Anunț: Moaștele Sfintei Rita vor fi venerate în Catedrala din Cluj

publicat la 18 mai 2017 în Anunţuri

În perioada 21-23 mai 2017, moaște ale Sfintei Rita, numită și "Sfânta imposibilităților", vor fi aduse în Catedrala greco-catolică Schimbarea la Față din Cluj-Napoca. Pe parcursul celor trei zile, pr. Anton Crișan, rector al Catedralei, a organizat un program de rugăciune și venerare ce va aduce în prim-plan spiritualitatea sfintei, care a trăit la Cascia – localitate din provincia Perugia, Italia, între 1381-1457, și viața ei, presărată cu încercări dificile, traversate eroic, a fost marcată de profunda devoțiune pe care a avut-o față de Cristos însângerat.

Sf. Rita a avut o dorință atât de mare de a împărtăși Patimile Mântuitorului încât Domnul a permis ca fruntea ei să primească și să poarte stigmatul unui spin "desprins din cununa Răstignitului", care îi cauza multă durere și pe care l-a purtat în ultimii 15 ani ai vieții. Biografia sa – aici – consemnează obstacole cu adevărat greu de învins prin puterea omenească și pe care Rita le-a traversat cu tăria izvorâtă din credință, dovedind că, într-adevăr, "la Dumnezeu nimic nu este cu neputință" (Luca 1,37). După moartea și apoi canonizarea sa, în 1900, creștinii i-au cerut mijlocirea în cele mai mari necazuri și au primit alinare și ajutor puternic – și astfel, rugăciunea prin mijlocirea Sfintei Rita, "Sfânta imposibilităților", s-a extins rapid în toată Biserica Catolică, mai ales prin devoțiunile zilei de joi a fiecărei săptămâni (v. aici).

Moaștele Sfintei Rita vor fi aduse în Catedrala din Cluj duminică, 21 mai, la ora 17.30, și vor rămâne până marți, 23 mai, în jurul orei 10.30. Câteva repere din program: duminică, de la ora 18, se va celebra Sfânta Liturghie a tinerilor, care va fi urmată de Sfântul Rozariu și Adorație euharistică cu Grupul de tineri "Triumful Inimii Neprihănite". Luni, cele două Sfinte Liturghii ale zilei, de la ora 9 și ora 18, vor fi cuprinse într-un program de rugăciune continuă, cu cântări, psalmi, momente de venerare. Seara, de la ora 19.15, este programată o meditație despre ce înseamnă a păși în lumina Spiritului Sfânt, cu Comunitatea Apostolii Iubirii Euharistice. În dimineața zilei de marți, Sfânta Liturghie de la ora 9 va fi din nou cuprinsă într-un program de rugăciune și venerare.

Credincioșii sunt invitați la întâlnire spirituală cu un model de credință și viață creștină, cel al Sfintei Rita, care a fost fiică, apoi soție și mamă, iar după moartea soțului și a fiilor, călugăriță – și prin harul dobândit de la Dumnezeu, poate să fie alături de fii, soți, părinți, persoane consacrate, de toți cei care vin și-i cer mijlocirea. Una dintre devoțiunile dedicate ei, Litania Sfintei Rita, se încheie astfel: "Dumnezeule, care în bunătatea-ți nemărginită ai binevoit a asculta rugăciunile slujitoarei Tale Sfânta Rita și prin mijlocirea ei ne-ai dat ceea ce prin puterea omenească a fost cu neputință să dobândim, fii milostiv ca și în strâmtorările și nevoile noastre de acum să ne trimiți ajutorul Tău, ca toți să cunoaștem cum răsplătești pe cei umiliți, cum iei sub scutul Tău pe cei părăsiți și ești tăria celor ce se lasă în voia ta. Amin".

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *