În desfășurare al XI-lea Capitlu General al Surorilor Baziliene la Roma

publicat la 10 iulie 2019 în Ştiri

Prin voia Bunului Dumnezeu, în perioada 8-19 iulie 2019, Surorile din Ordinul Sf. Vasile cel Mare sunt reunite în cel de-al XI-lea Capitlu General la Roma. În dimineața primei zile, luni, 8 iulie, a avut loc Sfânta Liturghie de deschidere în Bazilica San Pietro, la altarul Sfântului Vasile cel Mare.

Tema Capitlului General este "Vin nou în burdufuri noi" (Marcu 2,22) și are menirea de a conduce surorile să contemple care sunt semnele "burdufurilor vechi" găsite în interiorul lor, sau dacă sunt capabile să accepte "vinul nou" care le cheamă la acțiunea concretă, ajutând întregul Ordin și pe fiecare provincie și comunitate locală, pentru a fi o prezență conducătoare și dătătoare de viață în lume.

Sunt prezente 43 de delegate din 13 Provincii, Vice-Provincii și Delegaturi ale Ordinului. Din România au plecat patru surori delegate și alte două surori pentru a ajuta la buna desfășurare a lucrărilor pe durata Capitlului.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze lucrările Capitlului General, pentru ca deciziile luate să fie conduse de Spiritul Sfânt și pentru ca totul să fie după voința divină, pentru ca astfel să-I aducem laudă și mulțumire Domnului, care ne-a chemat să-I urmăm și să-I slujim.

Surorile Baziliene

imagine

imagine

imagine

Mai multe fotografii: aici

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *