Episcopul Ioan Alexi

Episcop de Gherla (1853-1862)

 

S-a născut în 24 iunie 1801, la Mălădia, Judeţul Sălaj şi a fost fiu de ţăran. Şcoala elementară a făcut-o la Şimleul Silvaniei iar gimnaziul la Carei. Studiile teologice le-a început la Oradea şi apoi la Institutul „Sfânta Barbara” din Viena.

 

Hirotonire, activitate preoţească

În anul 1825 a fost hirotonit diacon la 23 octombrie iar apoi preot la 30 octombrie, de către Episcopul Samuil Vulcan pentru parohia Borozel (jud. Bihor), apoi protocolist şi arhivar la Episcopia de Oradea Mare (din 1831), după care a fost promovat notar şi asesor consistorial, devenind şi secretar al episcopului Samuil Vulcan. În 1835 a fost trecut iarăşi în pastoraţie şi a fost numit paroh în parohia Olosig. În 1837 a fost promovat canonic onorar, iar la 19 octombrie 1843 a fost numit canonic actuar în capitlul eparhial Oradea.

 

Consacrare episcopală

A fost numit episcop al Eparhiei nou înfiinţate a Gherlei, prin decretul imperial din 17 martie 1854.

A fost confirmat de Sfântul Scaun prin bula din 16 noiembrie 1854 a Papei Pius al IX-lea. La 28 octombrie 1855 a fost consacrat episcop în catedrala din Blaj, odată cu episcopul Lugojului, Alexandru-Dobra, prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Şterca-Şuluţiu, asistat de nunţiul apostolic la Viena, Cardinalul Michele Viale Prela. A fost instalat la Gherla la 7 septembrie 1856 de către acelaşi mitropolit.

 

Activitate pastorală

A avut de luptat cu greutăţile începutului: împărţirea în două a eparhiei din punct de vedere administrativ, o parte fiind situată pe teritoriul Ungariei iar cealaltă pe al Transilvaniei, episcopia fiind nevoită a purta corespondenţă cu două guverne, la Budapesta şi Viena. Şi-a constituit capitlul catedral din 6 canonici, în frunte cu Macedon Pop, fost vicar foraneu al Rodnei.

S-a ocupat de buna organizare a parohiilor din eparhie şi a făcut multe vizite canonice. A pus accent pe educaţia tineretului şi a viitorului cler. S-a confruntat cu o criză de spaţii: reşedinţa episcopală se afla într-o casă închiriată. Prima catedrală a fost vechea biserică parohială din Candia, zidită între anii 1777-1778 şi ridicată la demnitatea de catedrală de Papa Pius al IX-lea, cu ocazia canonizării diecezei de Gherla. Ieşind din această catedrală din Candia, nunţiul apostolic din Viena Antonino de Luca, în 1858, a spus memorabilele cuvinte: „Vos estis adhuc in Catacumbis”.

La 1 ianuarie 1858, a introdus noile matricole pentru botezaţi, căsătoriţi şi morţi, cu rubricatura scrisă în grafie latină în locul celor cu chirilice folosite până atunci, acordând o deosebită importanţă disciplinei demografice, destul de neglijată până la el.
h5

Activitate în învăţământ

Este organizatorul învăţământului teologic la Gherla. În ianuarie 1859 a deschis, la Năsăud, Preparandia greco-catolică. În luna noiembrie 1859, a deschis întâiul Seminar Teologic la Gherla, „Liceul teologic regesc episcopal domestic”, Academia Teologică de mai târziu. De asemenea, înfiinţează o fundaţie pentru organizarea unei biblioteci teologice. În august 1858, deschide Institutul preparandial greco-catolic la Năsăud, cu un curs ordinar de 2 ani. Tot în 1858, Episcopul Alexi a cerut preoţilor din Eparhia Gherlei să înfiinţeze şcoli acolo unde nu erau, cu plata dascălului. În anul şcolar 1863-1864, în Eparhia Gherlei erau 592 şcoli poporale româneşti, cu 589 învăţători şi 36.246 elevi.

 

Activitate naţională şi culturală

Iubitor de neam şi bun român, episcopul s-a manifestat în mai multe acţiuni de suflet românesc: în anul 1861 i-a făcut o frumoasă primire lui Alexandru Bohăţel, (primul jurist al Mitropoliei nou-înfiinţate, coleg de studii şi sfătuitor al lui Avram Iancu), la trecerea prin Gherla în drum de la Cluj spre Năsăud, pentru a-şi lua în primire funcţia de „căpitan suprem” (prefect) al Districtului românesc autonom, nou înfiinţat, al Năsăudului. La introducerea cărţilor funciare, în anul 1860, a cerut autorităţilor ca redactarea acestora să se facă şi în limba română. Episcopul a argumentat că, „acest privilegiu, această dreptate aparţine întregii naţiuni române şi nimeni nu are dreptul să renunţe la el fără dreptul şi învoirea întregii naţiuni”. A scos din uz celebrarea Sfintei Liturghii în limba slavonă din multe biserici din Maramureş, rămase de pe timpul când au aparţinut eparhiei rutene de Muncaci. I-a obligat pe preoţi să-şi cumpere cărţi liturgice tipărite la Blaj.

 

Publicaţii

Intelectual şi om de cultură, cunoscător a mai multor limbi străine, clasice şi moderne, episcopul Ioan Alexi a avut şi preocupări filologice. Pe când era student teolog la Universitatea din Viena a scris o gramatică românească în limba latină: „Grammatica Daco-Romana sive Valachica, latinitate donata, aucta ac in hunc ordinem redacta, opera et studio” Joannis Alexi, clerici almae dioeceseos G. R. C. Magno Varadinensis in caesareo regio convictu Viennensi alumni theologi absoluti. Vienne apud bibliopolam Josephum Geistinger 1826. Gramatica lui Alexi a întrunit deosebite aprecieri în străinătate, autorul demonstrând nu numai romanitatea limbii române, ci şi faptul că limba română este „cheia cercetărilor asupra originii tuturor limbilor romanice”. A tipărit Catehismul mare, mic şi mijlociu, traduse de prepozitul Macedon Pop. A mai contribuit şi la editarea altor cărţi religioase şi pedagogice.

 

Data morţii

A încetat din viaţă la 29 iunie 1863, datorită unei pneumonii. A fost înhumat în cimitirul parohial din Gherla. Deasupra mormântului, s-a zidit o capelă unde este depusă o placă memorială, având inscripţia: ‹Această Capelă s-a ridicat pe mormântul primului Episcop al Diecezei Greco-Catolice de Gherla, Arhiereul Ioan Alexi (1856-1863), numit de către istoricul Nicolae Iorga „cel învăţat”, neobosit deschizător de şcoli pentru emanciparea social – culturală şi afirmarea naţională a românilor din Nordul Transilvaniei›.

 

Cuvânt de învăţătură

Preoţilor le-a cerut să lase la o parte „lucrurile cele seculare şi politiceşti” fiindcă „nu se ţin de chemarea lor”. Deviza lor trebuie să fie „Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie”.

  • „Şcoala este grădina aceea preţuită în care se cultivează şi cresc florile şi plantele cele crude şi tinere spre folosul Sfintei Biserici şi al Statului. Toată speranţa noastră este în tinerimea şcolară, că numai creşterea ei cea bună promite fructe dulci şi de toată îndestularea…”
  • „Drept şi nedisputaver este ca tot omul să se folosească de limba naţiunei sale, căci limba cea mai dulce este aceea care o am supt cu laptele maicii noastre, care cu fierbinte dragoste ne-a nutrit în sânul său.”
  • „Biserica totdeauna a susţinut Naţiunea şi Limba şi aşa am rămas preoţi cuvioşi, înţelepţi, iubitori de Maica noastră Sfânta Biserică şi preastimata noastră naţiune”.
  • „Focul cel nestins al dragostei a cuprins inima mea văzându-mă între voi, preoţi cuvioşi, – evlavioşi, râvnitori, lucrători şi ascultători, slujitori adevăraţi ai lui Hristos. Lacrimi de bucurie curgeau din ochii mei şi părinteasca-mi inimă se umpluse de nespusă bucurie când am văzut pe poporul român cel drept credincios, pe fiii mei cei buni, dulci şi blânzi, cari moravurile şi virtuţile cele strălucite le-au păstrat în locaşurile strămoşeşti şi în vatra părinţilor săi neîntinate până în ziua de astăzi.”
  • „Dorinţa noastră a tuturor este a susţinea limba noastră română; aceasta a o învăţa, studia, şi mai ales tinerimea cu cea mai mare deligenţă să se apuce de ea şi bine învăţând-o, să se facă apţi de a putea ocupa vreun post în oricare dregătorie civilă. Deci nimănui nu este iertat a se lepăda de limba sa română.”
  • „Nu numai de preoţi avem multă lipsă, ci mai mare lipsă avem de unii ca aceşti bărbaţi învăţaţi… cari sunt frumuseţea şi decorarea naţiunii noastre.”
  • „Pace şi dragoste către toate neamurile” – „La această iubire ne învaţă şi Hristos: ca să iubim pe aproapele nostru ca şi pe noi înşine – iar Sfântul Apostol Pavel zice: Fii pildă credincioşilor cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu credinţa, cu curăţenia.”