Hramul bisericii "Sfântul Nicolae" și Prima Împărtășanie la Florești, Cluj
În Duminica "Celor poftiți la Cină" (în calendarul liturgic la 13 dec. 2020), a continuat tradiția începută cu ani și ani în urmă, ca, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae (6 dec.), Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla să se afle în mijlocul credincioșilor din parohia "Sf. Nicolae", Florești (lângă Cluj-Napoca), cu ocazia serbării hramului bisericii parohiale.
La orele dimineții, Ierarhul a fost întâmpinat de preoți și credincioși cu primarul localității, oficialități, în curtea bisericii (unde, în dec. 2019, a binecuvântat un bust al Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu, Episcopul martir mult prețuit și aici la Florești). După un scurt moment de salut, Episcopul a fost condus în biserică de către pr. Florin Pop, care a fost vicar parohial și, din acest an, după retragerea pr. Marius Ungureșan, a devenit noul administrator parohial al acestei parohii. Sfânta Liturghie s-a desfășurat cu respectarea regulilor de purtare a măștii și de distanțare fizică, a fost o participare numeroasă, mulți credincioși au asistat și de afară, înfruntând frigul și ploaia. În cadrul celebrării liturgice, trei copilași, frumos îmbrăcați, au devenit membri activi ai Bisericii, primind, după pregătirea corespunzătoare și mărturisirea păcatelor, Prima Sfântă Împărtășanie. La masa Sf. Altar au concelebrat preoții celor trei parohii greco-catolice din Florești, localitate care a cunoscut, în ultimii 15-20 de ani, o puternică dezvoltare demografică, devenind asemeni unui mic oraș.
PS Florentin a amintit, în cuvântul rostit, contextul Evangheliei de la Luca (Lc 14, 16-24) "cuprinzând o pildă simplă, dar cu un simbolism profund pentru participarea noastră la Împărăția Cerurilor: stăpânul care cheamă multe persoane la cină. Trimite invitații, iar, la ceasul rânduit o slugă este trimisă special pentru cei chemați. Toți cei trei, care sunt oferiți ca exemplu, refuză chemarea la cină pe diferite motive". Au fost evidențiate motivele reale ale refuzului: "în mod simbolic, în această pildă, apare: averea – țarina, pământul; puterea – animalul care duce mult în spate, și plăcerea trupească. Sunt cele trei rădăcini ale răului care de multe ori și în ziua de astăzi ne împiedică să participăm la Cina Domnului". A atenționat: "aceeași invitație ni se adresează astăzi și nouă, fiecăruia dintre noi: să participăm la Cina pregătită pentru noi. Cine este Cel care va fi sacrificat? Cine este hrana? Este chiar El, Stăpânul, Pâinea Vieții; El dorește să se ofere tuturor celor care îi acceptă invitația. Cum vom răspunde? Poate, vom răspunde: eu sunt ocupat, am probleme, țarină, femeie, casă… preocupările, urgențele mele personale sunt mai importante, nu am timp pentru cină, nu am timp să vin la biserică, să particip la Sfânta Liturghie… Dar, atenție că vine un timp când, cu adevărat, nu vom mai avea timp! Nu vom mai avea puterea de a alege nimic pentru că se va încheia, pentru noi, axa timpului. Și atunci vom da socoteală asupra modului în care ne-am petrecut timpul".
Și, aici, Ierarhul a atras atenția ca vizionarea online a Sfintei Liturghii să nu devină "o scuză pentru a nu participa la Cină". A adăugat că, de fapt, este important că există și aceste mijloace online pentru cei care au nevoie de ele, dar este cu totul altceva participarea reală la Cina Domnului! Pentru mântuirea sufletului nostru avem nevoie de prezența live; avem nevoie de Hrana euharistică, de mărturisirea păcatelor, de mântuirea sufletului. Televizorul este doar un înlocuitor pentru situații grave." A încheiat mulțumind pr. Florin pentru cei trei copilași pe care i-a pregătit ca, în această zi, să fie și ei părtași la această Pâine a Vieții. Acum ei "sunt simpli copilași, dar vor fi oameni mari, profesori, ingineri, artiști, muzicieni" și a invitat credincioșii să se roage ca acești copii să nu uite marele Dar pe care l-au primit, cu îndemnul ca "această Sfântă Jertfă la care participăm, cuminecarea cu Pâinea Vieții, să ne fie nouă, tuturor, spre iertarea păcatelor și spre viața veșnică".
După Sfânta Liturghie a luat cuvântul pr. Florin Pop, exprimând, în nume personal și în numele credincioșilor, bucuria pentru vizita Preasfinției Sale și în acest an. I-a mulțumit că a venit "spre a ne binecuvânta, a ne conduce prin cuvânt și a ne dărui, prin Taina Sfintei Euharistii, pe Hristos", oferindu-i ca amintire un patrafir – "însemn al preoției sfinte ca și Arhiereu al lui Hristos pe pământ" și un omofor, "ca semn al păstoririi în mijlocul credincioșilor". L-a invitat pe Păstorul Eparhiei să continue frumoasa tradiție a vizitelor pastorale la Florești, an de an. Preasfinția Sa a mulțumit Pr. Florin, preoților împreună slujitori, diaconilor, oficialităților – oferind și câte un dar spiritual: un crucifix lui Adrian Oros, Ministrul Agriculturii, care "și înainte de a fi ministru a fost un credincios perseverent al acestei parohii și a rămas la fel" și, același semn al crucii, noului primar al loc. Florești, Bogdan Pivariu.
Ierarhul a adus mulțumiri credincioșilor, mai ales celor care au participat la Sfânta Jertfă Liturgică de afară, din curtea bisericii, unde au stat în ploaie și frig. Le-a mulțumit și pentru că au respectat legea, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să le dea sănătate. A mulțumit copilașilor și celor care s-au preocupat de pregătirea lor și încheiat, îndemnând comunitatea din Florești, prin cuvintele care au fost și motto-ul vizitei Sf. Părinte Francisc în România: «să mergem înainte împreună!» Cei trei copii au primit apoi diplomele de amintire de la Prima Sfântă Împărtășanie și câte un mic cadou. O mulțumire specială a PS Florentin a fost pentru pr. Florin, căruia i-a dorit să-și continue cu vrednicie misiunea și i-a oferit o icoană a Mântuitorului pentru a rămâne în continuare "un alter Christus și Chipul lui Hristos să rămână oglindit pe chipul său".
În calitate de gazdă a evenimentului, pr. Florin Pop a salutat la final reprezentanții oficialităților, consilierii din consiliul local, din alte foruri administrative, pe reprezentanții Poliției locale. A mulțumit de asemenea prezenței, la masa Sf. Altar, a preoților greco-catolici din Florești: pr. Nicolae Oltean din parohia Sfinții Trei Ierarhi, Vasile Grigore și Ioan și pr. Bogdan Doboș, de la parohia Sf. Apostoli Petru și Pavel. PS Florentin a invitat, apoi, ca toți să cânte împreună o frumoasă colindă. Celebrarea s-a încheiat în bucuria și armonia colindului "Cerul și Pământul", coborând în suflete raze mângâietoare din lumina tainică, sfințitoare, de dureri vindecătoare, a Crăciunului.