Comoara ascunsă de lângă tine

publicat la 29 noiembrie 2011 în Ştiri

Ţara Lăpuşului este o părticică a Ardealului plină de secrete şi enigme. Dacă ai destul curaj şi un strop de imaginaţie pe care să le iei cu tine când porneşti la drum, toate aceste comori ţi se dezvăluie cu o fermecătoare nonşalanţă. Prin urmare, nu uita să iei cu tine măcar un manuscris al poemelor pe care le-ai scris la optsprezece ani atunci când treci prin Târgu Lăpuş, fiindcă vei afla cu încântare că aici îşi are sediul cea mai mare editură din Transilvania care este într-o permanentă căutare de talente şi valori.

Editura „Galaxia Gutenberg” a fost înfiinţată în anul 2001, ca răspuns la nevoia de carte religioasă de calitate. În lucrări filosofice sau teologice, în comentarii sau dezbateri de idei, în eseuri sau jurnale, în enciclopedii sau tratate de istorie, în predici sau lucrări academice, marii teologi ai spiritualităţii apusene şi autohtone au fost redescoperiţi sau prezentaţi pentru prima oară cititorului român.

În cadrul Târgului Gaudeamus 2011, editura lăpuşană a susţinut un maraton de lansări de carte, ce s-a bucurat de prezenţa cremei intelectualităţii catolice bucureştene printre care amintim: Nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, ES Mons. Francisco-Javier Lozano, Arhiepiscop titular de Penafiel; IPS dr. Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti; Episcopul Vicar greco-catolic de Bucureşti, Excelenţa Sa Mihai Frăţilă; Francisca Băltăceanu (biblist, specialist în limba şi literatura clasică); Monica Broşteanu (biblist, specialist în limba şi literatura clasică); asist. univ. Tereza-Brînduşa Palade; prof. dr. msc. Alexandru Vladimir Ciurea – neurochirurg de renume mondial; pr. prof. dr. Ioan Mitrofan; cercetătorul Emanuel Cosmovici ş.a.m.d.

Vineri, 25 noiembrie, s-a vorbit de nocivitatea în alimentele de bază (Probleme de nocivitate în alimentele uzuale – de prof. Alexandru Ciurea şi Filip Vladimir Edu), apoi şcoala greacă de filozofie, cu Socrate, Platon şi Alcibiade, a fost reconsiderată şi reinterpretată de invitaţii asist. univ. Tereza-Brînduşa Palade, la lansarea volumului: Adevărul lui Alcibiad: despre adevăr, iubire şi fragilitate umană în filozofia greacă.

Punctul culminant al târgului de carte a fost marcat de evenimentele de sâmbătă, 26 noiembrie, după-amiaza, când pr. Silviu Hodiş, directorul editurii Galaxia Gutenberg şi maestru de ceremonii, ne-a introdus în atmosfera diafană a unui veritabil banchet spiritual. Episcopul Vicar greco-catolic de Bucureşti, Excelenţa Sa Mihai Frăţilă, a făcut prezentarea cărţii radiografie Jurnalul unui preot exorcist – a pr. Rene Chenesseau (cu o introducere a pr. Gabriel Amorth – exorcistul Vaticanului), accentuând pe puterea rugăciunii şi pe modelul sfinţilor contemporani în lupta cu răul, prezent în lume sub forme mai mult sau mai puţin violente. Pe importanţa diagnosticării corecte a cazurilor de demonizare, pe colaborarea dintre duhovnic şi psiholog şi pe stringenţa apelării la Biserică şi la Dumnezeu în situaţiile de acest gen a pus accentul pr. prof. dr. Ioan Mitrofan, de la Institutul teologic greco-catolic „Buna Vestire” din Blaj, în acelaşi context.

Domnul Emanuel Cosmovici – cercetător – a dat startul celui de-al doilea eveniment de amploare: prezentarea cărţii document Monseniorul, amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, scrisă şi trăită de Horia Cosmovici. Prof. Francisca Băltăceanu şi ES Mihai Frăţilă, la invitaţia IPS Ioan Robu, au desăvârşit portretul de sfânt al Monseniorului Vladimir Ghika. Născut în ziua de Crăciun a anului 1873, la Constantinopol (astăzi Istanbul – Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei). A fost preot, confesor, director spiritual, conferenţiar, om de ştiinţă, diplomat, activitatea lui desfăşurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filozofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti, ocultişti, homosexuali şi prostituate.

Al treilea eveniment de calibru a fost discuţia pornită în jurul cărţii Drum a Sf. Josemaria Escriva – cel care a fost fondatorul Opus Dei, canonizat în 2002 de Papa Ioan Paul al II-lea -, de către pr. Manuel G. Madariaga, cel care s-a îngrijit de apariţia cărţii. La finalul lansărilor, înaltul oaspete din partea Vaticanului, ES Nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, Mons. Francisco-Javier Lozano, a primit din partea pr. Silviu Hodiş o icoană maramureşeană pictată pe sticlă, veche de câteva sute de ani, pentru ca tradiţia veritabilă a Ardealului să îşi răspândească mireasma, bogăţia simbolurilor şi armonia culorilor şi din camerele de oaspeţi ale Nunţiaturii din Bucureşti.

Nu uitaţi că fiecare comoară trebuie mai întâi căutată şi că fiecare carte este un univers ce trebuie descoperit.

www.galaxiagutenberg.ro
EDITURA GALAXIA GUTENBERG
DE ZECE ANI CU VOI ŞI PENTRU VOI!

Laurian Moldovan – redactor

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *