Anunț: Moaștele Sf. Ambrozie și ale Sf. Paul VI – darul Arhidiecezei de Milano

publicat la 6 decembrie 2019 în Anunţuri

Sâmbătă, 7 dec. 2019, de la ora 17.45, la Catedrala "Schimbarea la Față" din Cluj, credincioșii pot întâlni spiritualitatea a doi mari sfinți ai creștinătății, Sfântul Ierarh Ambrozie al Milanului (340-397) – patronul Arhidiecezei de Milano – și Sfântul Papă Paul al VI-lea (1897-1978) – care a condus Arhidieceza de Milano între 1954-1963. Cei doi sfinți vor veni și vor rămâne prin moaștele lor, oferite ca dar spiritual din partea Arhidiecezei de Milano.

În urmă cu doi ani, în perioada 11-18 martie 2017, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, în cadrul unui pelerinaj, prezenta în mai multe parohii ale Arhidiecezei de Milano cartea Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu, în prima sa ediție apărută în limba italiană. Apoi, în cursul acestui an, în timpul unei vizite în Italia, PS Florentin a oferit Arhidiecezei de Milano, moaște ale Fericitului Episcop Iuliu Hossu.

În zilele de 7-8 dec. 2019, o delegație din Arhidieceza de Milano sosește la Cluj-Napoca purtând prețioase relicve ale celor doi sfinți dragi milanezilor, Sf. Ambrozie și Sf. Paul VI, pentru a întoarce darul și a le oferi credincioșilor Eparhiei de Cluj-Gherla. Sfântul Paul al VI-lea este și Suveranul Pontif care, în 1969, a numit primul Cardinal (in pectore) al neamului românesc, pe Arhiereul acum fericit al Bisericii Catolice, Iuliu Hossu.

După primirea relicvelor la catedrala din Cluj în seara de sâmbătă 7 dec. 2019, cei trei sfinți (Sf. Ambrozie, Sf. Paul VI și Fer. Iuliu Hossu) vor fi apoi cinstiți împreună, duminică, 8 dec. 2019, în cadrul serbării de hram a bisericii "Sf. Nicolae" din Florești, când se va binecuvânta și un bust al fer. card. Iuliu Hossu.

Prin sfinte moaște și o profundă legătură spirituală, zilele de 7-8 dec. 2019 sunt puse sub cununa sfințeniei în Eparhia de Cluj-Gherla. Astfel, în lumina sfințeniei, a Spiritului Sfânt creator, se realizează punți între oameni și între oameni și Cer, punți ce rămân și invită și pe alții să treacă, să se împărtășească cu lumină și har.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *