30 de ani de la consacrarea IPS George Guțiu

publicat la 17 iunie 2020 în Ştiri

Comemorarea IPS George Guțiu, Arhiepiscop ad personam
și mărturisitor al credinței (1924-2010),
la 30 de ani de la consacrarea episcopală pe stadionul din Cluj

La 17 iunie 2020 se împlinesc 30 de ani de la consacrarea episcopală a IPS George Guțiu, Arhiepiscop ad personam și mărturisitor al credinței (1924-2010), primul Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla după ieșirea la lumină a Bisericii Române Unite, Eparhie pe care a păstorit-o între 1990-2002.

Ceremonia consacrării episcopale a avut loc pe Stadionul Municipal din Cluj-Napoca, în 17 iunie 1990 – o zi de duminică, în cadrul unei impresionante Sfinte Liturghii la care, se aprecia că au luat parte în jur de 15.000 de persoane, și care a fost celebrată de către de Mitropolitul de atunci, IPS Dr. Alexandru Todea, având alături numeroși Ierarhi din țară și străinătate, între care delegatul din partea Papei Ioan Paul al II-lea, Episcopul greco-catolic polonez Jan Martyniak.

Cu adevărat Biserica Română Unită a ieșit la lumină prin acest eveniment, care a debutat cu o procesiune de mii de participanți de la sediul episcopal greco-catolic (str. Moților nr. 26) până la stadion (deoarece nu existau la acea dată locașuri de cult restituite). Locația aleasă a relevat însă amploarea manifestării, capacitatea unei Biserici oprimată și interzisă legal vreme de peste 40 de ani de a se arăta vie și puternică, popor în sărbătoare preamărind numele Domnului.

PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a rugat pentru odihna sufletului Arhiepiscopului George Guțiu în după-amiaza de 17 iunie 2020, la Sfânta Liturghie pe care a celebrat-o, împreună cu pr. cancelar Cristian David, în capela Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre darul iubirii lui Dumnezeu, îndemnând la o autentică iubire de Dumnezeu și oferind exemplul predecesorului său pe tronul episcopal: "Ne amintim cu bucurie că IPS George Guțiu a fost o persoană care, încă de la școală, spunea: «când m-a suit tata în car să mă ducă la școală, în sufletul meu încolțise gândul preoției». A pornit pe drumul acesta și a primit hirotonirea preoțească la 8 decembrie 1948, de la Mitropolitul romano-catolic de București, Alexandru Cisar. Ierarhul consacrator i-a întrebat pe cei ce urmau să fie hirotoniți: «Știți că Biserica voastră iese în afara legii?» Au răspuns: «Da!». «Mai doriți să fiți hirotoniți?» Și cu toții au spus: «Da!» Cu acest consimțământ dat, a pornit pe drumul preoției într-o Biserică ce era deja în afara legii, asumându-și persecuțiile și jertfa acestei Biserici și, într-adevăr, Dumnezeu a permis să petreacă 14 ani în diferite închisori din țara noastră, finalizând la Gherla, de acolo fiind eliberat, dar pentru a rămâne perseverent în credință."

Preasfinția Sa a amintit câteva momente semnificative ale vieții Înalt Preasfințitului George, unul dintre acestea fiind "momentul judecății, când se afla în fața tribunalului, și a fost întrebat: «Care este ultimul tău cuvânt de om liber?» Iar el a răspuns foarte frumos: «Cred într-una Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică» obligând astfel notarul de acolo să scrie această frază". Acest cuvânt de mărturisire a credinței, "ultimul cuvânt" al IPS George Guțiu, în 1952, când i s-a pronunțat condamnarea pe viață, se regăsea, la ceasul consacrării episcopale, înscris cu litere mari pe un banner deasupra tribunei, consemnează nr. 10 / 1990 al revistei eparhiale Viața Creștină, în relatarea cronologiei acestui moment istoric.

În discursul rostit cu ocazia hirotonirii episcopale, IPS George Guțiu, Arhiepiscopul de vie amintire, exprima simplu și ferm care îi vor fi prioritățile pe drumul episcopatului, oferind totodată exemplul martirilor Bisericii din a căror generație a făcut parte, a căror soartă a împărtășit-o. Cuvântul său, cuvânt rostit în urmă cu 30 de ani în fața unei mulțimi de zeci de mii, pe Stadionul clujean, este o puternică mărturie pentru că Înalt Preasfințitul Arhiereu nu spunea ceea ce a citit, sau a auzit, ci ceea ce a crezut în profunzime și a trăit, de aceea cuvintele sale rămâne actuale. A spus: «Vă mărturisesc, cu toată sinceritatea și fermitatea, că treapta episcopatului – plenitudinea preoției – nu a constituit în niciun fel și niciodată un obiect al voinței mele personale (…). Mă aflu aici pentru că, în împrejurările actuale, așa a hotărât Dumnezeu. Aceasta îmi este convingerea și sunt conștient de toată extensiunea și profunzimea obligațiilor pe care mi le-am asumat.

Care vor fi prioritățile imediate ale episcopatului meu? De bună seamă, prima obligație va fi îngrijirea și stăruirea în mântuirea sufletelor. În acest scop, vreau să mobilizez pe toți preoții pe care îi mai avem și vom face tot ce este posibil pentru a avea în timp scurt preoți misionari, în număr cât mai mare. Tot în acest scop, al mântuirii sufletelor, lansăm un apel stăruitor, la toți credincioșii români uniți cu Roma, să se mobilizeze în veacurile de restriște și, fiecare în familia sa și în societatea sa, să devină un adevărat Apostol al Bisericii noastre, încă prigonită și neașezată."

A fost oferit apoi modelul Episcopilor, preoților și credincioșilor morți pentru credință: "Din 12 episcopi, câți a avut Biserica Română Unită cu Roma, toți au fost arestați. Au murit în detenție 7, iar 2 au decedat ca urmare a vieții vitrege petrecută în anii lungi și mulți de închisoare. Dar, ceea ce este unic la acest martiraj, este faptul că, în toată această epocă trăită în condiții de exterminare acești episcopi ar fi putut ieși din închisoare în orice moment, prin trădare. Nici unul însă nu s-a pretat la trădare și pot fi numiți și socotiți martiri ai Bisericii și ai neamului, în sensul cel mai autentic al cuvântului. Au pierit, de asemeni, în închisorile comuniste sute de preoți și mii de credincioși ai Bisericii Române Unită cu Roma. (…) Vreau să închei aceste cuvinte, ținând și socotind ca o înaltă datorie de a trimite Preafericitului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea cel mai profund omagiu de supunere și mulțumire pentru misiunea pe care mi-a încredințat-o, misiune pe care, repet, eu o socotesc ca a doua mare cruce pe drumul Calvarului Bisericii Române Unite și în spiritul absolut al Unității Bisericii Universale."

"A fost într-adevăr un om care, în simplitatea lui, ne-a arătat calea către Dumnezeu!" – a afirmat PS Florentin la celebrarea liturgică de comemorare, rostind în încheiere – de aceea, ne gândim cu recunoștință la Arhiereul nostru George și ne rugăm ca Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică".

imagine

imagine

Album foto: aici

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *