Cardinalul Iuliu Hossu (I)

O argumentare a martiriului Cardinalului Iuliu Hossu (I)

Ca pregătire pentru ziua beatificării episcopilor greco-catolici morți în faimă de martiri, abordăm în numărul de față argumentarea martiriului celui de-al șaptelea episcop (în ordinea morții), Preasfinția Sa Iuliu Hossu, care și-a dat viața în apărarea credinței catolice și a Bisericii Române Unite.

Întrucât materialul rezumat acoperă o perioadă de 21 de ani și 6 luni, a fost imperios necesară prezentarea lui în cadrul a două numere succesive ale revistei noastre.

Din motive de spațiu editorial, unele etape ale Căii Crucii comune (a întregului Episcopat) – descrise deja în numere anterioare – vor fi menționate printr-un simplu titlu. Tot de aceea, am renunțat la menționarea izvoarelor ce stau la baza fiecărei afirmații.

Argumentarea martiriului urmează metodologia Congregației Cauzelor Sfinților.

Pr. Cristian LANGA și Emanuel COSMOVICI

Calea Crucii parcursă de episcopul Iuliu Hossu

imagine

 

 

A. Argumentarea martiriului material

La acest punct se descrie, pas cu pas, Calea Crucii parcursă de episcop până la moarte. Metodologia Congregației Cauzelor Sfinților cere să nu se ia în considerare aici planul și acțiunea persecutorului, și nici atitudinea episcopului în timpul persecuției (care sunt tratate separat).

1. În timpul persecuției

Pe măsură ce persecuția împotriva Bisericii Române Unite devenea tot mai intensă, episcopii au înțeles că este pusă sub semnul întrebării însăși existența Bisericii, ceea ce le-a produs o continuă suferință.

 

a) Trei invitații la defecțiune înaintea începerii asaltului pentru „lichidarea” Bisericii

În zilele de 20, 21 și 22 septembrie 1948, atunci când ceilalți episcopi eparhiali fuseseră deja puși în retragere, episcopul Iuliu Hossu a fost chemat la București, unde i s-a cerut, chiar cu amenințări voalate, să treacă de partea acțiunii guvernului. În memoriile sale, PS Hossu arată de repetate ori că invitațiile la defecțiune l_au umilit și l-au tulburat profund.

b) Blocarea la reședință în zilele asaltului pentru „lichidarea” Bisericii

imagine

 

Cu o zi înainte de „adunarea” de la Cluj din 1.10.1948 și până la arestarea sa, PS Hossu a fost blocat la reședință, cu excepția a 3 zile, așa cum se vede în schema alăturată. În zilele de 6-11.10.1948 s-a aflat la Conferința Episcopală de la Nunțiatură.

2. Arestarea

Aflat în locuința fratelui său Ioan, pe strada Cortului nr. 11, în București, PS Hossu a fost arestat la 29.10.1948, noaptea, la ora 1.30. La intrarea în clădirea Ministerului de Interne a trecut prin procedura anonimă a percheziției. I s-a luat crucea pectorală și a fost trimis într-una dintre celulele aflate în subsolul clădirii. Nu a putut dormi în restul orelor din acea noapte, crezând că dimineața va fi eliberat. În aceeași zi, la ora 20, a fost dus „în audiență” la ministrul Cultelor, Stanciu Stoian. Era fără șireturi la ghete, nespălat și nepieptănat.

Durata totală a încarcerării, după arestare, a fost de aproximativ 60 de ore.

3. Lagărul organizat de Securitate la Dragoslavele (31.10.1948 – 26.02.1949)

a) Prima „vizită” a Patriarhului Justinian

La 14.11.1948, seara, a sosit la Dragoslavele Patriarhul, însoțit de două persoane în civil de la București și de câțiva ofițeri din Securitatea locală. Patriarhul a vorbit cu episcopul Hossu, invitându-l să facă parte din Sinodul ortodox. Pentru a favoriza „dialogul”, prin Securitate i s-au adus episcopului Hossu, cu această ocazie, trusa de bărbierit, cămașa de noapte și cartea de rugăciuni rămase la fratele său în noaptea arestării, inclusiv câteva alimente.

b) A doua „vizită” a Patriarhului Justinian

La 3.12.1948, Patriarhul – însoțit de vicarul său Teoctist și de ofițeri de Securitate – a venit la Dragoslavele și le-a arătat episcopilor Monitorul Oficial din 2.12.1948, cu decretul nr. 358/1948. El le-a cerut episcopilor să indice adresa la care ar vrea să se retragă pe viitor.

4. Lagărul organizat de Securitate în fosta școală de cantori de la mănăstirea Căldărușani (27.02.1949 – 24.05.1950)

5. Închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet (25.05.1950 – 4.01.1955)

a) Condițiile de la Sighet

Pentru a da o minimă idee asupra condițiilor inumane trăite de episcopi la Sighet – foametea, frigul, obligația de a-și face necesitățile în celulă, munca epuizantă în condițiile slăbiciunii lor, absența oricărei îngrijiri medicale, insultele, pedepsele și altele – vom ilustra două paragrafe din Memoriile PS Hossu:

„Da, aici în Sighet am văzut, am simțit și am trăit «foamea». Se vorbește de atâtea ori de foame și nu ne dădeam și nu ne dăm destul și destul de bine seama ce este foamea; în temnița Sighetului am învățat ce este foamea și greutatea poruncii Domnului, de a o alina oriunde se află, oriunde se vede; […].

Astfel am fost [de] slăbiți, puteam pipăi toate oasele și mă miram cum țin laolaltă de tendoane, când nu mai erau mușchi; zăcând în pat, nu puteam ține picior peste picior, căci cel de dedesubt mă durea, așa încât eram silit să le țin lângolaltă, întinse pe pat; unii dintre frați îmi spuneau același lucru; […].”

 

b) Două invitații la defecțiune

După aproape patru luni de la încarcerare, episcopul Hossu a fost chemat în două rânduri în fața unui ofițer de Securitate din Baia Mare. Acesta i-a făcut două invitații succesive la defecțiune: la 14 septembrie 1950, apoi la mijlocul lunii octombrie a aceluiași an.

6. Perioada de „refacere” a sănătății, după ieșirea de la Sighet (6.01.1955 – 7.05.1955)

Referitor la îngrijirea medicală din această perioadă, episcopul Hossu a arătat că „ce s-a mistuit din puteri ani de zile, nu se putea reface în câteva luni; dar, totuși, mulțumită Domnului, s-a făcut progres simțitor; […].”

7. Mănăstirea Curtea de Argeș (D.O.) – (7.05.1955 – 14.07.1956)

8. Mănăstirea Ciorogârla (D.O.) – (14.07.1956 – 13.08.1956)

9. Despărțirea celor trei episcopi

A doua zi după plecarea episcopului Rusu, la 14.08.1956, au sosit la mănăstirea Ciorogârla episcopul Teoctist și episcopul vicar Ionescu. Ei „ne-au comunicat vestea tristă că fratele Alexandru nu se va mai reîntoarce, ci trece la mănăstirea Cocoș; am ascultat cu mare durere, adevărată consternare: «Mai tristă veste nu ne puteați aduce»”. Cei doi l-au anunțat apoi pe episcopul Hossu că va fi și el transferat la altă mănăstire, ceea ce iarăși i-a îndurerat adânc pe cei doi episcopi. Plecarea a avut loc la 16.08.1956, la ora 20. Cei trei episcopi supraviețuitori ai Sighetului nu aveau să se mai revadă.

imagine

PS Iuliu Hossu la Căldărușani, vizitat de PS Alexandru Todea și de Pr. Ioan Lazăr, SJ

10. Mănăstirea Căldărușani (D.O.) – (16.08.1956 – 13.05.1970)

Episcopul a fost cazat într-una dintre camerele casei în care locuia arhimandritul Martinian Stoenescu, fost stareț între anii 1918-1920. Casa era așezată pe malul lacului, în exteriorul incintei mânăstirii.

După aproape 3 ani, la 13.05.1959, episcopul Clujului a fost mutat într-un loc unde putea fi supravegheat mai ușor, și anume în zidul de incintă, la intrarea în mănăstire. Spațiul respectiv era format din mai multe camere mici. Mai întâi, au fost mutați cei câțiva călugări care locuiau acolo, după care a fost adus PS Hossu, precum și un călugăr ortodox, Simeon Bulgaru, care-l putea supraveghea, având camera lipită de cea a episcopului.

a) La Căldărușani, completă izolare din 1956 până în noiembrie 1961 (când se oprește redactarea memoriilor episcopului Hossu)

„Scumpii mei frați puteau veni, nu era limitat de câte ori […], dar dânșii de-abia puteau veni primăvara și toamna, adică de două ori pe an […].

În trecere, se mai apropia din când în când câte unul din cei ce treceau pe la mănăstire și așa […] mai primeam în primii ani, întâmplător, câte o informație din lumea din afară; încolo, complet izolat ani de zile; cu un cuvânt, legat mai departe; sârma ghimpată de odinioară nu mai era, nici paza militarilor cu baioneta înfiptă pe arma încărcată, dar era paza nevăzută a Securității, care cerceta mereu mănăstirea […]”.

b) Încercări de demoralizare și invitații la defecțiune

– În toamna anului 1958, trei directori din Ministerul Cultelor au încercat să-l demoralizeze pe PS Hossu, arătându-i că a rămas singur, credincioșii săi trecând la ortodoxie.

– Într-o notă informativă din iulie 1960, călugărul ortodox cu numele codificat „Vântu” redă o afirmație a episcopului Hossu, în care se vede că aceste invitații la defecțiune au fost o permanență a vieții lui de detenție:

„A spus că i s-a propus de mii de ori să treacă formal la Biserica Ortodoxă și că el a refuzat în permanență, și înțelege ca să rămână în forma în care se află până la moarte”.

c) Episcopului Hossu i-au fost suspendate drepturi fundamentale ale omului

Cu ocazia mutării intempestive la etajul I din zidul de incintă al mănăstirii (13.05.1959), episcopul arată în memoriile sale câte drepturi legitime ale oricărui om liber îi sunt suspendate:

Aici [la Căldărușani, în D.O.] așa este, […] te simți așa cum cu adevărat ești încins de altul, gata de a fi dus unde el voiește; nu mai ești om cu voință liberă, nu mai ești om stăpân pe tine; altul te stăpânește, punându-te unde vrea, când vrea și cum vrea el, tiranul nu numai al meu, ci al țării întregi […]”.

d) Episcopul – încuiat în spațiul unde locuia

– La 11.11.1966, în „Nota Biroului” de la sfârșitul notei informative a agentului „Popescu Virgil”, maiorul de Securitate Gheorghe Ciudin ne dezvăluie următoarea realitate:

„Rudele lui HOSSU au rămas surprinse că duminică dimineață, când au ajuns la fostul episcop, intrarea în apartamentul lui era încuiată, iar călugărul BULGARU SIMION [sic], care-l deservește, era în biserică. Fiind chemat, acesta a descuiat, dar a încuiat după ce au intrat toți, astfel că, până a venit călugărul, ei nu au mai putut ieși din încăpere.”

– La fel, într-o zi din luna august 1969, episcopul era încuiat, așa cum arată episcopul Ioan Ploscaru într-o mărturie a sa depusă azi în Arhivele Vaticanului:

„În luna august 1969 i-am făcut o vizită la Căldărușani, împreună cu canonicul Iosif Vezoc. Sosiți la mănăstire, am întrebat de episcopul Iuliu Hossu. Cel întrebat ne-a răspuns că fratele Simeon are cheia. L-am căutat pe acesta. Un om cam de 50_60 de ani, cu barbă semi-căruntă, s-a prezentat și ne-a întrebat cine suntem.

– Dumneata ești temnicerul lui, ca să-ți raportăm cine suntem?, l-am întrebat, la rândul meu.

– Așa am poruncă de la preacucernicul stareț, mi-a răspuns, tot căutând cheile cu care să ne deschidă ușa de la scările care duceau la etaj.”

Informațiile acestea, cu totul ocazionale, ne permit să tragem concluzia că episcopul a fost închis și în alte zile. Această situație a fost umilitoare și surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât, după anul 1968, episcopul nu se mai afla, din punct de vedere oficial, în D.O.

e) PS Hossu tratat cu duritate de călugării de la mănăstirea Căldărușani

Cardinalul Giovanni Cheli, într-o mărturie pe care a dat-o în anul 2004, a afirmat următoarele:

„Din câte-mi amintesc – și din ce mi-a spus Monseniorul Hossu – călugării [de la Căldărușani] îl tratau mai degrabă cu duritate. Mai ales cei însărcinați, ca să spunem așa, cu celula sa și cu persoana sa. […]. Când l-am întrebat cum se simte, nu mi-a spus nimic, nicio plângere împotriva Guvernului sau a călugărilor; dar mi-a spus că de fapt călugării se purtau dur cu el.”

​Informația de mai sus este concordantă cu un referat al Direcției a III-a a Securității, din 25.01.1963, care arată că, în conformitate cu notele informative date de mai mulți agenți „marșrutizați” la Căldărușani, „[episcopul] trăiește izolat, cu un program sever impus din partea conducerii mănăstirii, ca urmare a dispozițiilor primite de la Patriarhie”.

Or, se știe că nu Patriarhia stabilise condițiile de la Căldărușani. Dar Securitatea, ca și KGB-ul, își falsificau propriile documente. Există un alt document în care Securitatea însăși arăta că D.O. era de resortul său exclusiv:

„I-am atras atenția [agentului] asupra faptului că fixarea D.O. unui cetățean nu are nicio tangență cu preocupările Departamentului Cultelor, și de aceea prezența lui HOSSU la Căldărușani și toate cele ce decurg din șederea și comportarea sa acolo sunt probleme ce interesează în exclusivitate organele Securității Statului.”

f) „În 22 de ani, nicio clipă de (liniște…) sufletească!”

Această afirmație a episcopului Hossu face parte din înregistrarea transcrisă de Securitate – cu lacunele inerente acestei operațiuni – a convorbirii pe care episcopul romano-catolic de Alba Iulia, PS Márton Áron, a avut-o cu PS Iuliu Hossu la Căldărușani, la 7.03.1970, cu două luni și jumătate înainte de moartea acestuia.

11. Problemele de sănătate ale episcopului Hossu la Căldărușani

Notele informative disparate care se găsesc astăzi în dosarele fostei Securități ne dau cât de cât o imagine asupra bolii care l-a marcat pe PS Hossu în ultimii săi ani de viață (1966-1970). Astfel, în nota sa informativă din 7.06.1969, agentul „Ionescu V” (starețul) arăta că „la fluer îi curge un lichid”.

Prezentând notele informative doctorului Yves Nicolae Cernea, acesta consideră că PS Hossu a suferit probabil de insuficiență cardiacă cu edeme cronice ale membrelor inferioare. Pe această stază, a făcut probabil unul sau mai multe ulcere varicoase.

Spitalizarea I – (25.02.1967 – 25.03.1967)

Din nota informativă de la 25.02.1967 a lui „Popescu Virgil” (soțul nepoatei preasfințitului) aflăm că episcopul a fost internat la Spitalul Colentina din București, deoarece i se umflaseră picioarele.

În „Nota Biroului” redactată de către ofițerul de Securitate se poate vedea că PS Hossu a putut fi internat deoarece familia a descoperit că e nevoie de aceasta. Cu doi ani mai târziu însă, în ajunul morții, nimeni din familie nu a fost sesizat că episcopul are nevoie urgentă de internare. Iată un extras din „Nota Biroului”:

„HOSSU IULIU are D.O. la mănăstirea Căldărușani. În preajma internării în spital s-au deplasat la Căldărușani dr. HOSSU TRAIAN [junior] (nepot al fostului episcop) și un frate de-al acestuia, care au constatat starea sănătății și au propus Patriarhiei să-l interneze în spital. Agentul a precizat că există și acordul Departamentului Cultelor. Nu cunosc dacă a fost consultat Ministerul Afacerilor Interne în această privință, având în vedere că HOSSU IULIU se află cu D.O. în baza unei decizii ministeriale [MAI].”

– Spitalizarea a II-a – (? – 25.09.1969)

În jurul datei de 25.09.1969, s-a încheiat o nouă internare a episcopului Hossu la Spitalul Colentina. Nu știm când a fost internat. Cu ocazia ieșirii din spital, el a trecut și pe la mormintele fraților săi în episcopat, PS Vasile Aftenie și PS Ioan Bălan, îngropați în Cimitirul Bellu Catolic.

– Spitalizarea a III-a (ultima) – (13.05.1970 28.05.1970)

Starețul mănăstirii a dat, la 22.05.1970, o notă informativă care ne apropie de sfârșitul Căii Crucii parcurse de PS Hossu:

„Pe la 7 mai [1970], fostul episcop Iuliu Hossu a avut o stare – se pare – gripală, din care cauză a slăbit foarte tare. A căzut în curtea Mănăstirii în timp ce se plimba, de două ori, și cu multă greutate a fost dus în apartament, acolo a mai căzut o dată și, în jurul zilei de 10 mai [corect 13.05.1970], a fost internat la Spitalul Colentina – se pare – Clinica Dr. Bruckner.”

Într-o notă informativă, Ion Dumitriu-Snagov precizează că episcopul Hossu a fost internat la Spitalul Colentina la 13.05.1970, în Institutul de Boli Interne – anexă a Academiei de Științe Medicale – în camera 226. Acest institut era cunoscut și sub numele de Clinica Dr. Bruckner.

12. Moartea episcopului Iuliu Hossu

a) Doi martori în ajunul morții – 26.05.1970

PS Alexandru Todea și istoricul Ion Dumitriu-Snagov au mai putut avea în ziua de 26.05.1970 importante convorbiri cu PS Hossu. Iată succesiunea acestor convorbiri:

– între orele 6.40 și 9.00 a avut loc dialogul dintre PS Hossu și PS Alexandru Todea;

– la ora 18.36, PS Hossu a vorbit, făcând un efort deosebit, cu istoricul Ion Dumitriu-Snagov;

– în aceeași seară, PS Todea i-a dat episcopului Hossu dezlegarea, l-a împărtășit și i-a administrat maslul, apoi i-a citit, conform dorinței acestuia, din Evanghelia Sf. Ioan.

b) Ziua de 27.05.1970

În mărturia publicată în postfața la biografia cardinalului Hossu (autori pr. Silvestru Augustin Prunduș și pr. Clemente Plăianu), PS Alexandru Todea își amintește că și în ziua de 27.05.1970 PS Hossu a fost conștient și a mai putut pronunța un cuvânt:

„În ziua următoare, 27 mai 1970, după-masă, la orele 17, a sosit episcopul Ioan Dragomir. I-am spus scumpului nostru agonizant.

– Bine, a fost răspunsul, dar n-a mai putut continua vorba.”

c) Moartea episcopului Hossu († 28.05.1970) – în mărturia PS Todea

„Joi, 28 mai 1970, între orele 8-9 eram foarte obosit. Picioarele îmi erau umflate. La 9 fără 7 minute am ieșit pe coridor, la geam, să iau puțin aer. Lângă marele ierarh a rămas pr. Paul.

La orele 9, inima cardinalului Iuliu Hossu, episcopul Diecezei de Cluj-Gherla, a încetat să mai bată. Sufletul său și-a luat zborul spre Cel de Sus […].”

d) Moartea și înmormântarea episcopului Hossu – într-o notă informativă a lui Ion Dumitriu-Snagov din 26.06.1970

„În 27 mai, starea de agonie a continuat. OLGA [corect: Gabriela] BANCIU a rămas toată ziua la patul bolnavului. […]

Seara, ca în fiecare seară, preotul [Ieronim] Păstrav din Aiud s-a prezentat să vadă dacă are asigurată garda de noapte (în fiecare noapte a făcut de gardă câte un preot greco-catolic).

A doua zi de dimineață [28.05.1970], la orele 9.00, a sosit prima telegramă [de la Roma], semnată de Mons. [Aloisie] Tăutu și l-a găsit pe episcop în starea lui gravă. I-au citit, cei de față, de două-trei ori textul, fără să aibă certitudinea că l-a reținut. La 9.15 a decedat. […]

[Mons. Tăutu] s-a interesat de telegrame – fiindcă în dimineața de 27 mai expediase spre București două telegrame, una a lui și alta din partea Papei. Sursa i-a comunicat că înmormântarea are loc vineri, 29 mai, la orele 14.00, la Cimitirul Bellu Catolic. […]

Slujba religioasă a fost oficiată de pr. [Francisc] Zudor de la biserica Bărăția […]. Au participat și doi episcopi clandestini, Dragomir și Todea.”

Din nota de mai sus se înțelege că Securitatea l-a privat pe episcopul Hossu și de această ultimă bucurie pământească, aceea de a afla că Papa i-a trimis, pe patul de moarte, o telegramă.

Decesul a fost înregistrat la Primăria sectorului II din București, unde era arondat Spitalul Colentina.

e) Episcopului Hossu i-a fost grăbită moartea

Episcopul se afla în situația de izolare și supraveghere severă. În aceste condiții, dacă ar fi apărut vreo urgență medicală, nimeni nu era însărcinat să anunțe familia. Prin aceasta i s-a luat dreptul la asistență medicală de urgență, în caz de nevoie.

Lucrurile s-au întâmplat chiar în acest fel: episcopul a căzut de trei ori în ziua de 7.05.1970, iar internarea s-a făcut cu o săptămână întârziere, la 13.05.1970, după cum arată istoricul Ion Dumitriu-Snagov în raportul său exact adresat Securității. Poate că în aceste 7 zile s-ar mai fi putut face ceva.

Anii de încarcerare în condițiile de exterminare de la Sighet au lăsat urme adânci asupra sănătății episcopului. A fost vorba de o moarte programată, care a devenit, după „destalinizarea ezitantă”, o moarte lentă, pe care persecutorul a grăbit-o în ultimele momente.

13. Deshumarea și reînhumarea din anul 1982

În anul 2008 s-a publicat postum, la Cluj-Napoca, o lucrare cu documente originale anexate, pregătită de ieromonahul Silvestru Augustin Prunduș: Mormântul Cardinalului Iuliu Hossu, exhumare și reînhumare. Din documente rezultă că episcopul Hossu a fost înmormântat la 29.05.1970 într-un mormânt al unuia dintre nepoții săi, la Cimitirul Bellu Catolic din București (figura P3, locul h, 1_2).

La 7.12.1982, familia a pregătit o translatare a osemintelor în mormântul actual (figura P3, locul e, 3-4). La deschiderea cavoului inițial, s-a constatat că sicriul fusese acoperit în mai multe rânduri cu apă și a devenit friabil. Osemintele au fost atunci depuse în grabă într-un sac de plastic, apoi într-o nișă a noului mormânt. Aici a intervenit Securitatea, care, prin interpuși, a ordonat, la 16.04.1983, betonarea nișei.

Lucrurile au rămas neschimbate până astăzi, deoarece ultimul nepot în viață al episcopului, Iuliu Teofil Liviu (Tibi) Hossu, refuză să se mai facă o nouă deshumare, cu translatarea osemintelor episcopului la Cluj, conform testamentul său scris, dar transmis și pe cale verbală mai multor persoane.

 

 

B. Argumentarea martiriului formal ex parte persecutoris

La acest punct trebuie dovedită persecuția din ură împotriva credinței, suferită de Servul lui Dumnezeu.

 

PS Iuliu Hossu a trăit persecuția vizând suprimarea Bisericii Române Unite, apoi persecuția specifică împotriva Episcopatului în detenție, după care a fost izolat în D.O. la mănăstirea Căldărușani. În capitolul de față sunt prezentate elemente ale persecuției îndreptate în mod particular împotriva sa.

1. Ordine particulare din timpul Căii Crucii comune (a întregului Episcopat):

– Convocarea la București unde urma să i se pună „problema revenirii [la ortodoxie]” (16.09.1948);

– Ordinele și rapoartele legate de arestare;

– Numele PS Hossu figurează pe ordinele de trimitere în lagărul de la Dragoslavele, apoi la închisoarea Sighet;

– Raportul de la 20.10.1950 al căpitanului de Securitate Alexandru Mureșan privitor la invitația la defecțiune din închisoarea Sighet:

„Luându-se legătura cu fostul episcop IULIU HOSU [sic] pentru a cunoaște punctul său de vedere în legătură cu aderarea sa la ortodoxie, față de care numitul are aceeași poziție de rezistență […]”.

 

2. Persecuția în timpul izolării episcopului Hossu în D.O. la mănăstirea Căldărușani (1956-1970)

 

a) Organizarea unei rețele de informatori în jurul episcopului

Ca urmare a „destalinizării ezitante” din anii 1955-1956, cei trei episcopi supraviețuitori ai Sighetului au primit domiciliu obligatoriu. În noua conjunctură, controlul Securității s-a făcut și printr-o rețea de informatori bine „legendați”, așa încât să nu stârnească bănuieli episcopilor. O parte dintre ei erau „calificați”, primind misiuni precise. Pe baza răspunsurilor pe care le aduceau informatorii, Securitatea dădea noi ordine împotriva episcopilor. Aceste ordine erau cuprinse în așa-numitele „Note ale Biroului”, aflate la sfârșitul fiecărei note informative. În acest fel s-a asigurat continuitatea persecuției care-l viza în mod direct pe episcop.

 

b) Izolare suplimentară la 13.05.1959

Ordinul de mutare din locuința arhimandritului Martinian în locuința din zidul de incintă al mănăstirii i-a fost comunicat episcopului, ca întotdeauna, printr-un reprezentant al Patriarhiei și un reprezentant al Ministerului Cultelor, în cazul de față prin vicarul patriarhal Teoctist și directorul Rodeanu.

 

c) Tipuri de ordine ale Securității îndreptate împotriva episcopului Hossu

– Plan de izolare și influențare a episcopului Hossu (10.06.1959)

Într-o așa-numită „notă de stadiu” privitoare la „acțiunea informativă de grup Hossu și alții”, Direcția a III-a a Securității arăta:

„În fața acestei acțiuni stau următoarele sarcini:

[…] Izolarea mai temeinică a episcopului HOSSU I[ULIU] și influențarea lui pe linia descompunerii și desființării clandestinității greco-catolice […].”

– Urmărirea corespondenței episcopului, precum și a unor rude și cunoștințe apropiate

– Ordine de intensificare a urmăririi episcopului Iuliu Hossu

Pe un raport al Securității din Cluj, generalul maior Evghenie Tănase, de la Direcția a III-a a Securității, a redactat la 3.05.1965 o rezoluție manuscrisă în care apărea, printre altele, următorul ordin:

„Trebuie să se intensifice munca pentru cunoașterea activității lui Hossu și a legăturilor sale, pentru că se vede că acesta este încă în centrul atenției greco-catolicilor”.

 

3. Succesiunea ordinelor de D.O. de-a lungul anilor în care episcopul Hossu a fost izolat la mănăstirea Căldărușani

imagine

– Stabilirea D.O. din anul 1959 poate fi pusă în legătură cu cererea PS Ioan Bălan din 10.07.1959 de a pleca de la mănăstirea Ciorogârla pentru a fi tratat medical la Lugoj. Securitatea a realizat că episcopii supraviețuitori ai Sighetului nu aveau încă D.O. oficial.

– Privitor la fixarea D.O în anul 1964: trebuie arătat că în vara acelui an fuseseră eliberați aproape toți deținuții politici din România. În acel context, s-a ridicat și fixarea D.O. pentru episcopul Iuliu Hossu. Dar episcopul a indicat drept noua sa adresă reședința sa episcopală din Cluj, strada Moților nr. 26. Ca răspuns, șefii Securității au reacționat încă de-a doua zi, fixându-i din nou D.O., de această dată pe termen nelimitat, adică pe viață (probabil unicul caz de acest fel în istoria D.O.).

– Privitor la ridicarea D.O. din 1968: în acel an urma să se serbeze cu mare fast, la 1.12.1968, semicentenarul unirii de la 1.12.1918 a Transilvaniei cu România. Conducerea P.C.R. a realizat că episcopul Iuliu Hossu este unul dintre puținii supraviețuitori cu rol activ în acel eveniment. În plus, faptul că această ilustră personalitate se afla încă în D.O. ar fi putut dăuna prestigiului internațional pe care și-l dorea Nicolae Ceaușescu.

De aceea, cu toate că episcopul Hossu a respins participarea lui la festivitățile semicentenarului până ce nu i se va răspunde la memoriile adresate autorităților, puterea comunistă a decis ridicarea D.O., acțiune pe care episcopul a considerat-o ca fiind un „paliativ”. În realitate, așa a și fost: o falsă ridicare a D.O. Astfel, pe buletinul de identitate figura în continuare adresa de care ținea mănăstirea Căldărușani: „localitatea Moara Săracă, jud. Ilfov”, iar regimul sever de supraveghere a continuat și s-a întărit (v. cap. A).

Menționăm aici o rezoluție manuscrisă semnată de un general maior pe o notă-raport a Direcției I a Securității, redactată la 25.04.1968:

„Sarcina noastră este să-l supraveghem pe Hosu [sic]. I s-a ridicat D.O., dar trebuie să-l lucrăm informativ.”

4. Ordinele Securității după moartea episcopului Hossu

 

a) Securitatea, ignorând voința testamentară a episcopului, a urgentat înmormântarea la București

Din nota informativă din 26.06.1970 a lui Ion Dumitriu-Snagov rezultă cu claritate de unde au provenit dureroasele restricții ce au marcat înmormântarea episcopului Hossu:

„[La cimitir] familia s-a opus la orice discurs, motivând că «Departamentul l-a chemat pe fratele episcopului și l-a timorat, oprind înhumarea la Cluj sau alături de episcopul AFTENIE, grăbind înmormântarea, oprind anunțul în ziar»”.

b) Securitatea a blocat, la 16.04.1982, finalizarea normală a translatării osemintelor PS Iuliu Hossu.

va urma

În numărul următor al revistei vom pune în evidență motivația acțiunii episcopului Iuliu Hossu, precum și atitudinea pe care a avut-o el în tot timpul persecuției, până la moarte.

Articol apărut în revista Viața Creștină, publicație lunară a Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Serie nouã anul XXIX nr. 1 (467) ianuarie 2018.

înapoi la pagina dedicată Episcopilor martiri