Pr. Daniel Ange: Fericirea înseamnă sfinţenie. Sfinţenia înseamnă fericire

publicat la 23 iulie 2015 în Ştiri

Redăm în cele ce urmează câteva notiţe din cateheza pe care pr. Daniel Ange a ţinut-o astăzi în faţa participanţilor la a XIII-a Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic, ce se desfăşoară la Cluj între 22 şi 26 iulie 2015, la sediul Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla. Tema evenimentului este cea propusă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2015, una dintre Fericirile rostite de Isus Cristos în Predica de pe Munte: "Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5,8). Iată deci câteva fragmente din cateheza invitatului din Franţa.

Aseară, am deschis, pentru prima dată după mulţi ani, o carte mică pe care Mons. Vladimir Ghika i-a dat-o tatălui meu, şi prima fraza este chiar motoul întâlnirii noastre: "Fericiţi sunt cei care îl caută pe Dumnezeu, pentru că l-au găsit deja pe Dumnezeu". Inimile curate, care îl vor vedea pe Dumnezeu, doar acestea pot vedea frumuseţea acestei lumi. Am considerat aceasta o confirmare din partea Mons. Ghika pentru întâlnirea noastră. Şi voi începe acum cu trei întrebări: Da sau nu? Vreţi să îl vedeţi pe Dumnezeu? Vreţi să vedeţi gloria lui Dumnezeu? Vreţi să vă deschideţi inima la lumina lui Dumnezeu?

imagine

Oricine pe pământ caută fericirea. Avem multe momente de bucurie în vieţile noastre pentru care trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu, dar majoritatea acestor bucurii nu durează mult, dispar repede. Dacă vă bucuraţi de sănătate şi sunteţi poate sportiv, dar brusc apare un accident sau o boală şi sunteţi în spital, deci dacă toată fericirea voastră constă în a avea o bună sănătate, este o fericire foarte slabă. Toţi căutăm aşadar o bucurie pe care nimeni să nu o poată lua vreodată de la noi, să nu o poată scoate din inimile noastre. Căutăm o bucurie veşnică şi doar Dumnezeu poate să ne umple inimile, pentru că El e izvorul întregii bucurii.

Avem un psalm frumos care spune "Cine ne va arăta fericirea?" Şi fraza următoare spune: "Fă, Doamne, să strălucească peste noi faţa Ta". Aş putea spune: "Fă, Doamne, să strălucească peste noi soarele/Fiul Tău" (un joc de cuvinte în limba engleză: sun înseamnă soare, Son înseamnă Fiul). Aceasta înseamnă că fericirea înseamnă sfinţenie. Şi invers: sfinţenia înseamnă fericire. Repetaţi aceste două propoziţii cu mine! Fericirea înseamnă sfinţenie. Sfinţenia înseamnă fericire. Este o idee foarte bună, pe care trebuie să o răspândiţi între colegii voştri.

[…]

Crearea fiecăruia dintre noi constituie primele Rusalii din vieţile noastre. Am fost concepuţi de părinţii noştri, dar cu ei şi prin ei Tatăl ceresc a dat suflarea Spiritului Sfânt, a dat suflare de viaţă prin inima lui Isus. Sunt aşadar cinci persoane care au lucrat pentru existenţa voastră: mama, tata, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, fiecare cu propria slujire. Dacă am primit viaţa mea de la Dumnezeu, din inima lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că El m-a dorit întotdeauna. A dorit în mod personal viaţa mea. Sunt conceput din inima lui Dumnezeu. Şi chiar dacă poate părinţii nu m-au iubit, nu m-au dorit, El, Dumnezeu, m-a dorit pentru că m-a iubit. M-am născut dintr-o iubire veşnică, viaţa mea s-a născut din iubirea lui Dumnezeu.

Credeţi cu adevărat acest lucru? Ne schimbă toată viaţa faptul de a şti de unde venim. Daca mi-am primit viaţa de la Dumnezeu înseamnă că nu pot să mor, că sunt nemuritor. Desigur, trupul moare, dar doar pentru un timp, pentru că într-o zi vom învia ca trupul glorios al lui Isus în dimineaţa de Paşti. De aceea, atunci când apare Maria la Fatima, la Lourdes, la Medjugorje, ne arată întotdeauna trupul ei glorios, are întotdeauna 16-18 ani, mereu tânără, ne arată tinereţea veşnică a lui Dumnezeu, că în rai vom avea mereu 18-20 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu va avea niciodată 84 de ani, este tânăr, veşnic tânăr. Şi îl voi vedea pe Dumnezeu aşa cum este El. Desigur, pe pământ îl vedem în Creaţie, în suferinzi, în semeni, în mod special în Euharistie, chiar dacă e ascuns. Şi vrem să îl vedem aşa cum este, în mărirea Sa.

[…]

Fiecare dintre noi este unic. Putem dovedi aceasta prin codul nostru genetic. Faţa noastră este absolut unică. Chiar şi pentru gemeni, faţa nu este la fel. Fiecare dintre noi este unic înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să primim cu bucurie propria viaţă, aşa cum este, să fim fericiţi că suntem români, maghiari, ucraineni, să fim fericiţi că trăim această minunată perioadă a istoriei. Trebuie să fim fericiţi de trupurile noastre, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru frumuseţea feţelor noastre. Adesea suntem invidioşi pe feţele altora, mai ales fetele: dorim altă culoare de ochi, nasul puţin mai lung, sau buzele de o altă formă, degetele mai lungi… Dar trebuie să ne primim trupurile, feţele, ca dar de la Dumnezeu, trebuie să fim uimiţi de propria noastră frumuseţe. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru frumuseţea mea, îţi mulţumesc, Doamne, pentru ochii mei care pot vedea un apus de soare frumos, frumuseţea florilor. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru mâinile mele care pot cânta la pian, pentru braţele mele care pot lucra sau pot îmbrăţişa copiii. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru picioarele mele, pot alerga, pot dansa etc. Acesta este izvorul fericirii de fiecare zi: să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul vieţii aşa cum este ea.

imagine

Eram cândva la o casă cu copii cu dizabilităţi, iar în timpul rugăciunii de seară copiii se rugau: "Doamne, îţi mulţumim pentru soare, pentru flori". La un moment dat, un băieţel a spus: "Îţi mulţumesc Doamne pentru mine". Băiatul nu avea picioare. Nu putea umbla, nu putea dansa, dar a spus: "Îţi mulţumesc Doamne pentru viaţa mea". Tocmai de aceea foarte multe persoane cu dizabilităţi sunt pentru noi modele privind bucuria de a trăi. În amintesc că în Austria, la o întâlnire a tinerilor, am văzut o fată tânără, în jur de 18 ani, cu o faţă strălucitoare. Faţa şi ochii ei radiau atâta fericire! După Liturghie am dorit să merg, să o întâlnesc, dar nu am reuşit să o găsesc. Unde să fie? M-am gândit că poate a fost un înger.

Dintr-o dată am văzut-o. Era mică de înălţime, ca o fetiţă de 8 ani, cu faţa frumoasă a unei fete de 18 ani. Şi am întrebat-o: "Cum de eşti atât de fericită? Care este secretul feţei tale strălucitoare?" Mi-a răspuns: "Până la 18 ani eram revoltată, pentru că colegii mei de şcoală, oamenii de pe stradă, se uitau la mine ca la o ciudăţenie. Dar într-o noapte, când am împlinit 18 ani, l-am simţit pe Isus spunându-mi: ‘Brigitta, eşti cea mai frumoasă fată din lume! Iar eu te iubesc pentru frumuseţea ta!’ Din acel moment pentru mine a devenit important nu ce gândesc oamenii despre mine, ci ceea ce Isus crede despre mine."

A devenit atât de fericită, încât colegii ei de facultate mi-au spus că era cea mai fericită fată din întreaga universitate. Răspândea în jurul ei bucurie. Astăzi este medic pediatru şi mi-a spus că este minunat: "Pentru că sunt atât de mică de înălţime, copiilor nu le este teamă de mine." Nu este minunat? Este un exemplu de dizabilitate transfigurată, transformată în iubirea lui Isus. Şi noi toţi suntem la şcoala acestor oameni cu dizabilităţi. Ei ne învaţă acea fericire simplă a existenţei, a faptului de a trăi.

Rusaliile au loc a doua oară în viaţa noastră la Botez, când întreaga Preasfântă Treime, care mi-a dat viaţa, existenţa, vine, intră în inima mea. Devenim Biserica lui Dumnezeu, casa Preasfintei Treimi, sanctuarul Tatălui, al Fiului şi al Spiritului Sfânt, şi se schimbă extraordinar vieţile atunci când trăim cu adevărat cu Preasfânta Treime. Mulţi creştini trăiesc fără a împărtăşi cu adevărat viaţa în intimitate cu Preasfânta Treime. Tot timpul, chiar şi atunci când nu mă gândesc la această realitate, Preasfânta Treime trăieşte în inima mea, aşadar port în mine izvorul propriei vieţi. Izvorul fericirii nu este în afara mea, nu este departe de mine, ci în inima mea, în sufletul meu.

[…]

Nu trebuie să căutăm doar fericirea noastră, ci şi fericirea celor din jur, dar şi fericirea lui Dumnezeu. Îl putem face pe Dumnezeu mai fericit, să spunem aşa. Sf. Paul spune că îl putem întrista pe Spiritul Sfânt. Dacă îl putem întrista, putem aşadar şi să îl facem plin de bucurie. Dacă Isus devine bucuria vieţilor noastre, atunci noi suntem bucuria Mariei: dorim să îi ştergem lacrimile ei pentru lume; în aceste zile dorim să devenim consolatorii Maicii lui Dumnezeu, să îi ştergem lacrimile, pentru că ea plânge cu lacrimile noastre. Dacă suntem copiii lui Dumnezeu, nu putem să nu fim fericiţi, suntem moştenitorii Lui, prinţii şi prinţesele Lui; în rai vom deveni toţi regi şi regine, pe pământ suntem prinţi moştenitori. Şi tot ceea ce îi aparţine lui Isus îmi aparţine mie: toată frumuseţea creaţiei, Sfânta Biserică, toţi sfinţii, fraţii şi surorile noastre, sunt toate ale mele. Sunt un mic prinţ cu şi în Cristos.

imagine

Când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Polonia, la Częstochowa, s-a cântat un cântec minunat: "Abba, Ojce". A fost extraordinar: două milioane de tineri din întreaga Europă, după 50 de ani de tensiuni, au cântat împreună "Abba, Ojce" – Abba, două silabe, cuvântul care este secretul inimii lui Isus. El ne-a dăruit propriul Său secret în Ghetsimani: a fost prima dată când Petru, Iacob şi Ioan au auzit acest cuvânt scurt: Tăticule. Acest mic cuvânt îi aparţine doar lui Isus, doar El i-ar putea spune aşa Tatălui ceresc, şi ne dăruieşte secretul Său. Am devenit fraţii Lui şi ne-a dat totul. Acesta este secretul rugăciunii. Deoarece în inima mea, Isus se roagă tot timpul pentru lume, pentru fiecare dintre noi, îl preamăreşte pe Tatăl, îl laudă pe Tatăl chiar şi atunci când nu sunt conştient de lucru acesta, când nu îmi dau seama ce se întâmplă în inima mea.

De exemplu, dacă conducem maşina de-a lungul unui râu, datorită zgomotului maşinii nu putem auzi muzica minunată a apei. Ca să o asculţi, trebuie să opreşti maşina, motorul: atunci ai linişte şi auzi clinchetul minunat al apei, asculţi. Aceasta înseamnă că atunci când îţi faci timp pentru rugăciune, orice fel de rugăciune, rugăciunea lui Isus sau rugăciunea liturgică, în acel moment îţi opreşti motorul ca să asculţi: Ce spune Isus în inima mea? O altă comparaţie: uneori, în oraş, când vrei să studiezi şi este mult zgomot pe stradă, pui un CD cu muzică clasică, de exemplu Vivaldi; aceasta nu înseamnă că asculţi în fiecare moment, fiecare notă muzicală. De fapt înveţi, istorie sau geografie, dar uneori te opreşti: o!, ce frumoasă este muzica! Dar când revii la învăţat, muzica merge mai departe; când te urci înapoi în maşină şi porneşti motorul, râul curge în continuare, chiar şi dacă tu nu asculţi. Înseamnă că tot timpul, zi şi noapte, Isus se roagă în inima ta. Cât de trist este să nu ştii acest lucru, cât de fericit eşti atunci când înţelegi aceasta, când poţi participa la rugăciunea lui Isus!

Personal am o rugăciune care mă ajută foarte mult. E rugăciunea numelui lui Isus, pentru că numele Lui este plin de prezenţa Sa. Şi doar în Spiritul Sfânt putem spune cu iubire Isus. Mie unuia îmi place să spun numele lui Isus timp de oră sau în timpul unei plimbări într-o pădure. Încep spunând: "Maria Isus, Maria Isus…" O rog pe Maria să se roage lui Isus aşa cum s-a rugat când Fiul era într-o iesle în Betleem. Apoi o las pe Maria deoparte şi spun expresii scurte: "Isuse, te iubesc", "Isuse, te laud", "Isuse, bucuria mea", "Isuse, iubirea mea", "Isuse, lumina mea" – foarte scurte. Doar 2-3 cuvinte, repetând mereu numele lui Isus. Nu doar de câteva ori, ci de multe ori. Putem folosi mătăniile să numărăm de câte ori spunem, dar nu este necesar. După ce spun de două-trei sute de ori de exemplu "Isuse, iubirea mea", trec să spun "Isuse Tată" sau chiar "Isuse Tăticule". Isus se roagă în mine şi cu mine Tatălui. Spun "Isuse" când inspir şi "Tată/Tăticule" când expir.

Dă atâta pace această rugăciune. Putem face această rugăciune oricând, oriunde. Apoi putem face şi rugăciuni de mijlocire. Dacă vreţi să vă rugaţi pentru ţara voastră spuneţi "Isuse România, Isuse România". El ştie de ce are nevoie România. Nu trebuie să îi explicaţi timp de o oră toate problemele politice sau economice. Isus ştie toate acestea. Dacă doriţi să vă rugaţi pentru creştinii persecutaţi spuneţi "Isuse Irak", "Isuse Siria", "Isuse Egipt", "Isuse Nigeria", "Isuse Pakistan" – spuneţi doar numele ţării şi Isus ştie ce să facă. Sau să spunem că doriţi să vă rugaţi pentru cineva, de exemplu pentru Anca, spuneţi atât: "Isuse Anca, Isuse Anca…" Iar după vreo o sută de repetări, Isus va spune "bine, gata, mă ocup acum de Anca". Aceasta este rugăciunea mea personală. Fiecare trebuie să îşi găsească modul cel mai uşor de a se ruga tot timpul.

La un moment dat, când eram în Africa, a trebuit să fac o operaţie chirurgicală, aşa că am fost anesteziat timp de 18 ore. Asistentele medicale erau uimite că tot timpul cât am dormit am spus: "Isuse Tată, Isuse Tată…" Asistentele mi-au relatat că a fost într-un fel deranjant, că ar fi dorit să se mai schimbe puţin ceea ce spun. Eu însă am fost fericit pentru că am avut dovada că şi atunci când eram inconştient, rugăciunea cu numele lui Isus continua.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *