Seară Ecumenică de Rugăciune în Capela Sf. Iosif din Cluj

publicat la 22 ianuarie 2013 în Ştiri

Ca în fiecare an, cu ocazia Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla a avut loc o Seară de Rugăciune Ecumenică, la care, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a invitat reprezentanţii Bisericilor şi confesiunilor creştine din Cluj-Napoca. Astfel, în după-masa zilei de luni, 21 ianuarie 2013, în Capela „Sfântul Iosif” din piaţa Cipariu s-au întâlnit credincioşi ai Bisericilor Ortodoxă, Unitariană, Romano-Catolică, Greco-Catolică, Reformată, Penticostală şi Biserica Apostolică „Darul Vieţii”.

Un prilej de bucurie a fost prezenţa, între invitaţi, a doi întâi-stătători ai Bisericilor locale: Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ, Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Excelenţa Sa, Balint Ferenc, Episcopul Bisericii Unitariene din Transilvania, acest semn de comuniune constituind un pas înainte pe drumul spre pace şi unitate între Biserici.

Reprezentaţii confesiunilor creştine au intrat în capela plină de credincioşi în procesiune. PS Florentin a deschis întâlnirea printr-un cuvânt de bun-venit adresat în mod particular oaspeţilor de diferite confesiuni, autorităţilor locale, dar şi tuturor credincioşilor, persoanelor consacrate, preoţilor prezenţi. A început apoi rugăciunea Vecerniei. După lectura textului din Sfânta Scriptură ales pentru Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din acest an (Miheia 6,6-8), Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ a fost invitat să adreseze celor prezenţi câteva cuvinte.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit a pornit de la cuvântul Mântuitorului din „marea rugăciune arhierească” din Evanghelia după Ioan, în care, adresându-se Tatălui, Domnul Isus Hristos îi cere: «fie ca cei ce vor crede în Mine să fie una, cum Eu cu Tine una suntem». Din nefericire, păcatul fiind în lume, nu peste multă vreme au apărut dezbinări. Înaltpreasfinţia Sa a dat în continuare exemplul unui preot „de mare vocaţie”, care a trăit în perioada interbelică, pr. Toma Chiricuţă, care a condus revista „Fântâna Darurilor”. „Datorită credinţei sale şi el a făcut parte dintre clericii închişi de regimul comunist. În revista lui, şi-a imaginat că se află în faţa Ieslei din Bethleem şi vede bucuria păstorilor, a celor trei crai şi vede pe Mântuitorul învăluindu-i într-o privire plină de dragoste. Peste aproape 2000 de ani, se vede iar în faţa Mântuitorului – de data aceasta cei ce credeau nu mai încap în peşteră; vin şi cei trei reprezentanţi ai Bisericilor, cel catolic, ortodox şi protestant. Toţi au venit să-i aducă Mântuitorului daruri, dar, Mântuitorul nu-i privea cu drag, pentru că ei nu mai erau una. Şi zice părintele în concluzie: «atunci când din nou vom fi una, Mântuitorul ne va privi din nou cu drag». Înţelegem de ce suntem chemaţi la rugăciune pentru unitatea creştinilor – pentru că Domnul Hristos acest lucru l-a spus în marea rugăciune arhierească dinainte de Patimile Sale. Facem această rugăciune pentru că nădăjduim ca să se întâmple minunea, iar dacă nu va fi în timpul vieţii noastre, oricum până la Parusie, tot se va întâmpla.”

În continuare a fost invitat la cuvânt Excelenţa Sa Balint Ferenc, Episcopul Bisericii Unitariene din Transilvania care a început prin cuvintele: „Îmi face o deosebită plăcere să particip la această seară ecumenică de rugăciune pentru unitatea creştinilor, o nouă ocazie pentru noi, toţi, să realizăm că suntem copiii lui Dumnezeu şi fraţi întru credinţă. Oamenii de seamă a bătrânului nostru continent şi-au propus ca ţel unitatea europeană şi ultimele decenii vorbesc despre încercările lor de a-şi făuri ţelul. Unitatea în diversitate este un concept ideal spre care năzuieşte nu numai comunitatea europeană, ci şi comunitatea creştină, o comunitate a cărei istorie, cu bune şi rele, vorbeşte despre dorinţa omului de a trăi în lumina harului dumnezeiesc, de a trăi în pace şi înţelegere cu semenii săi. Învăţăturile lui Isus, pildele şi faptele înaintaşilor noştrii ne arată calea pe care trebuie să o urmăm şi totuşi puţini sunt cei care o urmează. Aceste întâlniri ecumenice sunt o posibilitate excepţională de a vedea dincolo de aparenţe, de a ne cunoaşte, de a ne uni glasul în rugăciune şi dragoste frăţească.” Excelenţa Sa a încheiat printr-un îndemn: „Astăzi mai mult ca niciodată avem nevoie de mărturiile de credinţă ale creştinilor prin rugăciuni şi fapte, avem nevoie să arătăm Comunităţii Europene şi nu numai, că unitatea creştinilor poate fi o realitate viabilă, demnă de urmat”.

Slujba Vecerniei a fost celebrată în continuare de către Ierarhul de Cluj-Gherla şi pr. rector Călin Bot împreună cu studenţii Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”. La încheierea celebrării, pr. Daniel Avram, consilier cu probleme de mass-media şi ecumenism a invitat, pe rând, fiecare invitat, la microfon, pentru a transmite mesajul Bisericii pe care o reprezintă.

Biserica Romano-Catolică a fost reprezentată de pr. Vereş Stelian, din protopopiatul Cluj-Dăbâca, care şi-a început alocuţiunea reamintind tema Octavei şi de la întrebarea: «ce plan ai, Doamne, cu noi, ce aştepţi de la noi?» urmată de răspunsul Profetului Miheia: „Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire, şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” „Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, să prezentăm, astăzi, împreună, rugăciunile noastre lui Hristos, pentru ca Duhul Sfânt să schimbe inimile tuturor şi să îndepărteze orgoliile, luminând paşii noştri unii către ceilalţi şi către acea poartă divină a Împărăţiei pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o nouă. Este necesar ca, fiecare dintre noi, în primul rând să se îndrepte către Hristos care s-a făcut om şi a murit pentru noi”. Părintele a chemat la a privi cu alţi ochi viitorul omenirii, să înţelegem chemarea noului mileniu şi semnele timpurilor noi. „Să construim şi să realizăm o familie creştină adevărată, o singură Biserică, pentru că Bunul Dumnezeu este Unul, pentru că avem un singur botez şi avem o singură mamă care ne vrea uniţi în jurul Fiului ei.”

În continuare, dl. consilier Gyenge Ianos a adresat un cuvânt din partea Bisericii Reformate, în primul rând dorind să transmită salutul Eparhiei Reformate din Ardeal, a dlui Episcop Kató Béla. „Cu aceată ocazie salutăm această tradiţie a Bisericii Greco-Catolice din Cluj prin care dă curs ideii promovării unităţii tuturor creştinilor din întreaga lume, în speranţa de a găsi singura cale de mântuire, pe Domnul Isus Hristos. Viaţa creştinilor este un drum lung, care trebuie să se alăture sau chiar să se suprapună cu acel drum pe care ni l-a dat Domnul nostru. La urmarea drumului lui Dumnezeu au îndemnat prorocii, culminând cu Ioan Botezătorul care „propovăduia botezul pocăinţei prin iertarea păcatelor”. Peste puţin timp, vine Domnul Isus Hristos, care se prezintă «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa». El este Calea vie care arată direcţia precisă spre care să se îndrepte fiecare om”.

În continuare, pastorul Nicu Cristea de la Biserica Penticostală, a pornit tot de la cuvântul Prorocului Miheia: „Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului care mă cheamă la judecată? – acest lucru îl frământă pe orice om”. Citând în continuare din cuvintele Prorocilor, a subliniat faptul că omul nu poate să dea nimic din ceea ce posedă, pentru păcatele sale. „Ţi s-a arătat omule ce este bun şi ce cere Dumnul: când vom face ce este drept înaintea lui Dumnezeu, când vom iubi dumnezeieşte, când vom arăta milă faţă de semenul nostru după pilda Samariteanului, când vom umbla cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu va privi cu drag înspre noi şi mă rog ca Dumnezeu să ne ajute la aceasta”.

Prezbiterul Valentin Tartamuş de la Biserica Apostolică „Râul Vieţii” a subliniat, de asemenea, iertarea lui Dumnezeu, la care se face apel în textul Profetului Miheia, acea iertare care nu poate fi câştigată, nu poate fi cumpărată, ci doar primită ca dar, ca expresie a milostivirii lui Dumnezeu. Isus Hristos, care S-a adus pe Sine ca Jertfă, a plătit iertarea lui Dumnezeu. Iertarea a fost dată tuturor celor care ne-am asumat Jerfa Fiului lui Dumnezeu. Prin credinţă putem beneficia de iertarea lui Dumnezeu.

Între invitaţii serii a fost şi pr. Bodea Ioan, preot ortodox care de mulţi ani participă cu multă deschidere şi iubire creştină la serile ecumenice din cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitate organizate în Eparhia de Cluj-Gherla. Pornind de la versetul ales, pr. Bodea a subliniat ideea rostită de IPS Mitropolit Andrei, că unitatea este o certitudine, „unitatea se va face oricum, în primul rând ea se face în inima omului”. În cuvântul rostit, părintele a arătat ce poate însemna „O picătură de milă” – relatând din cartea cu acest titlu al cărei autor este un chirurg din Derby – Anglia, în care se arată puterea unui gest de milă aparent mic, dar cu urmări mari. Părintele a încheiat printr-un frumos poem despre iubire, despre puterea binefăcătoare, vindecătoare şi unificatoare a iubirii.

Luând cuvântul, gazda întâlnirii, PS Florentin, a arătat că „se cuvine să-I mulţumim Bunului Dumnezeu pentru această frumoasă seară de rugăciune, în care, pentru prima dată după anii 1990 am avut marea onoare de a găzdui, aici, în capela Sf. Iosif, la fundamentul Bisericii închinate Martirilor şi Mărturisitorilor pentru Unitatea Bisericii, două mari personalităţi ale oraşului nostru: Înalt Preasfinţia Sa Andrei Andreicuţ şi Excelenţa Sa Balint Ferenc. Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că atâţia ani am dorit să avem alături de prezenţa vrednicilor reprezentanţi ai confesiunilor din oraşul nostru şi pe înalţii reprezentanţi – capii Bisericilor locale. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile şi astăzi am avut acest mare har şi această mare bucurie şi le mulţumim înalţilor Ierarhi şi mulţumim tuturor reprezentanţulor Bisericilor surori care ne-au încântat auzul cu frumoasele cuvinte pline de spirit de iubire, de dăruire, de dorinţa unităţii.”

În încheiere Preasfinţia Sa Florentin i-a invitat pe toţi cei prezenţi să îşi dăruiască Semnul păcii, seara încheindu-se printr-o agapă fraternă, pregătită în Aula „Iuliu Hossu”.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *