A trecut la Domnul un ucenic al Cardinalului Iuliu Hossu – pr. Gheorghe Breharu, Vicar foraneu al Gherlei şi prelat papal

publicat la 22 februarie 2013 în Ştiri

imaginePreotul prof. Gheorghe Breharu, Vicar foraneu, protopop onorar şi prelat papal a fost condus pe ultimul drum la Gherla, joi, 21 februarie 2013, după o înălţătoare ceremonie de înmormântare, la care au participat PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, Mons. Mihai Todea, Vicar general, în jur de 30 de părinţi protopopi, consilieri, preoţi, diaconi, persoane consacrate, primarul mun. Gherla, personalităţi gherlene şi sute de credincioşi din Gherla şi din întreaga Eparhie.

În cadrul înmormântării, celebrată în capela greco-catolică din Gherla, pr. Alexandru Hruban, protopop de Gherla, a prezentat în câteva cuvinte viaţa şi personalitatea celui trecut la Domnul: pr. Gheorghe Breharu s-a născut la 28 aprilie 1918, în satul Petreşti, comuna Mintiu Gherlii, jud. Cluj, fiind al şaselea copil din cei şapte ai familiei. Clasele primare le-a făcut în satul natal iar clasele secundare, respectiv liceale, le-a făcut la Liceul „Petru Maior” din Gherla, terminând în anul 1938, când şi-a luat şi diploma de bacalaureat. Între anii 1938-1942 a urmat cursurile Academiei de Teologie din Cluj. Primind o bursă de merit, în perioada 1939-1941, a fost trimis la studii la Roma, unde a locuit în Colegiul „Pio Romeno”, fiind student al Institutului „De Propaganda Fide”. După ce a absolvit Academia Teologică, în anul 1942, s-a căsătorit cu Sofia Gavrilaş, fiică de preot, cu care a convieţuit 68 de ani şi cu care a avut un fiu.

În data de 8 martie 1942 a fost hirotonit diacon, la Cluj-Napoca, de către IPS Iuliu Hossu, întâiul Cardinal al neamului românesc. Între anii 1942-1944 a urmat cursurile la Facultatea de Litere, iar între 1944-1947, a urmat cursurile la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, unde şi-a luat licenţa cu cel mai înalt calificativ. După hirotonire (în anul 1947), a slujit o perioadă ca preot paroh în comuna Lujerdiu şi mai apoi, în Gherla. Din 3 ian. 1945, a funcţionat în învăţământ, până în anul pensionării, în 1980, educând şi crescând zeci de generaţii de elevi. Pentru că a refuzat cu vehemenţă trecerea la Biserica Ortodoxă, în anul 1952, a fost concentrat, ca un gest de penitenţă, la două luni de muncă grea pe şantierele fabricii Carbochim din Cluj. Cu toate că nu a fost membru de partid, nici chiar vechiul regim nu a putut să nu îi recunoască meritele, fiindu-i acordată „medalia muncii” şi apoi titlurile de „profesor fruntaş” şi „profesor emerit”.

A publicat numeroase lucrări, dintre cele mai importante fiind „Monografia oraşului Gherla”, „Monografia Preparandiei Gherla” şi ultima, în anul 2004, „Biserica Română-Unită, Greco-Catolică, din Gherla şi contribuţia sa la emanciparea social-culturală şi afirmarea naţională a poporului român”. După Revoluţia din decembrie 1989, pr. Breharu şi-a adus din plin contribuţia la reorganizarea Bisericii Române Unite cu Roma, Biserică pe care a slujit-o şi pe care nu a trădat-o niciodată. Datorită meritelor deosebite, a fost făcut Vicar foraneu greco-catolic. De asemenea, pentru activitatea sa, în anul 2003, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de prelat papal. În semn de recunoaştere a activităţii social-civice, pentru contribuţia remarcabilă adusă sporirii prestigiului învăţământului gherlean, dar şi pentru bogata activitate pe tărâm pastoral, la data de 14 sept. 2002, părintelui Breharu i-a fost conferit de către Primăria oraşului Gherla titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului.

A fost un om cu firea blândă, tenace, erudiţia şi cuvintele sale de învăţătură vor rămâne mereu în amintirea celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat. A avut o deosebită apreciere şi admiraţie faţă de Cardinalul Iuliu Hossu. În cuvintele rostite la căpătâiul pr. Gheorghe, atât de pr. Edmund Dujardi, cât şi de Preasfinţia Sa Florentin, a fost evocat exemplul tăriei în credinţă a înaintaşilor greco-catolici, exemplu dat cu elocvenţă şi de pr. Gheorghe. Îndemnul de a deveni, asemeni înaintaşilor noştri, mărturisitori ai credinţei, a caracterizat acest moment de despărţire de încă unul dintre stâlpii ce au susţinut şi susţin în continuare, de la dreapta Tatălui, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

„Iubiţi credincioşi ai primei capitale a Eparhiei noastre, Gherla”, a spus PS Florentin, „venim astăzi aici pentru a conduce pe ultimul drum pământesc pe unul dintre vrednicii noştri înaintaşi, un ‘pontifex’ putem spune, etimologic, o punte de legătură, un făcător de punţi între generaţiile strălucitoare ale anilor ’40 ai Bisericii Greco-Catolice şi noi, cei de astăzi. Un om trecut prin viaţă şi prin Şcolile Romei, cu demnitate primind acea strălucire a cărturarilor vremii care i-au dat şi fermitatea în credinţă şi bunul-simţ uman şi comportamentul exemplar al celui care a fost cu adevărat ‘un alt Hristos’ printre noi, preotul Gheorghe Breharu, prelat papal. A fost Vicar foraneu în această zonă a Gherlei, la umbra IPS Iuliu Hossu, marele mărturisitor al credinţei şi erou al neamului, care a cunoscut frontul în primul război mondial (fiind preot pe front), care a devenit apoi Întâiul Cardinal al Românilor, al cărui nume ar trebui să constituie şi astăzi un motiv de mândrie pentru noi.”

„La umbra acestui mare om al neamului românesc, al culturii româneşti, al spiritualităţii româneşti a crescut cel pe care astăzi îl conducem împreună spre locul unde trupul va rămâne cât este rânduit, căci sufletul este rânduit spre alte sfere, aşa cum ne învaţă credinţa noastră. Pr. Gheorghe a dovedit că la umbra Crucii nu cresc buruieni, el a crescut cu adevărat la umbra Crucii, cunoscând strălucirea Romei, dar cunoscând şi privaţiunile unei Biserici persecutate şi lipsite de drepturile ei legitime. Toate le-a făcut însă cu credinţă, fiind până la sfârşit credincios acelei devize pe care Cardinalul şi-o luase nu numai pentru sufletul său, dar o oferise cu bucurie şi celorlalţi ucenici ai săi: «Credinţa noastră este viaţa noastră» (…).”

„Se împlineşte exact o săptămână de când, la invitaţia pr. protopop Laurenţiu, mergeam, împreună cu Sfinţia Sa şi cu pr. Vasile, aici de faţă şi cu alţi preoţi, pentru a aduce un omagiu pr. Alexandru Nicula şi el prelat papal, la împlinirea centenarului vieţii: 100 de ani de viaţă. Şi profitând de această ocazie, pentru că ne aflam la Dej, am purces împreună cu ceilalţi şi la Spitalul Municipal, unde se afla pr. Gheorghe. Trebuie să ştiţi că s-a bucurat foarte mult când ne-a văzut şi primul lucru care mi l-a cerut, a fost să se spovedească, cum face un adevărat creştin. Apoi, la despărţire, printre multe alte cuvinte bogate în sens pe care ni le-a spus, a fost şi acela că poate nu ne vom mai vedea în această viaţă. Dumnezeu a rânduit să ne mai vedem o dată, în duminica trecută şi atunci ne-am întâlnit cu bucurie, cu emoţie şi, sigur, cu nădejdea unei întâlniri viitoare, dacă nu aici, pe pământ, dincolo, în cealaltă viaţă, în viaţa veşnică.”

„În timpul rugăciunii priveam spre buchetul de ghiocei care, inspirat, se află în mâinile încrucişate, am spune, în rugăciune, ale părintelui nostru Gheorghe, pentru că ghiocelul este semnul primăverii, este momentul în care viaţa învinge moartea. Ghiocelul este prima floare care străbate pojghiţa de gheaţă, zăpada care mai domneşte încă pe pământ, anunţând, tuturor, venirea anotimpului binecuvântat al florilor, primăvara. În mod asemănător, semnul ghiocelului pe care Părintele Vicar foraneu, protopop onorar, prelat papal, îl poartă, este pentru noi, semnul primăverii, semnul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci viaţa. Este ceea ce ne învaţă Mântuitorul Isus Hristos: ‘Cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi şi cel care trăieşte şi crede în Mine, nu va muri în veac’. În această credinţă a trăit şi a murit părintele nostru Gheorghe pe care astăzi îl conducem pe ultimul drum pământesc. Să nu ne fie ruşine de înaintaşii noştri, dimpotrivă, să ne cunoaştem istoria şi să o onorăm, urmându-le exemplul, este ceea ce ne învaţă Epistola către evrei, spunându-ne: ‘aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, aceia care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa’.”

În numele dascălilor gherleni, din rândurile cărora a făcut cu cinste parte şi pr. Gheorghe, d-na prof. Orza a rostit un emoţionant cuvânt, amintind erudiţia, dar şi modestia, credinţa, zâmbetul cald şi cucernicia părintelui Gheorghe: „dispare un «Patriarh al oraşului», o «enciclopedie» a timpurilor trecute”. Luând cuvântul, primarul mun. Gherla, dl. Marius Sabo, a amintit faptul că pr. Gheorghe, în anul 1997 a primit «Diploma de onoare» din partea Primăriei Gherla, urmând ca, în 29 august 2002 să primească titlul de cetăţean de onoare al Mun. Gherla. Urmare a „acestor două lucruri simple” dl. primar a dorit ca în acest moment, să rostească acest gând: „omagiile pe care azi i le aducem sunt nespus de limitate faţă de ceea ce Gheorghe Breharu a lăsat moştenire Gherlei şi oamenilor săi. Valorile pe care le-a cultivat în sufletele şi în minţile noastre, vor rămâne însă eterne. Ca primar al comunităţii gherlene îmi exprim sincerul regret pentru dispariţia dintre noi a prof. preot Gheorghe Breharu. Dumnezeu să-l odihnească!”

Blândeţe, smerenie, iubire, înaltă erudiţie, sunt calităţi ce l-au caracterizat şi vor rămâne în sufletele celor ce l-au cunoscut. „Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să îi strălucească lui, să se odihnească în pace prin mila lui Dumnezeu. Amin.”

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *