoaşte şi iubi, şi o alta spre oamenii care aşteaptă de la noi, în noi, răspuns la multele întrebări ale vieţii. Nu este vorba doar de a învăţa lucrurile evident utile, ci de a cunoaşte şi înţelege structura internă a credinţei în întregimea ei, astfel încât să poată deveni răspuns la întrebările oamenilor, oameni care se schimbă, din punct de vedere exterior, din generaţie în generaţie, rămânând în fond, totuşi, aceiaşi”.

„Este importantă, ca atare, cunoaşterea profundă a Sfintei Scripturi, cu Vechiul şi Noul Testament. (…) E importantă cunoaşterea Părinţilor Bisericii şi a marilor Concilii, în care Biserica a asimilat, reflectând şi crezând, afirmaţiile esenţiale ale Scripturii. Nu mai trebuie menţionată importanţa cunoaşterii chestiunilor esenţiale ale teologiei morale şi ale doctrinei sociale catolice. Nu doresc acum să fac o listă completă a celor importante, dar vreau să repet: nu studiaţi fără dragoste teologia, ca să puteţi ancora teologia în comunitatea vie Bisericii. Fără Biserica credincioasă, care crede, teologia încetează să mai fie ea însăşi şi devine un ansamblu de diferite discipline fără unitate interioară”.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *