A doua reuniune a Biroului Pastoral pe 2014

publicat la 13 februarie 2014 în Ştiri

Astăzi, 13 februarie 2014, la sediul eparhial, a avut loc a doua şedinţă din acest an a Biroului Pastoral, condusă de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, alături de membrii de drept şi consultori, în total 21 de persoane. Amintim că în Eparhia de Cluj-Gherla, anul 2014 are ca temă "Parohia, şcoală a comuniunii". Acestei teme i-a fost dedicat un spaţiu mai amplu cu reflecţii cerute de la unii dintre membrii Biroului Pastoral.

imagine

Şedinţa a început cu momentul de rugăciune, după care pr. Ioan Mătieş, Vicar cu laicii, a dat citire capitolului "Chemarea noastră la Fericire" din Catehismul Bisericii Catolice. După aceasta s-a trecut la reflecţiile despre parohie ca şcoală a comuniunii, cerute unor membri reprezentând toate stările de viaţă. A început pr. Olivo Bosa SJ, care a subliniat că în aceste zile se ocupă şi de exerciţiile spirituale ale unui grup de preoţi din Eparhie, mergând pe tema "Parohia – casă şi şcoală de comuniune". În intervenţia sa a subliniat că niciodată comuniunea nu se poate realiza cu forţa, din exterior: mai degrabă, omul trebuie ajutat să o descopere în lăuntrul său. Scopul comunităţii creştine este acela de a arăta armonia, de a arăta comuniunea. A urmat sr. Enza Perlini SJA, care a prezentat reunite ideile sugerate de mai multe persoane consacrate. Accentul a căzut pe formarea de consilii parohiale care să fie reprezentative şi funcţionale, în care să se expună experienţe şi probleme, dar şi să se asculte atent ceea ce spun ceilalţi. De asemenea, a insistat ca în parohie să fie anunţate evenimente precum Cununii, Botezuri, înmormântări, astfel încât comunitatea să ştie şi să poată participa.

imagine

Reflecţia pr. Marcelin Rotaru a pornit de la faptul că duminica este Ziua Domnului, şi a îndemnat la favorizarea trăirii comuniunii în această zi, fiind o zi nu doar pentru Liturghie ci şi pentru formarea spirituală, învăţarea credinţei, acte caritabile, socializare… A sugerat ca orele canonice să fie făcute de preot în biserică, dând posibilitate credincioşilor să participe la ele. Pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii, a făcut o scurtă analiză a fiecărui cuvânt din tema anului: parohia, şcoală şi comuniune. A invitat ca fiecare parohie să reflecteze dacă este sau nu şcoală a comuniunii, indiciul fiind dacă se vede că între membrii ei există iubire: se roagă împreună, dăruiesc, se sprijină reciproc… Ultima reflecţie a fost oferită de Radu Capan, care a subliniat că pentru unii credincioşi, parohia este o furnizoare de servicii: aceştia vin, primesc Spovada şi Euharistia, pleacă, fără implicare, fără vreun interes pentru dimensiunea comunitară. S-a insistat pentru ca parohiile să îşi extindă activităţile dincolo de Sfânta Liturghie, nu inventând activităţi ci făcând ceea ce ar fi normal să se găsească în parohii: studiu biblic, cateheză, grupuri de rugăciune, de tineri, acţiuni caritabile, participare la pelerinaje ş.a.

imagine

În discuţiile care au urmat s-a subliniat, printre altele, cât de important este ca parohiile, cele mai mari cel puţin, să aibă foi (buletine) parohiale, prin care să informeze credincioşii despre viaţa parohiei. S-a acordat apoi un timp prezentării cursului de formare pentru preoţi de la sfârşitul acestei luni, cu temele cursurilor şi orarul zilelor. Aceste cursuri vor fi organizate pe serii, de două ori pe an, timp de trei ani, astfel ca în această perioadă să poată să participe la curs toţi preoţii Eparhiei. Au mai fost prezentate câteva propuneri pentru un logo al anului pastoral. După discutarea stadiului evaluării anului pastoral 2013, Episcopul a prezentat agenda următoarelor două luni. Fiind ultima întâlnire a Biroului Pastoral la care a participat sr. Enza Perlini SJA, care în curând va pleca pentru o altă misiune în Italia, la final i s-a mulţumit pentru activitatea depusă în aceşti ani în Eparhia de Cluj-Gherla. S-a stabilit ca următoarea întâlnire a Biroului Pastoral să aibă loc peste o lună, pe 13 martie 2014.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *