Gânduri in memoriam – Părintele Matei Boilă

publicat la 2 septembrie 2015 în Ştiri

În cadrul ceremoniei de înmormântare a Părintelui Matei Boilă, Prelat Papal, oficiată duminică, 30 august 2015, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, în prezența Preasfinției Sale Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, a Mons. Mihai Todea, Vicar general, reprezentant al PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a zeci de preoți și a unei numeroase asistențe, a fost evocată memoria unui vrednic Preot al lui Hristos, luptător anticomunist, apărător neostenit al dreptății și al neamului românesc.

Pr. Vasile Perde a dat citire rândurilor autobiografice pe care însuși Părintele Matei a le-a pregătit pentru acest moment al despărțirii temporare de cei dragi, la plecarea pe ultimul său drum pământesc.

Autobiografia Părintelui Matei Boilă:

Părintele Matei Zaharia BOILĂ s-a născut la 17 aprilie 1926, în Blaj. Tatăl Zaharia Boilă, a fost avocat și ziarist. Nu am avut niciodată vreo avere imobiliară sau mobiliară, dar, ca aparținători ai burgheziei am dus în copilărie un trai decent, fără lipsuri materiale. Mama, Clara, a fost casnică, ca pregătire era profesoară de muzică. Mama a fost nepoata lui Iuliu Maniu care a crescut-o de la vârsta de un an, când i-a murit tatăl, Ioan Pop, Protopop greco-catolic de Năsăud.

Creștinismul, apropierea de Sfintele Taine, au fost coordonatele în care m-a crescut mama mea. Am intrat apoi sub influența lui Iuliu Maniu în respectul și dragostea față de neamul românesc, ceea ce a caracterizat naționalismul, dragostea pentru națiunea mea, primit din fragedă copilărie de la Iuliu Maniu, "unchiuțu", cum îi spuneam în familie. Aceasta a fost toleranța, maxima deschidere cu dragoste față de orice neam cu care am intrat în contact. N-am putut înțelege, cum poate cineva care-și iubește cu adevărat neamul să fie acuzat de șovinism. Pentru mine, care am supt dragostea de neam odată cu creștinismul, era evident că trebuia să iubesc din toată inima neamul meu din moment ce mântuirea noastră depinde de cum îl iubim pe aproapele noastru. Și pe aproapele nostru trebuie să-l iubim ca pe noi înșine. Cine nu-și iubește propriul neam nu poate iubi și nu poate fi tolerant, de aceea mi se pare o aberație să acuzi pe cei care sunt și se proclamă naționaliști luminați, că ar fi retrograzi. Aceasta este una dintre diversiunile criminale din lumea modernă pe care am avut norocul, datorită educației primite de la Iuliu Maniu, să o înțeleg și să o depășesc încă din copilărie.

La vârsta de 14 ani, în urma Dictatului de la Viena, am părăsit Clujul în care am copilărit împreună cu familia și ne-am refugiat la Sibiu. În 1945 m-am înapoiat la Cluj și m-am înscris la Facultatea de Drept. Am participat activ, am fost secretarul tineretului universitar național-țărănist, la toate mișcările studențești anti-comuniste, inclusiv greva din 1946-47. Doresc să aduc o mărturie împotriva unor afirmații, cu atât mai neadevărate cu cât mai des susținute, de o puzderie de așa-ziși istorici din epoca post-comunistă. Se afirmă că Maniu nu a înțeles și nu a știut că vom fi ocupați mulți ani de sovietici, părăsiți fiind de occidentali, cu obișnuita lor "generozitate democratică", și că, în consecință a împins oamenii la luptă și sacrificii inutile. Dimpotrivă, el ne-a avertizat pe toți tinerii de ceea ce ne așteaptă, îndemnându-ne să ne ferim să oferim securității liste cu cei ce urmează a fi închiși sau eliminați. Ne-a spus Iuliu Maniu: "este suficient să ne sacrificăm noi, cei din linia întâi, care putem dovedi neamului nostru și lumii întregi că poporul român nu a cedat de bună voie silniciei comuniste! Voi să încercați să ajungeți vii și sănătoși trupește și sufletește ziua cea mare a eliberării noastre, atunci – a adăugat el – fiecare român bun va fi un bulgăre de aur".

Împreună cu sora mea, Elena Boilă și cu fratele meu, Ioan Boilă și cu prietenul meu, Nicolae Balotă, am alcătuit un memoriu sortit să fie trimis în Occident, semnat de noi și de prietena noastră Tulia Pescaru. Am acceptat consecințele care firesc ar fi urmat pentru a aduce o mărturie – era după primirea noastră în ONU și consfințirea dominației sovietice asupra noastră de către Occident. O mărturie că poporul român, categoria intelectualilor, contrar a ceea ce se încerca atunci să se acrediteze, nu a acceptat această silnicie cu strigăte de bucurie și că există oameni gata de sacrificiu pentru a demonstra aceasta.

Am fost internat și am fost condamnat la 10 ani de închisoare – am ieșit din temniță în 1964, în urma decretului de amnistie generală pentru condamnații politici. După ieșirea din pușcărie m-am angajat la ochiuri, ca sondor, apoi la Fabrica de ipsos la Aghireș, ca muncitor la lopată, ca tehnician și în final ca economist la Napochim Cluj.

M-am căsătorit, în 1965, cu Maria Fărcaș, cu care am patru copii. La sfatul Episcopilor mei, mai exact, la cerința lor, cu care am stat în pușcărie, am acceptat, în ciuda lipsei de pregătire teologică, pentru a servi Biserica greco-catolică aflată în catacombe, să fiu hirotonit preot (nn. a fost hirotonit diacon la 1 ianuarie 1977, de către PS Iuliu Hirțea și preot, la 15 august 1977, în localitatea Reghin, de către IPS Alexandru Todea). Am făcut Liturghii și ore de catehism cu tinerii care îndrăzneau să vină în casa socrului meu, Vasile Fărcaș din Cluj, pe str. Turzii nr. 43.

După evenimentele din 1989, am intrat, cu autorizația Mitropolitului Cardinal Alexandru Todea, în PNȚCD, sperând să pot milita cu succes pentru o libertate religioasă efectivă, pentru o libertate politică, pentru naționalism luminat, pentru a lupta contra "mafiei" care, pe baza moștenirii de la PCR-ul defunct, stăpânea și jefuia țara. Am fost Senator PNȚCD între anii 1992-2000, dar, cu toate eforturile făcute, nu am reușit să contribui la păstrarea PNȚCD-ului pe coordonatele voite. Mi-am dat, în consecință, demisia. După convingerea mea, acest partid s-a rupt de democrația creștină și de naționalismul luminat, precum și de lupta împotriva moștenirii PCR-ului.

Am înființat, împreună cu cei câțiva care aveau aceleași convingeri cu mine, ANCD, proiect politic, de asemenea, eșuat, datorită dezertării unora și slăbiciunii altora. Cred că, dacă mai pot face ceva pentru societatea românească este să scriu și să încerc pe această cale să contribui la reeducarea poporului român în spiritul credinței creștine și a naționalismului luminat.

Familia Părintelui Matei Boilă a cerut să se dea citire unui angajament: "Noi suntem datori, cunoscând îndeaproape viața Părintelui Matei, să facem următoarea mărturisire: timp de mai bine de 70 de ani, cu dârzenia și curajul care a îmbrăcat de multe ori haina unei jertfe de libertate și de viață, Părintele Matei a slujit în familie, în Biserică, în societatea românească, adevărul, iubirea, pacea și dreptatea. Respectând crezul, lupta și jertfa Părintelui Matei, promitem că ne vom strădui, prin toate puterile noastre, să continuăm lupta sa, cerând ajutorul și binecuvântarea Mântuitorului nostru Isus Hristos și a Preacuratei Maicii Sale Maria."

Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop de București, a transmis mesajul de condoleanțe al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscop și Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș:

Întristată și îndoliată familie,

Frumusețea sau noblețea lucrurilor pe care le căutăm se regăsește în conștiința acelor oameni de caracter de care e plină istoria și și lucrarea Bisericii, care nu încetează să creadă, până și în vremuri de restriște, că libertatea este și rămâne Adevărul. Fără această garanție a darului lui Dumnezeu, libertatea este temnița conștiinței.

Aș dori să știți că am primit cu tristețe vestea trecerii în veșnicie a părintelui Matei Boilă, devot preot al Bisericii Greco-Catolice și vlăstar al unei genealogii de caracter, care și-a consacrat numele și ființa României mari. După o lungă viață dedicată libertății și moralei creștine, Bisericii Unite și familiei, pilastru al istoriei clandestine a unei comunități vitregite de rău, înconjurat de soție și copii, părintele Boilă se îndreaptă însoțit de rugăciunile noastre spre cer. A făcut cu viața sa un altar închinat speranței, iar viața trăită în Cristos, crezul său despre demnitatea neamului nostru răsădit în vița-Cristos – sunt cele mai de preț moșteniri ale părintelui Matei pe care ni le lasă astăzi.

Celebrarea vieții unui om de omenie, preot și tată de familie, consacrat de credință și de jertfa iubirii pentru Domnul și semenii săi rămâne în sânul oricărei generații un semn al speranței. Cei care vor să rămână cu Cristos și să primească un cuvânt veșnic din partea lui sunt dispuși să-l accepte și pe Cruce, așa cum a făcut-o decedatul. Curajul simplu al mărturiei, viața creștină dincolo de orice siguranță pământească se întemeiază pe dreptul iubirii lui Dumnezeu care ne întărește de pe Crucea suferințelor sale.

Părintele Matei a fost dăruit și cetății, agorei legislative, după tradiția corifeilor apostolatului greco-catolic, susținând cu devotament cauza Bisericii Române Unite. Și, chiar dacă timpurile n-au fost ușoare, poate mai grele decât atunci când zăcea între ziduri de temniță sordidă, părintele Boilă a știut că pentru Cuvântul lui Dumnezeu merită să-ți dai viața, chiar de-ar fi să rămâi singur în slujba adevărului și apărarea dreptului lui Dumnezeu.

Pe drept cuvânt, aș dori să exprim, acum, la ceas de despărțire, doliul Bisericii Române Unite și recunoștința în fața lui Dumnezeu pentru un suflet generos și simplu. Rugăciunea pentru el să ne fie semn de comuniune și speranță, fiindcă numai Dumnezeu poate judeca și răsplăti un suflet întru pomenirea veșniciei sale. Cu această convingere, în nădejdea Învierii, adresându-vă sincere și părintești condoleanțe, țin, așadar, să exprim public recunoștința noastră față de Cer pentru sufletul părintelui Matei, rugându-mă ca în veci să-i fie pomenirea! Dumnezeu să-l numere cu drepții și să-l odihnească în pace! "Nu te teme Sioane – cum spune profetul – căci mâinile tale nu vor slăbi. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic… Voi strânge laolaltă pe cei ce sunt întristați și fără sărbătoare și vor fi iarăși dintre ai tăi, deși ocara apasă asupra lor… pe cei izgoniți îi voi strânge de pe drumuri. Și îi voi face de laudă și cu nume, în ținuturile în care fuseseră făcuți de ocară" (Sofonie).

S-a dat citire, de asemenea, mesajului de condoleanțe al Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop de Oradea:

"Acum se întoarce la "Casa Tatălui" cel care a fost neobositul, neostoitul Părinte Matei Boilă. El, Tatăl cel Ceresc astăzi îl primește în Împărăția Sa unde nu este nici durere nici suspinare ci odihna cea veșnică și viața cea adevărată. Părintele Matei Boilă a trăit o viață plină de har și în același timp o viață zbuciumată dar bogată în împliniri – o viață oferită familiei, Bisericii Greco-Catolice și Țării noastre", scrie PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, într-un mesaj trimis PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la decesul pr. Matei Boilă.

"Părintele Matei a fost fiu al unei mari familii transilvane, iar prin botez fiu al lui Dumnezeu; a trăit și a lucrat în lume, dar nu aparținea lumii acesteia; a fost serv al Altarului dar în fața lui se închinau și îngerii; muritor precum noi toți, dar a trăit din plin datoria de a conduce sufletele spre viața cea veșnică; a fost un călător pe pământ, dar ochii Dânsului erau îndreptați mereu spre ceruri. Atunci când era în facultate sau în pușcărie, cu domiciliu forțat și iar în pușcărie, prin diversele locuri de muncă sau mai apoi în Parlamentul României, acasă cu familia sau la altar, Părintele Matei, și-a oferit viața Domnului precum prescura din care se celebrează Jertfa Sfântă. Da, Părintele s-a dăruit celor din jur cu credință și iubire fiind convins că prin Sfinția Sa se realizează cuvintele lui Christos: ‘iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Mt 28,20). Astăzi Părintele pleacă… dar rămâne cu noi în comuniunea sfinților și prin tot ce ne-a dăruit de-a lungul vieții sale."

Mesajul se încheie cu următoarele cuvinte: "Bunul Dumnezeu să îl ierte, să îi facă parte cu drepții și să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate; condoleanțe Preasfinției Voastre, Preasfințite Florentin, condoleanțe Episcopiei de Cluj-Gherla! Marie, Maică Sfântă, condu sufletul Părintelui Matei la fiul tău Isus pe care atât de mult l-a iubit!".

Pr. Lazăr Teodor de la Catedrala "Schimbarea la Față" l-a caracterizat astfel:

"Matei Boilă a fost tată, părinte. Aici nu e o sinonimie întotdeauna, un autentic părinte spiritual și cine s-a lipsit de modelul său părintesc de duhovnic și de om cald, s-a lipsit de mult. Este și frate, tot o condiție foarte puternică, și, într-un interviu, cu recunoștință adâncă, a spus: «Nu știu cum să mulțumesc fratelui meu și surorii mele pentru că eu, la 20 de ani, am rătăcit în raport cu Biserica, m-am îndepărtat, nu m-am mai împărtășit. Fratele meu și sora mea au stat în rugăciune». Iată la ce este importantă fraternitatea chiar și în registru biologic, să te aducă înapoi în grija bisericii lui Dumnezeu. Și ei au făcut-o!

Pr. Matei este un om care a trăit toată viața lui cu bucurie și totuși, a mărturisit că cele mai mari bucurii ale sale au fost în pușcărie, cea mai frumoasă Liturghie, cu 270 de pușcăriași! Matei Boilă este un om avramic: pe unde trecea, la fel ca Avram, primea pe ceilalți și zideau Templul. Casa lui nu a fost loc pentru dormitor și prânzitor. Casa lui, cea de pe Calea Turzii, a fost Catedrala greco-catolică până în 1989."

imagine

Din cuvântul in memoriam al Pr. Cristian Langa, profesor la Seminarul Teologic "Sf. Ioan Evanghelistul":

Părintele Matei a spus: Cristian, să-ți dau o regulă valabilă pentru viața spirituală, regulă care a fost de ajutor multora. Nu pricepeam cum se fac înmulțirile și împărțirile cu zecimale și mi-a spus: unu înmulțit cu unu este unu. Zero înmulțit cu unu – și nu știam. Zero înmulțit cu 100.000, va fi întotdeauna zero. Unu, pe cât de amărât, îl ai de pus în fiecare zi și Domnul îl poate face să devină zece, sau o sută, sau o mie. Ca atare, să nu treacă o singură zi în care tu, acest unu, poate ultimul unu pe care-l ai în putere, în inimă, să-l pui în fața Domnului, ca El să-și facă datoria de înmulțitor.

Mă gândeam ce se alege cu cele pe care le-ați depozitat în această lungă viață în nașul Matei – și mă gândesc la dragoste, la împărtășiri, la atâtea intimități, la bucurii și la suferință. Și, ce se alege cu cele depozitate de Matei în voi? Și mi-a venit în minte azi dimineață, m-am trezit cu răspunsul acesta: ca să nu rămânem la nivel de amintiri, de memorii, mi-a venit în minte pilda cu semănătorul și aș îndrăzni să completez soarta celor patru semințe – una căzută între spini, una pe drum, una pe piatră și una pe teren bun – cu soarta seminței «Părintele Matei» – sămânța depozitată în cer. Și aveți depozit sigur de suferință, de iubire, de încredere, pus în siguranță în cer. Și, aproape ca o completare, cel care i-a fost îndrumător spiritual, Monseniorul Ghika, atât cât i-a fost, a lăsat câteva cuvinte care sunt făcute anume pentru acest moment, pentru Matei și pentru voi și cred că un panegiric și o moștenire mai prețioasă e greu de formulat: a suferi înseamnă a resimți în noi o lipsă a celor pe care îi iubim și o limită la cele pe care le iubim. Și se suferă direct proporțional cu iubirea. «Puterea de a suferi, zice Monseniorul, este în noi proporțională cu puterea de a iubi». Și a suferi înseamnă a fi lovit într-una din miile de iubiri care ne clădesc viața, fie pentru cele pe care le-am avut, pentru cele pe care le avem, pe cele pe care le sperăm.

Profesorul universitar Ioan Vida Simiti, l-a omagiat pe Părintele Matei Boilă, spunând: "A fost un apărător nu un atacator, a fost apărătorul democrației, adevărului și dreptății, a moralei creștine și a Bisericii sale Greco-Catolice. A fost un profesor care ne-a învățat, într-o lume strâmbă, că oamenii pot sta drepți și pentru aceasta nu există cuvinte, nici medalii, nici diplome, singura recunoștință este aceea că, și noi, la rândul nostru, să putem transmite mai departe ceea ce cu atâta generozitate ne-a oferit. Nu bani sau titluri, ci exemplul viu și apropiat că oamenii pot trăi și altfel, așa cum oamenii doar vorbesc că vor să trăiască, în adevăr, în dreptate, în demnitate și, mai presus de toate, în credință.

Astăzi când tristețea ne copleșește și vorbele mari și frumoase nu pot și nu vrem să ne consoleze, am putea vorbi, fără a greși sau exagera, de o personalitate istorică în descendența unor mari personalități istorice. Matei Boilă a fost fiul nerisipitor, unul dintre cei mulți fii nerisipitori ai familiei Boilă, ai neamului românesc, ai Bisericii sale și, mai ales, ai Tatălui Ceresc."

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *