Gestul de solidaritate – "Un milion de stele" la Cluj

publicat la 18 octombrie 2015 în Ştiri

În seara de vineri, 16 octombrie 2015, în Piața Cipariu, Cluj-Napoca, s-a desfășurat evenimentul "Un milion de stele" – gest de solidaritate organizat de rețeaua organizațiilor Caritas, simultan, în 54 de localități.

După un timp de rugăciune cu pr. Adrian Avram, director Caritas-Cluj, pr. Ioan Mătieș, Vicar cu laicii, pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj și alți preoți, sute de lumânări au fost aprinse de copii, tineri și vârstnici, cu credința că micile flăcări vor încălzi sufletele celor marginalizați, aflați în nevoie. Participanții au făcut donații și au semnat petiția prin care Confederația Caritas România și organizațiile membre cer celor în drept creșterea finanțării serviciilor sociale din fonduri publice. Program muzical-artistic final a adus lumină în sufletele tuturor: momentul muzical cu doi tineri interpreți la flaut și cântecele copiilor coordonați de sr. Gabriela SJ în cadrul Asociației Caritas, cărora li s-au alăturat copii din parohia Mănăștur 1 Vest.

Cel mai amplu gest de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate, "Un Milion de Stele", 2015 (www.unmiliondestele.ro) a ajuns la ediția a șasea în România. Anul acesta evenimentul de advocacy aduce în prim plan importanța serviciilor sociale și impactul pozitiv pe care acestea îl au la integrarea profesională și socială a persoanelor vulnerabile. În 54 de localități din România s-au aprins, în același timp, candele ale solidarității și s-a făcut cunoscută petiția inițiată de Confederația Caritas România DA Servicii Sociale. Au fost strânse semnături pentru a convinge Guvernul să crească cu 0,3% pe an în PIB până în 2020 bugetul pentru servicii sociale. Petiția poate fi semnată și online la adresa: www.petitieonline.com/da_servicii_sociale

"Prin evenimentul de advocacy Un Milion de Stele susținem cauza persoanelor nevoiașe și a grupurilor marginalizate din punct de vedere social, de a avea acces la servicii sociale pentru a depăși situația de dificultate în care se află. Acțiunea face apel și către publicul larg, mass-media, autoritățile centrale și locale să susțină un sistem de asistență socială transparent și sustenabilitatea finanțării și furnizării serviciilor sociale. Prin organizarea evenimentului Un Milion de Stele, Confederația Caritas România s-a asociat încă din anul 2009, acțiunilor similare organizate în Europa, cu scopul de sensibiliza cetățenii și de-ai îndemna spre solidaritate cu persoanele care trăiesc în sărăcie și care suferă de fenomenul excluziunii sociale. A aprinde o lumânare într-un spațiu public reprezintă gestul simbolic de a fi solidar cu o persoană aflată în dificultate" – au explicat reprezentanții Confederației Caritas.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *