Episcopul Alexandru Rusu

O argumentare a martiriului episcopului Alexandru Rusu

Ca pregătire pentru ziua beatificării celor șapte episcopi greco-catolici, prezentăm în numărul de față argumentarea martiriului Preasfinției Sale Alexandru Rusu, cel de-al șaselea episcop în ordinea morții, care și-a dat viața în apărarea credinței catolice și a Bisericii Române Unite.

Materialul rezumat în acest articol este deosebit de amplu. De aceea, am prezentat unele etape ale Căii Crucii – descrise deja în numerele anterioare – printr-un simplu titlu, detaliind, în schimb, altele, mai puțin cunoscute.

Reamintim că în această serie de articole am renunțat, din limită de spațiu, la menționarea izvoarelor ce stau la baza fiecărei afirmații, iar argumentarea martiriului urmează metodologia Congregației Cauzelor Sfinților.

Pr. Cristian LANGA și Emanuel COSMOVICI

Calea Crucii parcursă de episcopul Alexandru Rusu

imagine

A. Argumentarea martiriului material

Metodologic, la acest punct se descrie, pas cu pas, „Calea Crucii” parcursă de episcop până la moarte, fără a se lua în considerare persecuția și nici atitudinea episcopului în timpul persecuției (care sunt tratate separat).

 

1. Înscenarea unui proces pentru încălcarea legii valutare

În luna martie 1948, Siguranța (devenită la 30.08.1948 „Securitate”) l-a urmărit pe călugărul bazilian Gheorghe Marina, care a dus bani de la Nunțiatura Apostolică pentru eparhia de Maramureș și pentru mănăstirea de la Bixad. Călugărul a fost arestat, anchetat și torturat. S-a ajuns astfel și la implicarea episcopului Alexandru Rusu.

La 25.09.1948 a fost emisă de către un judecător de la cabinetul de instrucție al Tribunalului Satu Mare ordonanța definitivă de trimitere în judecată a „învinuitului” Dr. Alexandru Rusu. Din punctul de vedere al judecătorului, rezulta că evenimentele sunt clare și că episcopul nu a încălcat legea. Dar același judecător arăta că, dintr-o anchetă paralelă a Siguranței, rezultă „indicii” că „învinuitul” a încălcat noua lege valutară. Așa se face că ordonanța a fost emisă.

imagine

2. Evacuarea din reședința episcopală

Episcopul Rusu a fost informat în privat de către un procuror despre iminența trimiterii sale în judecată și de aceea a plecat mai întâi la Cluj, la episcopul Iuliu Hossu, în ziua de 24.09.1948, apoi la București, pe 28.09.1948, pentru a-i cere primului ministru să nu-i fie înscenat un proces, ci să se judece după dreptate. De asemenea, i-a cerut să nu fie scos din reședința sa din Baia Mare, așa cum fusese anunțat că urma să se întâmple. El a rămas în continuare la Nunțiatură, pentru a fi de față la Conferința episcopală ce a avut loc în zilele de 7-8.10.1948.

„Sosit cu avionul la Cluj, [PS Rusu] a aflat acolo că reședința i-a fost evacuată între timp [în mod] forțat, în termen peremptoriu de trei zile, risipindu-se mobilierul particular și al oficiilor diecezane, împreună cu toate efectele, pe la particulari, unde s-a putut. Neavând unde se întoarce, [el] a rămas ca oaspe al Episcopului Hossu la Cluj […]”.

Textul de mai sus i-a fost dictat părintelui Iuliu Rațiu la Căldărușani de către PS Rusu.

La 18.10.1948, episcopul a fost ridicat de la Cluj și dus, sub escortă, până la „Biroul de Securitate” din Baia Mare:

„În seara aceleiași zile i s-au restituit efectele luate și i s-a permis să părăsească localul Securității. Neavând unde merge, a cerut ospitalitate Minoriților din localitate, care i-au oferit provizoriu o cameră de oaspeți, unde i s-a dat însă domiciliu forțat, cu gardian la ușă, până în dimineața zilei de 27 oct., când i s-a înlăturat gardianul, dar i s-a cerut să nu părăsească orașul fără a aviza Securitatea.”

 

3. Prima arestare (1948), apoi „audiența” la ministrul Cultelor

PS Rusu arată că arestarea sa a avut loc la 29.10.1948, la ora 6 dimineața. După un drum greu, de la Baia Mare până la București, într-un jeep uzat, el a ajuns la Ministerul de Interne la 30.10.1948, ora 11 dimineața. După percheziție, a fost introdus într-o celulă în care se afla și episcopul Ioan Suciu. În seara aceleiași zile, a fost dus, împreună cu PS Ioan Suciu, PS Valeriu Traian Frențiu și PS Vasile Aftenie, în „audiență” la ministrul Cultelor.

4. Lagărul organizat de Securitate la Dragoslavele (31.10.1948 – 26.02.1949)

5. Lagărul organizat de Securitate la mănăstirea Căldărușani (27.02.1949 – 24.05.1950)

6. Ancheta Securității (2.01.1950 – 22.05.1950)

La 2.01.1950, episcopul Rusu a fost ridicat din lagărul de la Căldărușani și dus în anchetă la Direcțiunea Generală a Securității Poporului, Direcția a V-a (Anchete penale). La sfârșitul anchetei a fost dus din nou la Căldărușani.

7. Închisoarea Sighet (25.05.1950 – 4.01.1955)

8. Perioada de „refacere” a sănătății (6.01.1955 – 7.05.1955)

9. Mănăstirea Curtea de Argeș (D.O.) – (7.05.1955 – 14.07.1956)

10. Mănăstirea Ciorogârla (D.O.) – (14.07.1956 – 13.08.1956)

11. Despărțirea celor trei episcopi

La 10.08.1956 i s-a comunicat episcopului Rusu că va fi primit în audiență de către ministrul Cultelor. În realitate, la 13.08.1956, el a fost ridicat de la mănăstirea Ciorogârla și dus în D.O. la mănăstirea Cocoș din Dobrogea. La fel a fost dus episcopul Hossu la mănăstirea Căldărușani. Cei trei episcopi supraviețuitori ai Sighetului nu aveau să se mai revadă. Trebuie menționat că decizia separării episcopilor a fost luată înainte ca liturghia greco-catolică din fața bisericii Piariștilor din Cluj, de la 12.08.1956, să aibă loc.

12. Mănăstirea Cocoș (D.O.) – (13.08.1956 – 30.12.1956)

13. A doua arestare (30.12.1956)

La ordinul telefonic al Direcției a III-a a Securității, PS Rusu a fost ridicat de la mănăstirea Cocoș și dus la Direcția Regională de Securitate Galați, apoi la Direcția Regională de Securitate Cluj, unde înregistrarea arestării figurează la 5.01.1957.

14. Ancheta și procesul

Ancheta a avut loc la Securitatea din Cluj (aflată atunci pe str. Traian), unde episcopul a trecut prin 29 de interogatorii (7.01.1957 – 20.03.1957).

Prima ședință a Tribunalului Militar al Regiunii III Militare Cluj a avut loc la 4.04.1957. Ultima înfățișare a avut loc la 9.05.1957, după care s-a dat sentința nr. 1202 din 3.07.1957, prin care PS Rusu a fost condamnat la temniță grea pe viață.

15. Închisoarea Gherla (13.05.1957 – 13.07.1958)

După ce Tribunalul i-a dat „ultimul cuvânt” la 9.05.1957, episcopul Rusu a fost transferat, la 13.05.1957, la penitenciarul Gherla, una dintre cele mai sinistre închisori din perioada comunistă. Aici, unde comandant era criminalul Petrache Goiciu, PS Rusu și-a redactat toate cererile de recurs, de revizuire și de recurs la respingerea revizuirii.

16. Închisoarea Pitești (13.07.1958 – 6.06.1960)

17. Închisoarea Dej (6.06.1960 – 18.01.1963)

18. Închisoarea Gherla (18.01.1963 – 9.05.1963)

19. Moartea episcopului Rusu

a) Mărturia doctorului Cornel Petrassevitch

După eliberarea sa din închisoare (1964) și emigrarea în SUA, doctorul Petrassevitch a trimis Sfântului Scaun următoarea mărturie:

„Îmi fac o datorie de onoare și de conștiință să aduc la cunoștință Sfântului Scaun următoarele: […] La Gherla, 1963, am stat în camera 7 cu treizeci de persoane, dintre care PS Rusu și PS Schubert […]. PS Rusu era suferind grav de cașexie cu uremie, urmare a anilor lungi de malnutriție. Cu toate acestea, în fiecare duminică ținea slujbe religioase, însoțite de predici cu conținut concentrat și încurajând pe deținuți în momentele grele de descurajare.

În luna mai 1963 nu se mai putea da jos din pat. M-a rugat să-l las să țină ultima slujbă din viața lui. L-am rugat să fie cât se poate de scurt, căci mă temeam, la acest efort, să nu facă un accident vascular. Răspundeam la slujbă.

A predicat despre testamentul lui Cristos. A fost impresionant. Oameni în vârstă, foști demnitari […] plângeau. Nu am avut puterea să-l opresc și nici nu putea fi oprit.

La sfârșitul slujbei era fericit că și-a făcut ultima datorie. Mi-a spus: «Doctore, ai să scapi. Eu mai am câteva zile de trăit. Să mergi la Roma și să-i spui Sfântului Părinte că eu și cu toții am stat la datorie și să nu uite de Biserica noastră greco-catolică. Și mai spune-i, te rog, că am luptat și mi-am dat viața pentru Biserica Catolică și pentru Papa.» I-am promis.

La scurt timp i s-a făcut rău și a fost izolat în «infirmeria celor gravi». Acolo a stat cu pr. Riti, care, după câteva zile, i-a dat ultima dezlegare.

Tratamentul a fost paliativ, departe de ceea ce se numește tratament medical. S-a stins într-o cameră […] cu geamurile bătute și fără lumină […].”

b) Mărturia pr. Emil Riti despre momentul morții

„[În ziua morții] s-a spovedit, l-am dezlegat și am făcut canonul împreună. Era fericit. A urmat apoi masa, după care toți s-au culcat. Eu stăteam pe marginea patului, iar el stătea întins în pat, întors pe partea dreaptă, cu fața spre mine. Spuneam împreună cu voce redusă rozariul. La ora 16.00 gardienii băteau toaca, semn că se schimba tura. După acest semnal, am văzut că episcopul Alexandru Rusu s-a întors foarte rapid pe spate, a scos mâinile de sub pătură, le-a pus pe piept și a zis: «Doamne Dumnezeule, primește jertfa vieții mele pentru libertatea Bisericii Greco-Ca…». N-a mai terminat. Totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă.

Atunci i-am îndeplinit a doua dorință – prima fusese spovada: l-am spălat, l-am îmbrăcat în haine curate și i-am făcut prohodul, așa cum mi-l aminteam eu. La spălat m-au ajutat și ceilalți. Am chemat apoi gardianul […].”

c) Constatarea decesului

Conform unor rapoarte medicale semnate de medicul director Baumgarten, „deținutul C.R. Rusu V. Alexandru, în etate de 79 de ani” „a fost internat în spitalul MAI Gherla, Secția boli interne, la data de 30.04.1963, cu starea generală alterată, febră, polachiurie, disurie, dureri difuze abdominale, flatulență. […]”

Moartea a avut loc la 9.05.1963, orele 16.45. Cauza morții, conform procesului-verbal de constatare, este: colaps cardio-circulator; comă uremică, ateroscleroză generalizată; abces renal drept cu flegmon perinefretic drept.

d) Mărturia medicului deținut Tiberiu Turculeț

Dr. Turculeț avea în evidență „camerele” de boli interne din „spitalul” închisorii Gherla. Cu ocazia înregistrării audio (2013), i-au fost prezentate documentele din dosarele de la CNSAS. Iată reacția lui:

[Eu știu că episcopul Rusu] a avut starea aceea febrilă, care nu a putut fi rezolvată cu antibiotice. […] L-am văzut cu câteva ore înainte [de moarte]. Adică, azi l-am văzut și a doua zi nu mai era.[…]

El a fost internat pe 30 [iulie], pe 9 [august] a murit… Au fost nouă zile. În nouă zile nu se poate pune diagnostic de flegmon. […] Flegmonul renal este în afara rinichiului, nu afectează propriu-zis rinichiul, ci zona din afara rinichiului, și dacă cumva acest flegmon, și probabil că așa a fost, este situat anterior, poți apăsa acolo cât vrei, că bolnavul nu simte durere […].

Și a fost probabil un flegmon perirenal anterior, că nu se simțea, eu l-aș fi simțit, înțelegeți? […] El a murit printr-o pioemie, așa se cheamă asta… septicopioemie. Adică puroiul care pleacă în sânge din flegmon și care dă moartea. Acesta a fost diagnosticul de autopsie.

Din toate datele [de la CNSAS], eu acum aflu pentru prima dată că Mons. Rusu a avut flegmon renal. Diagnosticul nu-l știam, pentru că nu-l știa decât medicul oficial, și medicul oficial era Baumgarten, care era un individ de bună credință.

Să vă spun de ce e important. Pentru că dacă se știa, se putea opera și putea scăpa. […] Nu s-a putut diagnostica, e foarte greu de diagnosticat clinic.

Condițiile obișnuite erau groaznice […]. Era un WC deschis, se așeza fiecare, erau treizeci de indivizi, fiecare venea la rând, om după om. În permanență era ocupat. […] Ce apă, dom’le? Veneai cu o ceșcuță de apă pe care o aveai. A fost fără aer. Gândiți-vă că a trăit atâția ani fără aer, fără alimentație, cu miros, lipsă de orice, peste care s_a supraadăugat vârsta, s-a adăugat fragilitatea. Zi de zi aceeași mâncare, ani de zile, nu puteai să stai culcat, trebuia să stai în picioare tot timpul… plus pedepsele pentru lucruri pe care ei le considerau grave… […]

Moartea lui nu a fost moarte naturală, el a murit de această boală… Stabilirea tanatogenezei e clară în cazul lui. Boala survenea la un organism slăbit de închisoare. La el nu au fost 15 ani de închisoare obișnuită […].

El era foarte, foarte liniștit. Impresia pe care mi-a făcut-o… Era un tip puțin distant. […] Eu v_am spus, era un om foarte serios, puțin sever, foarte coerent. Avea, cum să vă spun, avea o tărie… așa am impresia, cum mi-a rămas. ținută ireproșabilă.”

20. Procedura de înhumare

La acea dată, actele pentru înhumare au urmat un parcurs cvasi-normal. La 10.05.1963, închisoarea Gherla a cerut autorizație de înhumare de la „Sfatul Popular” al orașului Gherla, pe care a obținut-o la 11.05.1963. Locul exact de înhumare era cunoscut numai de către autoritățile penitenciare.

 

 

B. Argumentarea martiriului formal ex parte persecutoris

La acest punct trebuie dovedită persecuția din ură împotriva credinței, suferită de Servul lui Dumnezeu.

Episcopul Rusu a trăit persecuția împotriva Bisericii Române Unite, apoi persecuția împotriva Episcopatului în detenție. Prezentăm, în continuare, momente legate în mod special de persoana lui.

1. Ancheta la Securitate (2.01.1950 – 22.05.1950)

Aici i s-a propus din nou episcopului Rusu să cedeze și să treacă la ortodoxie. În paralel s-a continuat ancheta pe tema valutară. La încheierea cercetării, anchetatorul Gheorghe Enoiu a redactat concluzii, din care cităm:

„Probele culese nu pot să constituie motive serioase pentru care să se facă un proces public și să fie condamnat exemplar […] Propunem ca episcopul Rusu Alexandru să fie dus la mănăstirea Căldărușani, de unde a fost adus în luna ianuarie 1950.”

2. Procesul pentru „înaltă trădare” (1957)

a) „Faptele” religioase pentru care a fost condamnat episcopul Rusu

Acestea sunt enumerate în Raportul Securității din 21.07.1956:

– Memoriile către autorități ale PS Rusu (1955), precum și memoriul comun al episcopilor de la 23.04.1956 („care au un caracter tendențios și provocator”).

– „Paralel cu înaintarea memoriilor respective autorităților de stat, episcopii greco-catolici le-au multiplicat și difuzat în rândul clerului fost greco-catolic din țară, prin elementele lor de încredere, care se află în diferite regiuni. […] Prin întocmirea memoriului, cei trei episcopi au urmărit nu atât trimiterea acestuia la autorități, cât răspândirea acestuia în rândul maselor de credincioși, pentru a-i instiga împotriva regimului […].”

– „Foștii episcopi greco-catolici au început o vie activitate de reorganizare clandestină a clerului greco-catolic. […]”

b) Două serii de evenimente care au dus la condamnarea episcopului Rusu

– Mișcarea petiționară greco-catolică din 1956

Majoritatea memoriilor au fost prezentate autorităților în intervalul 20.07. _ 20.09.1956. Prof. Ovidiu Bozgan citează documente care dovedesc că semnatarii ajunseseră la câteva zeci de mii. Fenomenul era de neimaginat pentru un stat comunist aflat sub controlul total al Securității. Este de remarcat că această mișcare a avut loc înainte de Revoluția din Ungaria.

– Liturghia greco-catolică de la Cluj din 12.08.1956

În piața publică din fața bisericii Piariștilor s-a celebrat atunci o liturghie greco-catolică la care a participat o mare mulțime de oameni. Chiar de a doua zi au fost arestați 11 preoți și laici organizatori ai acestei liturghii, apoi a urmat, la nivelul întregii țări, o amplă represiune împotriva greco-catolicilor. Ancheta celor 11 „inculpați” după liturghia publică de la Cluj s-a încheiat la 13.11.1956.

c) A doua arestare a PS Rusu

La o lună după terminarea anchetei de mai sus (10.12.1956), s-a dat ordinul de arestare a episcopului Rusu, care relua acuzele din raportul citat al Securității și considera că liturghia publică de la Cluj a avut loc pe baza instrucțiunilor primite de la episcopii Hossu și Rusu.

La aceasta, în timpul procesului, PS Rusu a adus dezmințiri ferme:

„Pentru a se învedera că, în mișcările religioase din luna august 1956 de la Cluj și împrejurime, nu am fost în niciun chip factor determinant, pentru care rol nu am avut (trăind episcopul locului) nicio cădere, cer să fie ascultați din nou toți care și-au permis să afirme – chiar numai prin stilizările proprii anchetatorilor – lucrul acesta”.

Acțiunile puse în sarcina episcopului în ordinul de arestare ar fi dus la o condamnare de maximum 10 ani. Acuzația de „înaltă trădare” urma să fie formulată de-abia la încheierea anchetei Securității, în ordonanța de punere sub acuzare.

d) Presiunile și falsificările din timpul anchetei Securității

În cererea de revizuire a procesului său, PS Rusu descrie cu curaj felul în care s-a desfășurat ancheta:

„În afară de foarte puține excepții, toate procesele verbale de interogatoriu ale Serviciului de anchetă cuprind nu numai stilizări și încadrări arbitrare, proprii anchetatorilor, ci chiar întregiri tendențioase, dictate de șeful Serviciului. […] Dreptul de a mă apăra mi-a fost aproape complet subtilizat. În procesele verbale de anchetă, n-am fost admis să declar nimic favorabil apărării […]”.

e) Două evenimente care au „ocazionat” condamnarea pentru „înaltă trădare”

– Vizita la Curtea de Argeș a unui diplomat francez

Episcopul Hossu relatează:

„Am stat câtăva vreme cu toții împreună, fiind tot timpul cu grijă și precauțiune, nu puteam ști cine este și ce gând are. […] generalități inofensive, apoi ne-am despărțit cu bine.”

Vizita la Curtea de Argeș a unui diplomat american, care nu a trecut pe la episcopii greco-catolici

În toamna anului 1955, mănăstirea a primit vizita unui diplomat american, care a fost ghidat de preotul ortodox Remus Ilie. Acesta știa de memoriile adresate de episcopul Rusu autorităților.

Cu ocazia interogatoriului său din 25.01.1957, episcopul Rusu a precizat:

„[Remus Ilie] mi-a făcut propunerea de a-i da câte un exemplar copie din aceste corespondențe, el urmând să plece cu ele la București sau poate că i se va ivi o altă ocazie de a le înmâna diplomatului american”.

Episcopul Rusu a mai arătat că el a fost de acord să-i dea copiile memoriilor, dar că nu știe dacă Remus Ilie a predat aceste copii și nu a mai discutat niciodată cu el această chestiune. Informațiile de mai sus au fost reluate și precizate de episcopul Rusu în toate ocaziile în care s-a putut manifesta la procesul său.

Securitatea s-a asigurat că nimeni în afară de Remus Ilie nu știa de această chestiune. Nici episcopul Hossu nu pomenește nimic în memoriile sale de vizita diplomatului american.

f) Ordonanța de învinuire

La sfârșitul anchetei, ordonanța de învinuire a încadrat acțiunile episcopului în trei articole ale Codului Penal :

– discuția cu diplomatul francez și înmânarea memoriilor către Remus Ilie: infracțiune de „înaltă trădare”;

– redactarea și difuzarea memoriilor adresate autorităților: infracțiune de „răspândire de publicațiuni interzise”;

– acțiunea de reorganizare a Bisericii Greco-Catolice: infracțiune de „agitație publică”.

g) Metode staliniste în desfășurarea procesului

Miza procesului a fost încadrarea acțiunii episcopului Rusu la infracțiunea de „înaltă trădare” (art. 184 Cod Penal). În acest scop, au fost folosite mai multe mijloace:

– Episcopul nu s-a putut apăra.

– Tribunalul de fond a declarat ședința în care se discuta cazul său ca fiind secretă.

– Remus Ilie, singurul martor care ar fi putut evita condamnarea pe viață a episcopului, nu a fost audiat, pe motiv că ar fi fost „netransportabil”. Dar în vol. 15 al dosarelor acestui proces există două dovezi ale faptului că o instanță superioară Tribunalului Militar a blocat audierea martorului Remus Ilie, care se afla în aceeași închisoare cu episcopul.

– După sentința nr. 1202/3.07.1957, conform practicii staliniste, procesul a trecut prin toate fazele posibile de recurs, care, evident, au fost respinse:

* recursul (8.07.1957 – 29.08.1957)

* cererea de revizuire (18.11.1957 – 10.01.1958)

* recurs contra respingerii revizuirii și respingerea acestuia de către Tribunalul Suprem (Colegiul Militar) (20.01.1958 – 28.03.1958).

Ca o concluzie, putem considera că episcopul Rusu a fost condamnat de către autorități pentru a-i teroriza pe credincioșii greco-catolici care ar mai fi îndrăznit să se manifesteze. El a fost cel sacrificat. Spunem asta, deoarece documentele dovedesc faptul că cei trei episcopi supraviețuitori ai Sighetului au acționat la fel și în cea mai bună înțelegere.

C. Argumentarea martiriului formal ex parte Servi Dei

La acest punct trebuie specificată atitudinea Servului lui Dumnezeu în faze anterioare și concomitente martiriului, trebuie identificate motivațiile sale, precum și acceptarea de bunăvoie a morții pentru credința în Cristos sau o altă virtute creștină.

1. Poziția PS Rusu în timpul persecuției

a) Episcopul Rusu a semnat toate documentele de protest ale Episcopatului greco-catolic adresate autorităților în perioada persecuției. De asemenea, a semnat toate circularele adresate clerului și credincioșilor.

b) Un informator redă cuvintele episcopului Rusu pronunțate cu ocazia sfințirii bisericii de la Arieșul de Câmpie (19.09.1948):

„Iubiți credincioși, actuala conducere vrea ca Biserica greco-catolică să se despartă de Roma, ceea ce nu se va putea niciodată, și spun aceasta prin faptul că o spuneți voi, care v-ați adunat aici într-un număr atât de mare […].

Nu este adevărat – după cum se anunță – că Papa vrea război și că Papa este alături de imperialiști, acestea toate sunt minciuni, fiindcă Papa vrea pace adevărată.

Dragi credincioși, cu riscul vieții noastre, nu ne vom lăsa de credința noastră.”

2. În anchetă la Securitate (1950)

Părintele Iuliu Rațiu a notat în memoriile sale :

„L-au dus la «Interne». Acolo îl luă în primire un tinerel [Gheorghe Enoiu] care_i oferi – auziți bine – ce?

– Pot să-ți dau, monseniore, orice vrei! Pot să te fac mitropolit de Iași![…]

– Domnule anchetator, răspunse Monseniorul Alexandru, de ce mă insulți? Eu cred că menirea D-tale în postul pe care-l ocupi nu este acela de a-l insulta pe cel pe care-l cercetezi.

– Cum te insult, monseniore?, strigă tinerelul.

– Așa, că mi te prezinți cu o astfel de ofertă, uitând că eu sunt episcop greco-catolic de Baia Mare și mă crezi că aș fi în stare și că aș putea să-ți accept oferta!

– Dar nu știi, monseniore, că ești în mâinile mele și eu pot să te bag și la 25 de ani închisoare?, se rățoi obraznicul.

– Fă-o pe viață, că va fi mai scurtă!, îl luă peste picior episcopul Alexandru […]

Întâlniri de genul acesta avură loc între ei de mai multe ori. […] [Tinerelul] vorbea așa, pentru că era conștient de puterea ce avea la spate!”

3. În perioada de D.O. la mănăstiri ortodoxe (Curtea de Argeș, Ciorogârla, Cocoș)

a) Memoriul adresat ministrului Cultelor (1.08.1955)

După relativa eliberare din închisoarea Sighet, folosind ocazia internării sale în spitalul Colțea din București, PS Rusu i-a adresat ministrului Cultelor un memoriu în numele său și al colegilor săi rămași la Curtea de Argeș, arătându-i că fundamentul pe care se bazează Decretul nr. 358/1948, adică trecerea „comunităților locale (parohiile)” la ortodoxie este un „neadevăr patent”.

b) Episcopul Rusu i-a îndemnat pe credincioși să se declare greco-catolici la Recensământul general al populației din 21.02.1956

Iată un extras dintr-o scrisoare interceptată – adresată la 18.03.1956 canonicului Nicolae Brînzeu:

„Apropo de Recensământ – când încă nu știam că religia nu va fi precizată – luasem măsuri ca toți ai noștri să aibă curajul de a se declara ceea ce sunt și cred că multă lume l-ar [fi] avut, cum trebuie să-l aibă de acum tot mai mult. Ar fi fost o bună piatră de încercare și guvernul ar fi putut afla că greco-catolicii există. Poate nu 1,5 milioane, dar destui pentru a nu mai putea nega existența lor.”

c) Episcopul Rusu le cere preoților trecuți la ortodoxie să se declare greco-catolici la „recensământul” planificat de Patriarhie în vara anului 1956

Legat de acest „recensământ”, într-o scrisoare din 18.07.1956 interceptată de Securitate, episcopul Rusu îi scrie unui destinatar necunoscut astăzi:

„Chestia este acum ca preoțimea rămasă în funcțiune [adică trecută la ortodoxie] să-și tragă pe seamă, știind că a sosit timpul, când, cerându-i-se (acum nu sub presiunile din 1948) să-și afirme convingerea religioasă, are un minunat prilej, poate ultimul, să repare, pe cât posibil, greșeala inițială. […] Răspunsurile la chestionar să fie date cu tărie și încredere, așa cum le-o cer jurămintele făcute.”

4. Procesul și cererile de recurs

Este extrem de impresionant să descoperim astăzi cererile autografe ale episcopului, redactate în temniță, care urmăreau să i se anuleze condamnarea pentru „înaltă trădare”, cereri în care el își afirma, în același timp, neînfricat, poziția sa de episcop al unei Biserici persecutate. Vom cita, în continuare, câteva scurte extrase:

a) Interogator de inculpat (7.05.1957)

„S-a susținut că memoriul pe care l-am făcut a conținut afirmațiuni calomnioase.

După mine, [în] ceea ce am spus [noi, cei trei episcopi] în memoriul nostru [din 23.04.1956] și în scrisorile pe care le redactasem [eu] însumi, se cuprinde adevărul.”

b) Ultimul cuvânt (9.05.1957)

Grefierul a notat câteva afirmații, dintre care reținem:

„Rusu Alexandru a arătat că, în acțiunea pe care a întreprins-o, n-a intenționat să desfășoare luptă împotriva ordinii de stat, ci a înțeles să stăruie pentru redarea libertății cultului greco-catolic, a cărui interdicție a considerat-o greșită […].”

c) Cererea de recurs din 8.07.1957:

„Nu mă simt cu nimic vinovat nici de acuzația ce mi s-a adus, de a fi instigat prin agitație publică împotriva regimului de democrație populară. Tot ce am întreprins, de la punerea mea în libertate relativă de la 2.02.1955 [ieșirea din casa conspirativă a Securității] până la 13.08.1956 (când am fost pedepsit cu D.O. în izolarea de la mănăstirea Cocoș), a privit exclusiv dreptul și datoria mea de a ajuta credincioșilor greco-catolici de a-și putea validita libertatea de conștiință și liberul exercițiu al cultului lor.”

d) Cererea de revizuire a procesului din 18.11.1957

„Spre a se lămuri, în sfârșit, că Decretul 358 din 1 decembrie 1948 este neîntemeiat când afirmă că comunitățile (parohiile) greco-catolice ar fi trecut la ortodoxie – [ceea] ce contravine și legii Cultelor, care nu știe decât de treceri individuale – cer să se procure dosarul ce a servit ca temei la Decret […].”

5. În închisoarea Pitești – rugăciune cu deținuții

Episcopul Ioan Ploscaru a fost martor, în anul 1960, al faptului că PS Rusu, deși slăbit de regimul la care era supus, ținea duminical un program religios în camera cu mai mult de 70 de deținuți politici în care se afla încarcerat.

6. În închisoarea Gherla – cerere de computare a detenției preventive

Cu șapte săptămâni înainte de moarte, aflând că i-a fost comutată condamnarea pe viață într-o condamnare de 25 de ani, episcopul Rusu redactează o cerere de computare a anilor de completă izolare, „inclusiv chiar și timpul de numai foarte relativă libertate”:

Cererea mea de față se razimă pe temeiul foarte important că tot ce mi s-a făcut, s-a făcut pentru același motiv, pentru aceeași chestiune, aceea a Bisericii mele greco-catolice.”

Articol apărut în revista Viața Creștină, publicație lunară a Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Serie nouã anul XXVIII nr. 12 (466) decembrie 2017.

înapoi la pagina dedicată Episcopilor martiri