Primiri în Reuniunea Mariană a Eparhiei de Cluj-Gherla

publicat la 21 martie 2012 în Ştiri

imagineLuni, 19 martie 2012, a fost o zi de mare bucurie pentru comunitatea greco-catolică din Ţentea: în ziua sărbătorii „Sfântului Iosif”, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost reînfiinţată Reuniunea Mariană. Ţentea avea în 1940 aproximativ 600 locuitori (azi fiind doar 136), dintre credincioşii greco-catolici 40 fiind membri în Reuniunea Mariană – unul fiind încă în viaţă, la 90 de ani. Înaintaşii, dar şi spiritul nepreţuit de rugăciune în comun din comunitate, a făcut ca 24 din cei 50 de credincioşi ai parohiei să reînfiinţeze Reuniunea Mariană în parohie.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către pr. Mihai Kiss, asistent spiritual al Reuniunii Mariane din Eparhia de Cluj-Gherla, împreună cu pr. Vasile Sabo, parohul parohiei „Naşterea Maicii Domnului” din Ţentea, A fost prezentă preşedinta Reuniunii Mariane eparhiale, prof. univ. dr. Monica Culea. În atmosfera de înălţare spirituală şi profundă emoţie, s-a reînfiinţat în parohia Ţentea Reuniunea Mariană cu titulatura Buna-Vestire, o asociaţie prin care credincioşii vor să se încredinţeze ocrotirii Maicii Sfinte şi îşi propun o viaţă mai intensă de rugăciune şi apostolat. Printr-un ceremonial solemn desfăşurat la sfârşitul celebrării liturgice, 24 de credincioşi ai parohiei s-au consfinţit Preasfintei Fecioare Maria. Ei au semnat angajamentele şi au primit din partea asistentului spiritual eparhial şi a preşedintei Reuniunii Mariane eparhiale însemnele – sfinţite în cadrul ceremoniei – de apartenentă la asociaţie: medalia miraculoasă, eşarfa albastră şi o diplomă de membru,

La finalul ceremoniei de primire a celor 21 marianiste şi 3 marianişti, printre care şi pr. paroh Vasile Sabo, pr. Mihai Kiss a dorit să mulţumească tuturor acestor persoane, care au păşit pe drumul sfinţeniei, intrând în Reuniunea Mariană, urmând-o pe Preasfânta Fecioara Maria. Tezaurul de rugăciune pe care oastea Reuniunii Mariane îl aduce este de mare preţ pentru Biserică. Preşedinta Reuniunii Mariane eparhiale, Monica Culea, a mulţumit lui Dumnezeu pentru „momentul de mare bucurie, în cer şi pe pământ, cu ocazia apariţiei a 24 flori în Grădina Maicii Domnului”. Le-a urat tărie în credinţă, putere de rugăciune pentru toţi, mai ales pentru sufletele din Purgator. A subliniat că alături de îndatoririle de bun creştin, de model pentru ceilalţi, există multe haruri pe care le vor primi. La sărbătorile mariane pot primii indulgenţă plenară dacă se roagă la intenţia Papei şi sunt în statul harului sfinţitor.

Subliniind locul deosebit pe care îl ocupă Preacurata Fecioara Maria în opera mântuirii şi faptul că ne-a adoptat ca fii alături de Isus, Monica Culea a menţionat rolul Reuniunii Mariane de a promova o viaţă creştină mai intensă sub ocrotirea Mariei. „În Reuniunea Mariana totul este sub ocrotirea deosebită a Preasfintei Fecioare Maria. Este o familie a ei. Ea este Mama, Modelul, Mijlocitoarea şi Ocrotitoarea. Noi ne străduim să o cunoaştem, să o iubim, să îi imităm virtuţile. Maria este calea cea mai scurtă, mai uşoară, mai sigură pentru noi de a ajunge la Cristos, la mântuire.” A amintit că în Eparhia de Cluj-Gherla Reuniunea Mariană a fiinţat din 1903, iar Episcopul martir Ioan Suciu considera că „Reuniunile Mariane sunt stâlpii pe care se sprijină societatea”. La final a împărţit tuturor celor prezenţi pliante despre Reuniunea Mariană, cuprinzând obligaţiile marianiştilor: întrunirea lunară , rugăciunea rozariului, viaţă creştină după modelul Preasfintei Fecioare.

A urmat cuvântul parohului, pr. Vasile Sabo, model pentru enoriaşi, care a subliniat importanţa tuturor rugăciunilor făcute în comun, alături de participarea la sfânta liturghie şi cuminecare. La final, pr. Mihai Kiss i-a binecuvântat cu mir sfinţit pe toţi cei prezenţi în biserică. Ceremonia s-a sfârşit cu intonarea imnului marian „Sub steagul tău, Marie” şi a altor cântece mariane. La final, unul dintre cantori s-a apropiat de preşedinta Reuniunii Mariane eparhiale, i-a mulţumit şi şi-a exprimat dorinţa ca la următoarea vizită să fie şi el primit în Reuniunea Mariană. Vor fi atunci marianişti jumătate din credincioşii din parohie.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *