Caritas: În proiectul COMPASS unele cursuri au fost finalizate, la altele se mai fac înscrieri

publicat la 6 iulie 2015 în Anunţuri

Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj-Napoca implementează proiectul Componente Originale pentru Promovarea Egalităţii de Şanse pe Piaţa Muncii şi Dezvoltarea Resurselor Umane în Regiunea Nord-Vest – COMPASS POSDRU/150/6.3/G/134984. Obiectivul general al proiectului constă în promovarea principiului egalităţii de şanse şi crearea de perspective şi oportunităţi ocupaţionale pentru femei afectate de excludere socială şi discriminare pe piaţa muncii.

Caritas Cluj a înfiinţat în cadrul acestui proiect Centrul Regional de Promovare a Egalităţii de Şanse pe Piaţa Muncii în Cluj-Napoca, cu sediul Piaţa Cipariu FN, Catedrala greco-catolică în construcţie. Centrul oferă gratuit celor interesaţi informare, consiliere, mediere, orientare profesională, curs de specializare în domeniul dezvoltării competenţelor antreprenoriale (2 serii x 10 participanţi), precum şi o serie de programe de calificare profesională.

imagine

Anunţăm cu bucurie că momentan s-au finalizat 4 serii curs calificare cofetar-patiser şi 2 serii curs calificare ospătar. Aşadar, un număr de aproximativ 84 femei şi-au obţinut deja diploma.

Stadiul cursurilor de calificare/specializare oferite prin proiectul COMPASS este următorul:

  • 4 serii curs calificare cofetar-patiser: finalizate
  • 4 serii curs calificare ospătar: încă se mai fac înscrieri pentru seria IV!!!
  • 2 serii curs calificare în meseria de cameristă: în derulare
  • 2 serii curs calificare manichiurist-pedichiurist: în derulare
  • 4 serii curs calificare frizer: încă se mai fac înscrieri pentru seriile III şi IV!!!
  • 4 serii curs calificare operator introducere, validare şi prelucrare date: încă se mai fac înscrieri!!!
  • 2 serii curs specializare competenţe antreprenoriale: încă se mai fac înscrieri!!!

Invităm femeile interesate de evoluţia în carieră să ne contacteze pentru a se înscrie la cursul care li se potriveşte, în limita locurilor disponibile.

Pentru informaţii suplimentare sunaţi la 0264-591404, 0728-882887 sau transmiteţi un e-mail pe adresa proiectcompass@gmail.com. Ne găsiţi în Cluj-Napoca, Piaţa Cipariu FN, Catedrala greco-catolică în construcţie, zilnic, între orele 10-17. Mai multe detalii sunt disponibile si pe site-ul proiectului: www.proiect-compass.ro.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *