Anunţ: Relicva Sfintei Rita, «Sfânta cazurilor imposibile», va fi venerată şi la Cluj

publicat la 11 iulie 2012 în Ştiri

clip_image002În perioada 12-13 iulie 2012, relicvariul conţinând un os din încheietura mâinii drepte a Sfintei Rita va fi la Cluj-Napoca, fiind adus, pentru a doua oară, de la Cascia-Italia, unde odihneşte trupul Sfintei, întreg, neafectat de cei peste 500 de ani scurşi de la moartea sa.

„România este prima ţară care a avut privilegiul de a primi moaştele Sfintei Rita, încă de anul trecut, în Eparhiile greco-catolice din ţară. Anul acesta, la cererea a numeroşi credincioşi, am obţinut din nou relicvariul pentru 45 de zile şi prin acest pelerinaj îndeplinesc făgăduinţa dată Sfintei, de a o face cunoscută «tuturor celor ce sunt în nevoi»” – a explicat pr. Marian Stoicănescu, iniţiatorul şi coordonatorul acestui pelerinaj.

Joi, 12 iulie 2012, la ora 16.30, moaştele Sfintei Rita vor fi primite în biserica „Sfânta Fecioară Maria” din Cartierul Grigorescu (B-dul 1 Decembrie 1918), Cluj-Napoca, unde vor rămâne până a doua zi la ora 14.00.

Pe toată durata prezenţei moaştelor, se va desfăşura un program de rugăciune coordonat de preoţii parohi, pr. Marius Popa şi pr. Iosif Popa (v. afişul). Peste noapte credincioşii vor putea petrece, în biserică, un timp de rugăciune în tăcere.

Vizita moaştelor Sfintei Rita pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla a început printr-un prim popas la biserica „Bunavestire” din Bistriţa, în zilele de 6, 7 şi 8 iulie, urmând ca, în 9-10 iulie să se afle la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Valea Secerului-Feldru. Pelerinajul moaştelor a continuat la Dej, de unde urmează să fie aduse la Cluj-Napoca. În 13 iulie relicvariul va porni spre Târgu-Lăpuş, unde va fi primit la biserica cu hramul „Buna Vestire”.

Preoţii, împreună cu credincioşi de mai multe confesiuni creştine, mai ales cei aflaţi în nevoi şi necazuri, vor invoca mijlocirea Sfintei care şi-a urmat cu iubire, nu din obligaţie, viaţa ce i-a fost dată, cu toate suferinţele de soţie a unui bărbat violent, apoi de văduvă care şi-a îngropat cei doi copii şi, în final, de călugăriţă, care, acceptând voia lui Dumnezeu, a purtat pe fruntea ei, vreme de 15 ani, rana unui spin din coroana lui Hristos.

Datorită minunilor care s-au făcut pentru mulţi credincioşi ce au cerut mijlocirea ei în cazuri disperate, aparent fără speranţă, Sfânta Rita a fost numită: „Sfânta imposibilitatilor”.

V.S. – DIRMM

Contact:
– pr. Marius Popa, paroh bis. Grigorescu, Cluj-Napoca – 0723-155672

Biografia Sf. Rita

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *