Episcopul Ioan Chertes

Episcop auxiliar de Gherla (1949-1972)

 

S-a născut în 10 septembrie 1911, în comuna Sărăţel, jud. Bistriţa-Năsăud. Şcoala elementară a făcut-o la Sărăţel iar studiile secundare la Liceul grăniceresc „George Coşbuc” din Năsăud. Clasele II-VII le-a urmat la Liceul „Petru Maior” din Gherla. În luna iunie 1929 a promovat cu succes examenul de bacalaureat. După absolvirea liceului, timp de un an a fost pedagog la Liceul „Petru Maior” din Gherla şi student la fără frecvenţă al Facultăţii de Drept de la Universitatea din Cluj. În anul 1930 a fost primit în clerul tânăr al Eparhiei de Gherla şi trimis, de către Episcopul Iuliu Hossu, la Roma, unde a urmat Filozofia la Institutul De Propaganda Fide. În 1938 a fost promovat doctor în filosofie şi teologie.

 

Hirotonire, activitate preoţească

În data de 21 decembrie 1935 a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Episcopului Giuseppe Palica, Vicarul Diecezei de Roma. Între anii 1939-1948, ca secretar episcopal, a ocupat concomitent, mai multe funcţii: a fost profesor de teologie la Academia de Teologie Română Unită, la catedrele de Istoria bisericească şi Drept bisericesc, în 1947 devine canonic şi pro-vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. În anul 1942 a fost director al internatului de băieţi, devenit în 1945 internatul Liceului român-unit de băieţi „Inochentie Micu Clain”. A fost şi profesor de religie la acest liceu.

 

Anii persecuţiei. Consacrarea episcopală

În 28 octombrie 1948 a fost arestat de către securitatea comunistă şi închis la mănăstirea Neamţ. În februarie 1949, internaţii de la mănăstirea Neamţ, ca şi episcopii de la Dragoslavele, au fost transferaţi cu toţii la mănăstirea Căldăruşani, lângă Bucureşti.

În 24/25 decembrie 1949, aflat în detenţie la Căldăruşani, în Sărbătoarea Naşterii Domnului, canonicul Ioan Chertes a fost consacrat episcop auxiliar, titular de Cantano, prin punerea mâinilor Episcopului Valeriu Traian Frenţiu de Oradea, asistat de Episcopul de Cluj-Gherla Iuliu Hossu, Episcopul de Maramureş Alexandru Rusu şi Episcopul de Lugoj, Ioan Bălan.

Din luna mai 1950, până în anul 1955, întregul grup de internaţi de la Căldăruşani a fost transferat la penitenciarul din Sighetu Marmaţiei, de unde, în 1955, episcopul Ioan Chertes a fost readus la Securitatea din Cluj şi, de acolo, la 30 iulie 1955, a fost eliberat.

După eliberarea intervenită la 6 ani de la arestare şi detenţie în închisoare, fără judecată, s-a stabilit în comuna Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde locuia sora sa Ana.

La 15 august 1956, învinuit de instigare publică în urma Sfintei Liturghii din 12 august 1956, celebrată în faţa bisericii piariştilor (Universităţii), Ioan Chertes a fost arestat şi anchetat cu duritate la Securitatea din Cluj şi a fost condamnat de Tribunalul Militar din aceeaşi localitate, prin sentinţa nr. 1202/1957, la 10 ani de închisoare. A fost închis la penitenciarul din Gherla 3 ani, apoi în Bărăgan şi Deltă: la Stoieneşti, Salcia, Grind-Periprava, din nou la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăşi la Salcia şi în sfârşit, la Ostrov. În 30 iulie 1964 a fost eliberat în baza decretului de graţiere nr. 411/1964 şi s-a stabilit la Sărăţel, în satul natal, fiind mereu urmărit şi hărţuit de organele Securităţii.

În 25 octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud împreună cu familia surorii sale. Între anii 1965-1972 a funcţionat ca angajat la Întreprinderea Raională de Industrie Locală „Ineul”, în calitatea de contabil, dar fără a avea domiciliu obligatoriu, nu avea dreptul să părăsească localitatea. În data de 30 iunie 1972, a fost pensionat şi din cauza bolii şi a consecinţelor fizice ale celor 14 ani şi jumătate de detenţie, se retrage din activitatea de ierarh.

 

Publicaţii

Ca profesor de Teologie, dr. Ioan Chertes a scris lucrarea Creşteţi şi vă înmulţiţi, apărută la editura „Sfântul Nichita” din Cluj.

 

Relaţii cu Roma

La 12 martie 1990, Episcopul Ioan Chertes, deşi retras din activitate, în semn de stimă şi preţuire pentru suferinţele îndurate şi pentru fidelitatea dovedită faţă de Biserica Catolică şi Sfântul Scaun al Romei, a fost promovat şi distins arhiepiscop al Bisericii Române Unite, de către Papa Ioan Paul al II-lea.

 

Data morţii

A încetat din viaţă la 31 ianuarie 1992, la Cluj-Napoca. Slujba de înmormântare a Episcopului Ioan Chertes a avut loc în 4 februarie 1992, în Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca şi a fost celebrată de către Cardinalul Alexandru Todea, Mitropolitul Bisericii Române Unite, împreună cu episcopii greco-catolici.