La "Școala de vară rural și urban" cu Uniunea Creștină din România

publicat la 10 iulie 2019 în Ştiri

Uniunea Creștină din România în colaborare cu Școala Gimnazială Poieni, comuna Poieni, județul Cluj a coordonat, în perioada 5 iunie – 6 iulie 2019, un proiect pentru elevi sub genericul "Școala de vară rural și urban".

Beneficiari ai acestui proiect, care s-a derulat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, au fost 20 de copii. S-a dorit crearea unui cadru de cooperare între un grup de elevi din comunitatea clujeană și un grup de elevi din comuna Poieni, județul Cluj, făcând schimb de experiență, dând exemple de bune practici și abordând oportunități sănătoase de petrecere a timpului liber. Toate activitățile desfășurate au avut la bază promovarea educației, implicarea în viața comunității.

Din valoarea totală a proiectului de 12.678 lei, Consiliului Județean Cluj a contribuit cu suma de 4.000 lei. Aducem mulțumiri Consiliului Județean Cluj pentru sprijinul oferit. În cadrul aceluiași proiect s-a desfășurat și o tabără de vară în localitatea Bălcești, comuna Beliș, județul Cluj. Pe parcursul unei săptămâni copiii au participat la ateliere de lucru, s-au antrenat în concursuri, s-au ajutat unii pe alții, s-au bucurat împreună de aerul proaspăt de munte iar la finalul taberei au primit câte o diplomă de participare.

Diana Ielciu, asistent social

Uniunea Creștină din România

Date de contact: pentru relații suplimentare ne puteți contacta la adresa de e-mail: laicicluj@gmail.com sau la numerele de telefon 0770745081-președinte pr. Ioan Mătieș, 0745610209-asistent social Ielciu Diana.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *