Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca

publicat la 26 martie 2012 în Ştiri

În Sărbătoarea Bunei Vestiri, duminică, 25 martie 2012, când Preasfânta Fecioara Maria a spus „DA” planului lui Dumnezeu, comunitatea Surorilor Baziliene din România a avut marea bucurie de a sărbători depunerea voturilor perpetue (pe viaţă) de către sora Maximiliana – Viorica Santa. Ceremonia depunerii voturilor a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la Mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca.

Maica Valentina, Superioara Provinciei „Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria” din România, a Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, referindu-se la acest moment de sărbătoare din viaţa comunităţii, a spus cu bucurie: „Sora Maximiliana, după modelul Sfintei Fecioare a răspuns cu generozitate slujirii lui Dumnezeu până la moarte, prin ‘DA’-ul ei, îmbrăţişând cu bucurie planul pe care Dumnezeu îl are în viaţa ei. Dăruindu-se lui Dumnezeu, dar şi slujirii aproapelui, sora Maximiliana, păşeşte îndeaproape pe urmele lui Isus, purtând Cuvântul lui Dumnezeu tuturor celor pe care îi întâlneşte în drumul slujirii. Prin viaţa ei de slujire şi sacrificiu, ea va fi o nouă lumină în lumea de azi, şi, purtătoarea lui Cristos în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Sorei Maximiliana toate harurile de care are nevoie, pentru o slujire rodnică şi cu bucurie!”

Cu acest binecuvântat prilej, în biserica Mănăstirii Baziliene din cart. Gheorgheni, s-au unit în rugăciune, pr. capelan Marius Furtună, pr. Florian Virgil, cel care asistă şi îndrumă surorile pe parcursul vieţii lor spirituale, pr. Laurean Daboc, noul protoegumen al Provinciei Baziliene a „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din România şi părinţi bazilieni, părinţii franciscani Budău Augustin de la Oradea şi Lucaci Daniel din Luizi-Călugăra, jud. Bacău, preoţi din Eparhia de Maramureş şi din Eparhia de Cluj-Gherla. De asemenea, au participat un mare număr de surori, familia şi rudele Sorei Maximiliana şi mulţi credincioşi.

„Bucură-te Fecioară Preacurată, bucură-te, Mireasă nenuntită, bucură-te Maica vieţii, bucură-te mireasă, pururea Fecioară!” şi-a început PS Florentin predica la Mărita Sărbătoare a Bunei Vestiri a Arhanghelului Gabriel la Preasfânta Fecioară Maria, din care cităm: „Sărbătoarea Bunei Vestiri este una dintre puţinele sărbători care cade în timpul de pregătire pentru Mărita Sărbătoare a Învierii Domnului şi, poate nu întâmplător, pentru că Bunavestire este, prin excelenţă, Sărbătoarea vieţii, pregătindu-ne pentru momentul Învierii, care este centrul credinţei noastre şi izvorul vieţii noastre. De aceea, această duminică, deşi a Postului Mare, este o duminică de sărbătoare, o duminică pe care o dedicăm vieţii, mai cu seamă că această duminică şi pe plan internaţional este o duminică dedicată vieţii. Viaţa este cel mai minunat, cel mai mare, cel mai important şi cel mai preţios dar pe care omul îl primeşte de la Dumnezeu.”

Preasfinţia Sa s-a referit apoi de la Cartea Genezei, când „Dumnezeu suflă în nările lui Adam acea suflare de viaţă prin care trupul plăsmuit din argila pământului, prinde viaţă” şi apoi „Dumnezeu îl adoarme pe Adam şi din coasta lui, fără să-i ceară consimţământul, o creează pe Eva, al cărei nume înseamnă ‘Izvorul vieţii’, pentru că de la ea a pornit viaţa umană. Dar tot de la Eva a pornit şi izvorul morţii, prin păcatul săvârşit”. „Prin antiteză cu acest moment al Cărţii Genezei este fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat astăzi, de la Luca, cap I., când Arhanghelul Gabriel coboară din înaltul cerului – este trimisul pe care Preasfânta Fecioară Maria îl primeşte şi care îi aduce vestea că va deveni cu adevărat Izvorul Vieţii, Maica Vieţii, prin adumbrirea Spiritului Sfânt cel de viaţă dătător. Dacă pe Adam Dumnezeu îl adoarme şi nu îi cere consimţământul, acum, la Buna Vestire, în faţa Fecioarei Maria, Îngerul face închinare şi cere consimţământul: după ce îi spune ‘Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei’, îi dezvăluie Mariei planul pe care Dumnezeu îl are cu ea, şi anume că ea va fi Maica Mântuitorului, ea va fi şi va rămâne ‘Binecuvântată între femei’.”

„Ne bucurăm”, a continuat Preasfinţia Sa, „pentru că astăzi Preasfânta Fecioară Maria, prin cuvintele ‘Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!’, primeşte darul Spiritului Sfânt şi se consacră cu totul lui Dumnezeu, chiar dacă misterul care se petrece în ea, nu îl înţelege. Ne bucurăm astăzi nu numai cu Biserica, dar şi cu Surorile Ordinului ‘Sfântului Vasile cel Mare’, pentru că, astăzi, prin depunerea voturilor perpetue în faţa Bisericii, Sora Maximiliana a răspuns precum Fecioara Maria. Poate multă lume se întreabă cum poate fi o soră izvor de viaţă: poate, dacă întemeia o familie şi avea mulţi copii, atunci ar putea spune ‘sunt izvor de viaţă’. Dar, Sfântul Ambrozie spune: ‘atunci când împlinim cuvântul lui Dumnezeu şi când îl trăim, prin viaţa noastră, suntem izvor de viaţă, aşa cum a fost Preasfânta Fecioară Maria’. De aceea, astăzi, în acest Ordin călugăresc va izvorî un nou izvor de viaţă – sora Maximiliana care va deveni ‘viaţă’, prin respectarea voturilor călugăreşti, al sărăciei, al castităţii şi al ascultării. Iată cum astăzi Biserica se îmbogăţeşte cu un nou izvor de viaţă – este un motiv de bucurie pentru fiecare dintre noi şi desigur, în primul rând pentru aceia care au îndrumat-o să devină Mireasa lui Hristos.”

Într-o zi în care este celebrată viaţa, Ierarhul de Cluj-Gherla a cerut în mod special să fie ocrotit marele dar al vieţii: „În primul rând să ocrotim viaţa, să o lăsăm să izvorască aşa cum primăvara izvorăsc muguri şi flori, la fel să lăsăm să izvorască marele dar al vieţii”. Pr. Marius Furtună a încheiat mulţumind bunului Dumnezeu pentru ziua de sărbătoare. Totodată, a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin care a fost în mijlocul credincioşilor, tuturor preoţilor prezenţi la celebrare, diaconului Georgel Manea, care în curând va fi hirotonit preot, chemând la rugăciune pentru ca Mănăstirea „Sfânta Macrina” să fie în continuare o oază de spiritualitate. În încheiere, o mulţumire specială a fost adresată şi de către Episcopul eparhial Surorilor Baziliene, în mod particular comunităţii din Cluj-Napoca, pentru viaţa lor de rugăciune, pentru apostolatul lor, păstrând idealul vieţii în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, izvorâte dintr-o credinţă vie şi puternică.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *