Biserica Greco-Catolică din România a fost prezentată în cadrul celei de-a 87-a Adunări Plenare ROACO, la Roma

Publicat pe: 29 iunie 2014|Secțiunea: Ştiri|

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla şi PS Claudiu Pop, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore de Făgăraş şi Alba Iulia, au participat la cea de-a 87-a Adunare Plenară a ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale), care s-a desfăşurat la Roma, între 23-26 iunie 2014, în ultima zi a adunării fiind programată o audienţă la Sfântul Părinte Francisc.

În cadrul lucrărilor adunării plenare s-au analizat priorităţile evanghelizării şi intervenţiile necesare pentru funcţionarea structurilor şi activitatea operatorilor pastorali din România şi Ucraina precum şi situaţia eclezială din Ţara Sfântă şi noile perspective deschise în regiune de pelerinajul apostolic efectuat de Papa Francisc în luna mai, 2014. A fost prezentată, de asemenea, situaţia creştinilor din Siria.

Marţi, 24 iunie, PS Florentin şi PS Claudiu, au celebrat Sfânta Liturghie la Altarul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Biserica "Sfântul Petru" din Vatican, împreună cu Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, alături de alţi şapte Episcopi şi 17 preoţi.

imagine

În aceeaşi zi, după-amiază, cei doi Ierarhi din România au prezentat în plenul adunării situaţia Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică şi evoluţia ei de la ultima plenară ROACO (din 2007) până în prezent, răspunzând întrebărilor ce le-au fost adresate. Prezentarea, care a fost însoţită şi de o proiecţie de imagini tematice, a descris realitatea Bisericii din perspectiva catehezei, educaţiei, misiunii, precum şi a activităţii Asociaţiei Caritas. Ierarhii români au împărţit cu acest prilej pliante în limba engleză, cuprinzând referinţe despre structurile de bază ale celor şapte Eparhii care alcătuiesc Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite.

În ultima zi a lucrărilor, joi, 26 iunie, participanţii la Adunarea Plenară a ROACO au fost primiţi în audienţă de Sfântul Părinte. Papa Francisc li s-a adresat, spunând că întâlnirea cu membrii Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi cu Reprezentanţii ROACO îi îngăduie să reînnoiască îmbrăţişarea tuturor Bisericilor Orientale. Papa a insistat asupra nevoii de unitate şi pace, arătând că "primii chemaţi să cultive pacea sunt tocmai fraţii şi surorile din Orient, împreună cu păstorii lor".

imagine

Sfântul Părinte şi-a exprimat solidaritatea cu Bisericile Orientale în problemele cu care acestea se confruntă, îndemnând la sprijinirea lor: "În special fraţilor şi surorilor din Siria şi din Irak, Episcopilor şi preoţilor acestora, le exprim, împreună cu voi, apropierea Bisericii Catolice. De asemenea, o extind Ţării Sfinte şi Orientului Apropiat, dar şi la iubita Ucraina, în momentele atât de încercate pe care le trăieşte şi la România, despre care v-aţi interesat în cursul lucrărilor. Vă îndemn în continuare la o intensă angajare în sprijinirea lor" – au fost cuvintele Papei Francisc.

La întoarcerea sa de la Roma, PS Florentin şi-a exprimat bucuria pentru mesajul de solidaritate al Papei Francisc, apreciind totodată ca un semn încurajator interesul manifestat pentru Biserica Greco-Catolică din România, atât de Congregaţia pentru Bisericile Orientale, cât şi de Asociaţiile din cadrul ROACO, "cu atât mai mult cu cât Biserica Română Unită cu Roma a fost alăturată Bisericilor din Siria, Ucraina sau Ţara Sfântă, unde, după cum se ştie, există probleme deosebit de grave. Să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că la noi în ţară este pace şi nu suntem în mijlocul unor încercări precum ale Bisericilor din ţările menţionate", a mai afirmat Preasfinţia Sa, îndemnând ca, "în comuniune cu Sfântului Părinte Francisc şi cu întreaga Biserică Catolică, să avem ca prioritate rugăciunea pentru pace. Aşa cum afirma Sfântul Părinte în timpul audienţei din 26 iunie, «autenticul semănător al păcii este Dumnezeu şi adevărata pace nu ne poate fi dată de către lume, ci numai de către Isus şi în ciuda rănilor grave pe care le suferă şi în zilele noastre, aceasta poate fi mereu însufleţită». Să fim, prin urmare, «făcători de pace»."

imagine