Trecerea spre casa Tatălui Ceresc a pr. Dumitru Coţe

publicat la 30 martie 2015 în Ştiri

Cu durere în suflet dar consolaţi de Învierea Domnului nostru Isus Cristos, vă anunţăm trecerea spre casa Tatălui Ceresc a părintelui Dumitru Coţe, azi, 30 martie 2015, în jurul orei 13.30. Trupul neînsufleţit al celui care a fost părintele Dumitru Coţe va fi depus la Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, miercuri, 1 aprilie 2015, începând cu orele 8 ale dimineţii.

Sfânta Liturghie în memoria părintelui Dumitru va fi celebrată în Catedrala Schimbarea la Faţă în aceeaşi zi, începând cu orele 9 am şi, de la ora 11, va urma celebrarea Prohodului. Înhumarea trupului neînsufleţit al părintelui Dumitru va avea loc în cimitirul nou din cartierul Mănăştur, Cluj-Napoca. Lumina cea veşnică să-i strălucească lui şi să aibă parte de-a dreapta lui Dumnezeu împreună cu martirii şi sfinţii Bisericii noastre!

Mons. Mihai Todea
Protosincel – Vicar general

Pr. Dumitru Coţe – Date biografice:

S-a născut la 22 mai 1958, în localitatea Plopiş (SJ). A absolvit Liceul de Construcţii nr. 6, Cluj-Napoca, şi Institutul Teologic "Sf. Ioan Evanghelistul" din Cluj-Napoca. A fost căsătorit, având 6 copii. A fost hirotonit diacon la 23 aprilie 1992, şi apoi preot la 14 iunie 1992, în localitatea Cluj-Napoca, de către IPS George Guţiu, Arhiepiscop ad personam.

A fost preot în mai multe parohii ale Eparhiei de Cluj-Gherla. Participând la primii paşi ai Bisericii Greco-Catolice după ieşirea din ilegalitate, a contribuit la refacerea structurilor Eparhiei de Cluj-Gherla, confruntându-se cu greutăţile începutului de drum al Bisericii în libertate. A ctitorit biserici în parohiile Petea şi Corpadea, parohii pe care le-a păstorit în ultimii ani de activitate. A îndeplinit şi funcţia de consilier al Eparhiei de Cluj-Gherla. În jurul anului 2005 a primit crucea suferinţei pe care, cu sprijinul devotat al familiei, a purtat-o până la sfârşit, în 30 martie 2015, fiind primit în braţele Tatălui Ceresc. Dumnezeu să primească jertfa suferinţei fiului Său şi să-l odihnească în pace!

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *