Seminar în vederea elaborării planului integrat de dezvoltare pentru Eparhia de Cluj-Gherla

publicat la 28 iulie 2014 în Ştiri

În perioada 26-28 iulie 2014, noul sediu al Liceului teologic greco-catolic din Cluj-Napoca a fost gazda unui seminar care a urmărit să ajute la îmbunătăţirea organizării interne a Eparhiei de Cluj-Gherla. În fapt, ultimul Sinod al Episcopilor greco-catolici a decis realizarea la nivelul fiecărei Eparhii, cu sprijinul Asociaţiei Renovabis, a unui plan integrat de dezvoltare. În acest sens, dr. Willi Kawohl a fost desemnat de Renovabis pentru susţinerea de seminarii în fiecare Eparhie, prin care să se ofere instrumentele teoretice şi să se facă primii paşi spre un astfel de instrument.

După seminariile din Blaj şi Oradea, la sfârşitul lunii iulie a venit rândul Clujului pentru un astfel de eveniment. În zilele de sâmbătă, duminică şi luni, peste 20 de persoane – preoţi, persoane consacrate şi laici, reprezentând diferite sectoare din viaţa Eparhiei – au participat la seminar, alături de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla. În prima zi s-a discutat despre conceptul de lider din perspectiva creştină, subliniindu-se principii învăţate de la Isus Cristos, evidenţiindu-se apoi diverse aspecte concrete precum dimensiunea de bun administrator, necesitatea transparenţei în decizii, respectiv a implicării celorlalte persoane. Sâmbătă şi duminică au fost prezentate noţiuni ca viziune, misiune, valori şi obiective strategice, participanţii lucrând în grupuri mici pentru conturarea acestora în scris. Rezultatele au fost prezentate apoi în plen tuturor.

În ultima zi s-a realizat sintetizarea lucrărilor din zilele anterioare, materialele rezultate fiind punct de pornire pentru planul integrat de dezvoltare. Elaborarea efectivă a planului va fi încredinţată în perioada următoare unei comisii, pentru care s-au făcut propuneri în privinţa componenţei ca funcţii şi domenii de activitate ale membrilor, obiective, sarcini şi responsabilităţi ale comisiei. La final dr. Kawohl şi-a exprimat satisfacţia pentru munca frumoasă depusă în aceste zile. Episcopul de Cluj-Gherla i-a mulţumit pentru seminarul susţinut, pentru explicaţiile şi asistenţa oferită; de asemenea, a mulţumit Asociaţiei Renovabis pentru îndelunga şi valoroasa susţinere, precum şi tuturor participanţilor la seminar. Evenimentul s-a încheiat cu o fotografie de grup, după care specialistul german a plecat spre Lugoj, unde va susţine acelaşi seminar pentru Eparhia păstorită de PS Alexandru Mesian.

Dr. Willi Kawohl.

imagine

imagine

imagine

Mai multe fotografii pe Facebook.

1 comentariu

  1. Astept cu nerabdare un vlastar de schimbare.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *