Anunț: Moaștele Sfântului Ioan Paul al II-lea în Catedrala "Schimbarea la Față" din Cluj

publicat la 20 octombrie 2019 în Anunţuri

Moaștele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea vor putea fi venerate în Catedrala "Schimbarea la Față" din Cluj-Napoca, de-a lungul zilei de marți, 22 octombrie 2019, între celebrările liturgice, cu ocazia pomenirii sale în Biserica Catolică. Relicvariul, cu cele câteva picături de sânge ale celui mai iubit Papă din istoria modernă, va fi adus în sfântul locaș dimineața, la ora 8.30, de către pr. Anton Crișan, vicar cu persoanele consacrate și grupurile de rugăciune. În Catedrală se vor celebra Sfintele Liturghii zilnice – de la orele 9.00 și 18.00, de la ora 17.00 fiind programat Sfântul Rozariu. Catedrala va fi deschisă cât timp vor fi credincioși dornici să stea în reculegere în fața prezenței spirituale a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea și, desigur, în fața Sf. Altar cu prezența vie și permanentă a Domnul nostru Isus Hristos.

Relicva, însoțită și de un atestat cu privire la prezența picăturilor din sângele Papei, a fost oferită Episcopului eparhial, pentru Eparhia de Cluj-Gherla, în toamna anului 2016, de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop emerit de Cracovia, care timp de aproape 40 de ani a fost secretarul Papei Ioan Paul al II-lea. Cu ocazia comemorării, la Cracovia (în 16 oct. 2018), a 40 de ani de la alegerea Cardinalului Karol Wojtyla ca Pontif Roman, Cardinalul Dziwisz (care i-a fost secretar Papei Ioan Paul al II-lea pe toată durata pontificatului), l-a caracterizat ca fiind "un Papă al adevărului despre Dumnezeu și om, bazat pe semnificația și valoarea vieții umane; un Papă al vieții care a predicat sfințenia, demnitatea și inviolabilitatea vieții umane, apărând cu claritate și hotărâre viețile celor nenăscuți și lipsiți de apărare; un Papă al familiei, care a înțeles valoarea de neînlocuit a unei familii trainice pentru fiecare ființă umană și vulnerabilitatea familiei în fața atacurilor multiple din lumea modernă; un Papă al libertății, care – prin slujirea sa pastorală – a influențat decizia Europei de Est de a înlătura jugul totalitarismului".

Afirmarea adevărului, apărarea și respectarea vieții și a familiei, exercitarea libertății umane, sunt nevoi prioritare și pentru societatea de azi, în care regimurile totalitare au lăsat plăgi încă nevindecate, în care și alte forme de manifestare ale răului doresc să distrugă aceste valori perene. Pentru a rămâne ancorați în adevărul lui Dumnezeu, creștinii de azi au nevoie de modele, îndeosebi de cele ale marilor sfinți care au marcat prin viața lor societatea dintr-un timp încă apropiat, precum Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea și Episcopii greco-catolici martiri pentru credință. Sunt exemple dătătoare de lumină și îndrumători prin valurile lumii contemporane, pentru ca biruința lor în lupta cu răul să fie și biruința generațiilor de azi.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *