Prima Împărtășanie solemnă pentru 31 de copii clujeni – acțiune a Anului Milostivirii în Biserica Catolică

publicat la 16 mai 2016 în Ştiri

O frumoasă procesiune a parcurs, în dimineața însorită a zilei de duminică 15 mai 2016, centrul mun. Cluj-Napoca, pe traseul dintre Catedrala "Schimbarea la Față" (de pe b-dul Eroilor) și Catedrala în construcție a Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea (din piața Cipariu).

Prin această procesiune de credință, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, zeci de preoți și în jur de 200 de credincioși au condus la altar, pentru a-l primi întâia oară în sufletele lor pe Isus Cristos Euharisticul, 31 de flori ale Bisericii – 31 de copii clujeni în veșmânt de sărbătoare, care în cadrul Sfintei Liturghii celebrate în capela "Sf. Iosif" din Piața Cipariu, au primit în mod solemn Prima Sfântă Împărtășanie. Cu o zi înainte, sâmbătă 14 mai 2016, copiii au făcut prima lor Spovadă și totodată le-au fost testate cunoștințele de religie și s-au dovedit conștienți de importanța și semnificația momentului primirii Sfintelor Taine. Pregătirea le-a fost făcută în cadrul Departamentului de cateheză al Eparhiei de Cluj-Gherla, coordonat de pr. consilier Marius Furtună, cu contribuția catehetelor Otilia David și Adriana Tușa.

imagine

Sosind la Catedrala din Piața Cipariu, copiii au fost întâmpinați cu o ploaie de petale colorate de flori, apoi au fost invitați în Aula "Iuliu Hossu", unde au avut câteva momente de dialog cu Preasfinția Sa Florentin. A urmat, în capela "Sf. Iosif", celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești a copiilor. La momentul rânduit copiii au fost invitați să facă Profesiunea de credință și apoi, din mâinile Episcopului eparhial, au primit Prima Sfântă Împărtășanie. După celebrare, Preasfinția Sa Florentin a oferit copiilor diplome și cadouri, în semn de amintire. Ei au primit dulciuri și mai ales câteva cărți, între care Biblia pentru copii și Cartea de rugăciuni, pe care au fost îndemnați să le aibă alături de ei, mai ales dimineața și seara.

Ca organizator al evenimentului, pr. consilier Marius Furtună a mulțumit tuturor celor ce s-au implicat în organizarea acestor "momente de puternică trăire spirituală și bucurie ce izvorăște din întâlnirea acestor copii cu Isus Euharisticul": comunității parohiale "Andrei Mureșanu", cu pr. paroh Mircea Marțian, și preoților vicari parohiali care au găzduit celebrarea, preoților care i-au spovedit pe copii – pr. Bozântan Florin, pr. Popa Sorin, pr. Peșteșan Gabriel, pr. Ciupe Dacian, pr. Câmpean Traian -, Corului de copii Allegria și dirijoarei care îi pregătește, Nagy Cristina, "care au dat culoare celebrării și au vorbit același limbaj cu copiii care s-au cuminecat". Pr. Marius a mulțumit și tinerilor din asociațiile Cercetașii Munților și ASTRU-Cluj, voluntarilor – Dana Bodea și Roxana Zamfir, autorităților care au permis procesiunea, precum și Poliției și Jandarmeriei clujene care au asigurat protecția copiilor și a însoțitorilor lor în timpul procesiunii prin Cluj-Napoca.

imagine

"Vă reamintesc că suntem în Anul Milostivirii pentru Biserica Catolică, un an în care, în mod deosebit, ne bucurăm de milostivirea lui Dumnezeu și acest eveniment face parte din milostivirea lui Dumnezeu care ni s-a dăruit nouă prin Fiul prezent în Sfânta Taină a Euharistiei" – a spus în încheiere pr. Marius Furtună.

Luând cuvântul, PS Florentin a reamintit tema evangheliei Duminicii Mironosițelor, fidelitatea în credință. "Nu este suficient să mărturisim prin cuvinte credința noastră, este mai important să rămânem fideli în credința pe care o profesăm până la sfârșitul vieții noastre. Este exemplul femeilor purtătoare de mir din evanghelia acestei duminici, care, întâlnindu-se cu Cel Înviat, au devenit mesagere ale lui Cristos. Este ceea ce dorim acestor tineri copilași: le dorim ca întâlnirea cu Cristos Înviat din sufletele lor să îi transforme în adevărați mesageri ai lui Cristos".

Preasfinția Sa a subliniat: "Nu uitați că primii formatori ai copiilor sunteți Dvs, familiile lor. În familie se validează învățătura pe care o dă Biserica și școala. În fiecare casă trebuie să existe colțul de rugăciune în familie și flacăra pe care astăzi am aprins-o în sufletele lor prin primirea Sfintelor Taine, Trupul și Sângele Domnului, nu trebuie să se stingă! Mulțumim părinților că au înțeles acest mesaj și au fost astăzi aici alături de copiii lor și pentru că le oferă un bun exemplu prin viața lor spirituală. Un bun exemplu de trăire a credinței creștine încercăm cu toții să îl oferim tinerilor noștri copilași, generația de mâine a țării noastre."

După ce s-au făcut fotografiile de grup, a urmat o mică agapă, un timp de comuniune, bucurie și sărbătorire a zilei Primei Împărtășanii Solemne, zi care va rămâne un reper în viața spirituală a fiecărui copil.

VS – DIRMM

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *