Adrienne von Speyr: Misterul morții

publicat la 11 noiembrie 2017 în Ştiri

"Dacă nu Dumnezeu nu ar fi orânduit (moartea), la fiecare ocară adusă lui, omul și-ar fi putut închipui că va mai izbuti cândva, mai târziu, să dreagă cumva lucrurile, să făptuiască până la urmă ceea ce nu a făptuit la timp. I s-ar fi părut că vina și ispășirea stau în puterea sa, că și-ar putea el alege o pedeapsă și o pocăință care să poarte în sine ceea ce l-ar împăca pe Dumnezeu dacă ar stărui îndelung în ele, că s-ar putea adică mântui el singur."

Aceste rânduri îi aparțin misticii Adrienne von Speyr, o mistică a secolului XX. A trăit între 1902 și 1967, fiind de profesie medic. Întâlnirea cu pr. Hans Urs von Balthasar în 1940 o va orienta spre catolicism, ea provenind din mediul protestant elvețian. Viziunile sale mistice sunt publicate în peste 60 de volume. Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș a lansat o colecție cu scrierile ei, primul volum apărând la sfârșitul anului trecut, cu titlul "Dumnezeul nemărginit". Anul acesta au mai apărut două volume în această colecție, cu numărul doi fiind cel intitulat "Misterul morții". Cartea are doar 120 de pagini, format 13×20, putând fi comandată pentru 12 lei de pe situl editurii, GalaxiaGutenberg.ro. Sunt în total 11 meditații pe tema morții – cu titluri precum "Moartea ca soartă", "Moartea în Vechiul Testament", "Moartea și Biserica" sau "Moartea și sfinții" – traduse în română de Alexandru Șanighian.

Revenind la citatul de la început, Adrienne continuă: "Prin moarte și prin timpul trecător ce gonește spre om, Dumnezeu a vrut să îi arate acestuia că a-ți întoarce fața de la El este ceva cu mult mai grav decât a crezut-o omul, ceva atât de grav, încât omul nu poate îndrepta de unul singur cele întâmplare. Dumnezeu îi retrage omului timpul: nu îi este îngăduit să își facă lumeștile-i socoteli cu acesta. Iar din nimicirea legăturii stabile dintre Dumnezeu și om se naște clipa: unicitatea unui acum înlăuntrul timpului celui trecător."

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *