Campus parohial: Zece Cuvinte pentru viaţă

publicat la 30 august 2014 în Ştiri

În perioada 25-29 august a.c., aproape 40 de copii şi adolescenţi s-au strâns zi de zi în parohia "Coborârea Spiritului Sfânt" din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, de la 9AM la 4PM, pentru un program în care s-au combinat aspectul spiritual, relaxarea şi distracţia. Campusul parohial, având tema "Zece Cuvinte pentru viaţă" – adică cele 10 Porunci -, s-a înscris în linia din această vară a campusurilor ASTRU din Eparhia de Cluj-Gherla. De luni până joi programul a început cu cântece şi rugăciuni, după care pr. Mihai Kiss, vicar parohial, a citit câte un text biblic şi l-a explicat copiilor şi adolescenţilor. Firul roşu al textelor biblice l-a constituit viţa-de-vie ca imagine pentru Biserică, pentru comuniunea noastră cu Cristos şi între noi. Vineri, fiind zi de sărbătoare, cu toţii au participat, de la ora 9.30, la Liturghia comunităţii, celebrată de pr. paroh Ovidiu Lăpuşte.

imagine

Programul a inclus apoi în fiecare zi câte o ieşire. Dacă luni şi vineri au fost într-un parc din apropierea parohiei, marţi participanţii au vizitat parohia Sfânta Familie din cartierul Zorilor, iar miercuri parohia Sfânta Maria din cartierul Grigorescu, ambele învecinate Mănăşturului, Joi, în schimb, copiii şi adolescenţii, împărţiţi în trei echipe, au vizitat centrul Clujului, având o serie de întrebări la care trebuiau să afle răspunsul şi câteva fotografii cu detalii din clădiri, pe care să le identifice. Întrebările i-au făcut să afle mai multe despre bisericile franciscană, piaristă, Sf. Mihail, respectiv despre Catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă. La final, ca recompensă pentru aventura prin centrul oraşului, cu toţii au urcat în înaltul turn al bisericii Sf. Mihail, ce oferă o extraordinară panoramă asupra Clujului.

imagine

Desigur, din programul campusului nu a lipsit cateheza, care s-a corelat cu lecturile biblice şi a făcut trimitere la tema generală, la cele 10 Porunci. Pentru că din toamnă în parohie va începe, atât la întâlnirile de cateheză cât şi în predicile duminicale, un parcurs sistematic despre porunci, în acest campus s-a făcut doar o introducere generală la ele. Pornind de la cuvintele lui Cristos: "Dacă ţineţi poruncile Mele, rămâneţi în iubirea Mea", respectarea poruncilor a fost privită ca modalitate de a rămâne uniţi cu Cristos – viţa cea adevărată, şi de asemenea a rămâne uniţi între noi.

imagine

Prin implicarea câtorva mame, participanţii la campus au luat masa de amiază în parohie. După masă copiii au urmărit câte un film de desene animate, iar cei mai mari un film serial. Ultima oră din programul fiecărei zile a fost dedicată activităţilor manuale: realizarea de cruci din carton şi decorarea lor tip mozaic; pictarea de suporturi din lemn pentru lumânări; realizarea de tablouri şi figurine 3D din hârtie şi altele. A devenit deja un lucru obişnuit pentru copiii şi adolescenţii care participă peste an la cateheză, dar şi pentru ceilalţi din această parohie, să aibă în fiecare vară două tabere: una în afara localităţii, aşa numita tabără de cateheză, şi una în localitate, aşa numitul campus parohial. Anul acesta tabăra de cateheză a fost organizată la Mărişel.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *